Sora Andreei Tonciu, Lorena Tonciu a avut de unde învăța la capitolul frumusețe. Mezina familiei a luat exemplu de la sora ei mai mare și nu s-a lăsat mai prejos. Asumată în tot ceea ce face, Lorena Tonciu a mărturisit care este marele complex al ei, dar și de câte ori a ajuns pe mâna medicului estetician.
Lorena Tonciu este la fel de asumată ca sora ei mai mare. La 21 de ani, vedeta nu se ferește și chiar se mândrește cu cele patru vizite în cabinetul medicului estetician. Astfel, ea și-a pus implanturi cu silicon, și-a micșorat în două reprize nasul, pentru că a considerat că prima intervenție nu a fost un success și a mai apelat la procedure non-invazive precum acid în buze.
Lorena Tonciu a recunoscut că de mică a avut tot felul de frustrări legate de aspectul fizic:
”Mă rugam de Andreea de la 14 ani să mă operez, iar la 16 ani m-am dus să mă operez, dar nu s-a putut. Nici nu făcusem bine, cred că aveam o săptămână de când făcusem 18 ani și m-am dus să mă operez, eu sunt foarte obsedată să arăt bine. Deci eu mi-aș face orice, numai să arăt bine. Că sunt complexată. Andreea iese și nemachiată din casă, însă eu nu pot. Eu trebuie să arăt cel mai bine și când duc gunoiul”, a declarat Lorena Tonciu în cadrul unei emisiuni TV.
De partea cealaltă, Andreea Tonciu a ajuns la maturitate și nu se mai lasă ghidată de primul instinct atunci când vine vorba de a ajunge pe masa medicului estetician. Bruneta simte nevoia unor mici retușuri, însă nu mai are vârsta la care să ia decizii impulsive și pune în balanță toate riscurile:
”N-aș mai încerca. Mi-e frică de operații. Cu toate că am acum o problemă foarte mare, trebuie să mă operez la ochi să-mi fac blefaroplastie pentru că mi s-au lăsat ploapele. Mi-e frică de anestezie. Mi-e frice de orice, dar trebuie, vreau să-mi pun și eu în buze, vreau să-mi fac și eu pomeții, vreau să-mi fac totul. Pentru că vârsta, gata, aproape 36 de ani’‘, a declarat Andreea Tonciu.
Sursa foto: arhiva CANCAN