Locul 1 mondial al lui Halep, ameninţat de trei jucătoare!

• Știri
Locul 1 mondial al lui Halep, ameninţat de trei jucătoare!

„Nu mă gândesc la calificare, ci doar să joc mai bine decât am făcut-o cu Wozniacki. Mereu fac asta. Tot ce am în cap este să las acest meci în urmă şi să joc mai bine în viitorul. Sper că voi ţine mingea în joc mai mult şi sper să-mi fac adversara să alerge”, a declarat Simona Halep.

Miza accederii în semifinale este uriaşă, dorinţa româncei fiind de a-şi păstra locul 1 în topul mondial şi după Turneul Campioanelor.

În acest moment, doar primele 4 jucătoare din clasamentul WTA mai pot spera la locul 1 mondial deţinut de Simona Halep.  

Prima jucătoare care şi-a asigurat calificarea în semifinale a fost  Karolina Pliskova, aceasta obţinând două victorii clare în „Grupa Albă” cu Ostapenko şi Muguruza. Pliskova a fost urmată în semifinale de Caroline Wozniacki, daneza obţinând biletele pentru semifinalele Truneului Campioanelor după ce a spulberat-o pe Simona Halep.

În acest moment Garbine Muguruza este cel mai aproape de compatrioata noastră însă pentru a reuşi să devină numărul unu mondial, jucătoarea din Spania este obligată să reuşească un rezultat mai bun la Singapore decât Halep.

De pe locul 3 mondial, Pliskova poate ajunge pe locul 1 în cazul în care ajunge în finală iar Halep este eliminată încă din faza grupelor sau chiar în semifinale.

Cu toate că a bătut-o pe Halep, şansele lui Caroline Wozniacki de a ajunge nuărul unu mondial sunt mai mult teoretice: daneza trebuie să câştige turneul iar Halep să se retragă înaintea meciului cu Svitolina!

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!