Nidia, prima reacție după moartea lui Horia Moculescu! Strigăt de jale: ”Tăticule, dacă mă auzi…”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Horia Moculescu s-a stins din viață. Celebrul compozitor a murit la vârsta de 88 de ani. Acesta era internat în spital. 

Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Celebrul compozitor fusese internat în stare foarte gravă la spital, fiind intubat în ultimele zile. Acesta era în comă de mai multe zile, iar starea lui era una deosebit de gravă.

Nidia, prima reacție după moartea lui Horia Moculescu

Horia Moculescu a fost unul dintre cei mai iubiți și respectați compozitori români. Cariera sa a fost cuprinsă de zeci de ani de activitate în domeniul muzicii ușoare, dar și în televiziune, unde a fost prezentator, compozitor și pianist. De-a lungul timpului, acesta a colaborat cu numeroși artiști și a compus extrem de multe melodii care au rămas în sufletul publicului.

Nidia, fata lui Horia Moculescu l-a descris pe părintele său ca fiind „zâmbetul ei”, fără de care viața ei va fi complet diferită de acum. Aceasta a postat un mesaj în mediul online în care a mărturisit, plângând, că nu știe cum va trece peste această tragedie.

„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta…. M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.
Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”, a scris Nidia, răpusă de durere, pe un grup de prieteni.

De ce Mariana Moculescu și-a dat în judecată propria fiică. Ce îi cere: „Am făcut-o pentru adevăr”

Împăcare istorică! Mariana Moculescu și fiica ei, Nidia, se reîntâlnesc după ani de separare: ,,Mă văd cu ea ca să mă sfătuiesc, o admir”