Lacrimi pentru Smiley la Sala Palatului! Gestul pe care l-a făcut pentru părinții lui: „Am trecut prin toate stările”

Lacrimi pentru Smiley la Sala Palatului

Smiley a făcut furori pe scena de la Sala Platului. Artistul a marcat două seri consecutive de sold-out, iar spectatorii au fost impresionați de tot ce au văzut. Mai mult, aceștia au fost și martorii unui moment extrem de sensibil. Printre lacrimi, Smiley a reușit să își facă fanii să vibreze în același ritm cu el.

Smiley a făcut show la Sala Palatului cu concertul său Armonie. Spectacolul a fost unul de proporții, cu un total de 84 de artiști ce au urcat pe scenă. Printre cei care i-au stat alături cântărețului s-au numărat artiști precum Theo Rose, Alex Velea sau Connect-R. Smiley a fost și protagonistul unui moment extrem de sensibil. Nu s-a putut stăpâni și lacrimile și-au făcut imediat apariția.

Lacrimi pentru Smiley, la Sala Palatului

În cadrul concertului Armonia, Smiley a inclus și o piesă specială pentru el, una pe care a compus-o într-un moment în care familia sa traversa o perioadă dificilă. Melodia Confesiune este dedicată părinților lui, iar artistul o cântă rar, căci îl emoționează foarte tare.

Ei bine, cum mama și tatăl său au fost prezenți la Sala Palatul, Smiley a interpretat melodia, iar momentul a fost unul aparte. Cântărețul cu greu și-a putut stăpâni emoțiile, iar printre lacrimi și pauze a reușit să ducă melodia până la capăt.

„Am ales să inserez în Armonie piesa Confesiune pe care am dedicat-o părinților mei, care au și fost prezenți în show-ul de vineri. De obicei, nu o cânt în concerte pentru că am compus-o într-un moment greu pentru familia mea, care m-a marcat profund, și pentru că știu că nu pot să o duc la final fără să mă emoționez până la lacrimi.

O cânt cu ochii închiși, dar și așa, vineri seara, știindu-i pe ai mei în lojă, n-am putut, m-am tot oprit între strofe și lacrimi. Le mulțumesc celor prezenți la Sala Palatului că m-au înțeles, m-au susținut și au empatizat cu mine”, a mărturisit emoționat Smiley, care a dedicat toate piesele de dragoste din show soției sale, Gina Pistol, și fetiței lor, Josephine.

Lacrimi pentru Smiley la Sala Palatului

Cum arată locul unde Gina Pistol și Smiley își vor ridica o casă de vacanță. Vedeta e îndrăgostită iremediabil!

Smiley îi îndeplinește visul Ginei Pistol! Cuvântul soţiei e lege: “Căutăm cea mai bună variantă”

Foto: HaHaHa Production

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Gandul.ro
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani