Ultima persoană care a stat de vorbă cu Mircea Lucescu în spital, înainte să moară: ”Au fost momente dificile”

Lecția de viață primită de Matei/ sursa foto: captură podcast

În cea mai nouă ediție a podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene” a fost invitat Matei Lucescu, nepotul regretatului Mircea Lucescu. Acesta și-a deschis sufletul, iar în cadrul unei discuții emoționante a vorbit despre bunicul său. Matei Lucescu a fost cel care a stat alături de celebrul antrenor în ultimele clipe din viață.

Luni, 4 mai, la ora 19:00, pe canalul de YouTube „ALTCEVA cu Adrian Artene”, a avut premiera o nouă ediție a podcast-ului. De această dată, invitatul lui Adrian Artene a fost Matei Lucescu. Acesta poartă pe umeri nu doar un nume uriaș, ci și povara ultimelor cuvinte rostite de bunicul său. A fost alături de el până în ultima clipă.

Matei Lucescu, despre ultima săptămână din viața lui „Il Luce”

Ultimele zile din viață, Mircea Lucescu și le-a petrecut pe un pat de spital. În acele zile, întreaga familie a fost alături de el și au avut ocazia să petreacă împreună clipe pe care nu o să le uite niciodată. Matei Lucescu a fost cel care a stat alături de bunicul său până în ultimul moment. Este ultima persoană cu care „Il Luce” a vorbit înainte să se stingă din viață.

Adrian Artene: Spunea un înțelept că, de fapt, durerea nu trece niciodată, ci doar înveți să trăiești alături de ea. Dar cu adevărat șocantă a fost vestea dispariției, cu cât eu am imaginea conferinței de presă dinaintea meciului cu Turcia. Când au fost acele imagini cu jurnalistul care i-a pupat mâna, jurnalistul turc, și avea o Turcie întreagă la picioare, nu doar o Românei, o Turcie întreagă, semn că pe acolo pe unde a trecut a sfințit locul.

Dacă pasiunea, cel puțin pentru turci în fotbal, este demonstrată prin scene de violență, acolo nu a fost vorba de nimic. A fost cea mai frumoasă, cred, dovadă de iubire pe care Turcia a putut să o facă față de un alt cetățean, al unei alte țări, față de un adversar. Și nu a trecut foarte mult și iată că a venit momentul în care România întreagă și-a luat la revedere de la bunicul tău. Tu ai fost ultima persoană care ai discutat cu el? Citeam într-un interviu din ProSport realizat cu tatăl tău de către colega mea, Dana Cerveanu, în care tatăl tău spune că în vinerea, ultima dată, în ultima vineri în care a vorbit cu el, de fapt tu te aflai la spital și două, trei secunde i-ai pus în legătură prin WhatsApp, prin video.

Matei Lucescu: Așa este, da, așa este. Sunt ultima persoană care a stat de vorbă cu el. Nu numai din familie, ci din… Da, au fost momente dificile. Nu e o zonă în care aș vrea prea mult să intru, dar într-adevăr ce m-a bucurat și am avut ocazia să transmit și la un scurt interviu cu o publicație de la stadion în momentul priveghiului, m-a bucurat că am avut ocazia să petrecem această săptămână împreună.

Cei de la echipa națională au reușit să îl resusciteze și ne-au dăruit această săptămână, cei din stafful medical, kineoterapeutul și cred că medicul de acolo, și au reușit să ne dăruiască această săptămână alături de el în care am apucat să vorbim, să ne povestim, să ne spunem lucruri care cred că dacă s-ar fi întâmplat oriunde altundeva n-am fi avut ocazie. Și chiar am vrut, am și transmis mulțumiri și personal și faptul că am avut această săptămână împreună a însemnat foarte mult pentru noi toți”, a mărturisit Matei Lucescu.

Podcast-ul integral se poate urmări AICI:

 

CITEȘTE ȘI:

Ce i-a spus Mircea Lucescu nepotului său, pe patul de spital. Matei Lucescu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui ”Il Luce”

Mărturisiri în premieră. Matei, nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluie la ”Altceva” dialogul ultimelor clipe: ”Am fost ultimul care a discutat cu el”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Constantin Enceanu, despre amenzile de până la 100.000 de lei pentru țuica făcută acasă: „Eu nu fac să vând”. Rețeta din bătrâni a artistului
Click.ro
Constantin Enceanu, despre amenzile de până la 100.000 de lei pentru țuica făcută acasă: „Eu nu fac să vând”. Rețeta din bătrâni a artistului
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Digi 24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Digi24
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Cum arată sondajele înaintea alegerilor de duminică din landul german Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Cursă strânsă între AfD și social-democrați
Gandul.ro
Cum arată sondajele înaintea alegerilor de duminică din landul german Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Cursă strânsă între AfD și social-democrați
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli