Conflictul dintre influencerul Iustin Petrescu și fosta sa parteneră, Marilu Dobrescu, a ajuns la un nou punct de cotitură, odată cu o hotărâre a instanței care îi dă dreptate acestuia într-o primă etapă a procesului. Judecătorii au stabilit că toate materialele video publicate în mediul online și considerate defăimătoare la adresa lui Petrescu trebuie eliminate, după ce acestea au generat un val puternic de reacții și au alimentat o atmosferă tensionată în ultimile luni.
Disputa dintre cei doi influenceri, care inițial a pornit din zona personală, a escaladat rapid în spațiul public, transformându-se într-un scandal intens discutat pe rețelele de socializare. Clipurile postate de Marilu Dobrescu au atras atenția prin tonul lor acuzator și prin afirmațiile despre fostul ei partener, iar efectele nu au întârziat să apară: valuri de mesaje, reacții negative și presiune constantă asupra lui Iustin Petrescu, atât ca persoană publică, cât și ca individ.
Decizia instanței reprezintă pentru Petrescu nu doar un pas juridic important, ci și o formă de validare a demersurilor sale de a opri propagarea unor informații pe care le-a considerat nedrepte și dăunătoare.
Pentru el, întreaga perioadă a fost marcată de instabilitate emoțională, expunere publică excesivă și un sentiment constant de vulnerabilitate. Deși prezent în spațiul online de ani de zile, influencerul a descris recent, în mod deschis, cât de copleșitoare au fost ultimele luni din cauza avalanșei de critici și mesaje ostile.
În urma conflictului, Petrescu a vorbit despre dificultatea de a gestiona o situație în care viața personală devine subiect de analiză publică și țintă a unor reacții agresive. Deși obișnuit cu atenția online, experiența trăită l-a împins într-o zonă întunecată, despre care a mărturisit că i-a afectat profund echilibrul emoțional. A simțit că imaginea lui a fost distorsionată, iar identitatea sa a fost redusă la interpretări răuvoitoare, preluate și amplificate de oameni care nu îl cunosc personal.
„Eu am încercat să fiu cât se poate de de treabă și cât se poate de cu bun simț. Cumva de bun simț mi s-a părut să scot videourile pe care le-am avut cu ea cu pisica, spre exemplu. Nu mi-am dorit deloc scandalul ăsta, nu este frumos, nu am cum să nu fiu fericit, pentru că este un câștig și este un câștig pentru foarte mulți oameni.”, a spus Iustin Petrescu.