Lecția de viață pe care a primit-o Matei de la Mircea Lucescu: ”Nu renunța”

Lecția de viață primită de Matei/ sursa foto: captură podcast

În cea mai recentă ediție a podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”  a fost invitat nepotul regretatului Mircea Lucescu, Matei Lucescu. Acesta a vorbit deschis despre bunicul său și lecțiile de viață pe care le-a învățat de la el.

Luni, 4 mai, la ora 19:00 a avut loc pe canalul de YouTube „ALTCEVA cu Adrian Artene” ,  premiera unei noi ediții a podcast-ului. De această dată, invitatul special a fost chiar cel care i-a fost până în ultima clipă alături fostului selecționer, Mircea Lucescu. Este vorba despre nepotul său, Matei. Acesta a povestit cu sufletul deschis despre ce a învățat de la el.

Lecția de viață pe care a primit-o Matei de la Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a murit pe patul de spital, acolo unde se afla după ce i s-a făcut rău și avea nevoie de îngrijiri medicale. Deși se simțea mai bine, chiar în ziua în care urma să fie externat, starea de sănătate a fostului antrenor al Echipei Naționale s-a degradat. Din acest motiv, a rămas internat, iar ulterior conectat la aparate. Familia i-a fost alături până în ultima clipă, în special nepotul său, Matei Lucescu.

De curând, tânărul a fost invitat la podcast, acolo unde a vorbit despre viața bunicului său, despre ultimele momente alături de el, dar și ce lecție importantă de viață a învățat de la fostul selecționer. Acesta a fost întrebat de Adrian Artene dacă ar mai fi fost lucruri pe care Mircea Lucescu și-ar fi dorit să le împlinească dacă ar mai fi trăit, iar răspunsul lui Matei a fost unul impresionant. Nepotul său a mărturisit că nu ar fi renunțat la fotbal, dar și că meciul dintre România-Slovacia ar fi fost ultimul pe care l-ar fi condus. Așadar, lecția pe care i-a lăsat-o și lui Matei este să nu renunțe niciodată la ceva la care ține enorm.

Adrian Artene: Avea, pentru că ai fost ultimul care a putut să îl audă, avea o dorință nerostită? Avea lucruri pe care, poate, le-ar mai fi făcut și știai că urmează să se întâmple?

Matei Lucescu: În niciun caz nu ar fi renunțat la fotbal. Asta cu siguranță. La echipa de națională, Slovacia, meciul cu Slovacia urma să fie ultimul, dar la fotbal niciodată.

Podcast-ul integral poate fi urmărit aici:

VEZI ȘI: Ultima persoană care a stat de vorbă cu Mircea Lucescu în spital, înainte să moară: ”Au fost momente dificile”

Momentul de la priveghiul lui Mircea Lucescu care a impresionat întreaga familie. Matei Lucescu: ”N-aveam cum să ne imaginăm”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Gandul.ro
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!