Lino Golden s-a recăsătorit! Primele imagini de la cununia civilă a artistului cu Diana

Bucurie mare în familia lui Lino Golden! Cântărețul și partenera sa, Diana, au făcut pasul cel mare și s-au căsătorit, evenimentul având loc într-un cadru intim, dar spectaculos. Cei doi și-au oficializat relația în fața ofițerului de la starea civilă, în ceea ce pare a fi o ceremonie discretă, departe de ochii publicului.

Cei care au urmărit evoluția vieții personale a artistului știu că Lino Golden a trecut printr-o despărțire de fosta soție, Delia, iar ulterior ambii și-au refăcut viața amoroasă alături de alte persoane. În prezent, Delia pare fericită alături de un nou partener, în timp ce Lino Golden a ales să își continue drumul în viață alături de Diana, cu care a decis să își lege destinul prin căsătorie.

Lino Golden și Diana s-au căsătorit!

Ceremonia de la starea civilă a fost una elegantă, însă simplă. Diana a purtat o rochie albă, scurtă, care i-a evidențiat silueta și trăsăturile delicate, completată de un machiaj discret, care i-a scos în valoare frumusețea naturală.

Lino Golden a optat pentru un costum negru, clasic, care i-a conferit un aer sobru și rafinat în același timp. Cei doi s-au asigurat că și cățelul lor a fost parte din eveniment, îmbrăcat într-un costum potrivit ocaziei.

Lino Golden și partenera sa/foto: Instagram

Povestea cererii în căsătorie a avut loc în luna ianuarie, în inima New York-ului, mai exact în zona emblematică Times Square. Lino Golden a organizat un moment inedit, cu un panou uriaș pe care a apărut întrebarea „Vrei să te căsătorești cu mine?”. În fața acestei surprize, Diana a primit inelul și cei doi au celebrat acest moment emoționant, marcat de bucurie și emoții intense, care au anunțat începutul unei noi etape în viața lor.

Deși relația lor este relativ recentă, se pare că dragostea e mai presus de orice și nu au ținut cont de timp. Astfel, la două luni de la cererea în căsătorie cei doi s-au decis să spună marele „DA!” și în fața ofițerului de stare civilă.

Ce a pățit iubita lui Lino Golden, la primele ore ale zilei. Artistul a citit mesajul ei cu stupoare

Lino Golden, pregătit iar de însurătoare?! Gestul făcut de iubita lui l-a convins pe artist că merită să-i fie soție

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!