Acasă » Exclusiv » Mariana Moculescu e disperată, proprietarul a somat-o, ea și-a făcut bagajele! Out din casă! Apel disperat către fostul soț: ”Horia, te rog frumos…”

Mariana Moculescu e disperată, proprietarul a somat-o, ea și-a făcut bagajele! Out din casă! Apel disperat către fostul soț: ”Horia, te rog frumos…”

De: Loriana Dasoveanu 26/03/2025 | 23:40
Mariana Moculescu

Problemele se țin scai de Mariana Moculescu! Fosta soție a lui Horia Moculescu este nevoită să părăsească locuința în care a stat timp de doi ani din cauza neplatei chiriei. Bruneta spune că nu mai câștigă bani deloc și nu mai are cum să își achite datoriile, însă spera ca proprietarul apartamentului să o mai amâne puțin. Din păcate pentru ea, acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum fosta jurnalistă are bagajele făcute, dar nu are unde merge. A apelat și la fiica ei, Nida, cu care s-a împăcat recent, dar și la fostul soț, Horia Moculescu. Într-un interviu exclusiv CANCAN.RO, Mariana Moculescu spune cum a ajuns în această situație, dar și ce are de gând să facă în continuare. 

Mariana Moculescu trece printr-o situație dificilă după ce a fost „somată” să părăsească locuința în care stătea de doi ani din centrul Bucureștiului. Fosta soție a lui Horia Moculescu nu și-a mai achitat chiria de trei luni, iar acum proprietarul a anunțat-o că până pe 31 va trebui să o elibereze. Bruneta se plânge că nu a mai avut proiecte, astfel nemaiavând de unde să câștige bani și nici prea ușor să se angajeze nu îi este, deși a căutat în ultima perioadă de lucru. În plus, nici măcar contul de Onlyfans din care până recent făcea bani frumoși, nu îi mai merge.

Mariana Moculescu este disperată! Cu bagajele la ușă, cere ajutorul înainte de a fi evacuată!

Mariana Moculescu ne-a primit în locuința în care a stat vreme de doi ani. Disperată de situație și cu bagajele la ușă, bruneta ne dezvăluie cum a ajuns în această situație.

„Începând cu luna decembrie nu am mai câștigat bani. Nu mi-am mai permis să plătesc 370 de euro pe lună cum am pătit doi ani și patru luni. Asta este situația mea economică actuală și cred că toată lumea simte o schimbare pe plan financiar. Am fost lovită și eu în plex direct. Eu sunt freelancer, adică am câștigat independent banii aceștia din care mi-am permis să plătesc locuința.  Dacă punem la socoteală garanția, nu am mai plătit din luna ianuarie, dar sunt cu utilitățile la zi, iar aici întreținerea este foarte mare pentru că blocul are centrală proprie. Eu am plătit 370 de euro chirie pe lună, deci în doi ani și patru luni peste 10.000 de euro” , a început povestea Mariana Moculescu.

Mariana Moculescu a fost somată să părăsească apartamentul în care stă
Mariana Moculescu a fost somată să părăsească apartamentul în care stă

(CITEȘTE ȘI: Scandal pe banii de la întreținere! Războiul e departe de a se încheia! Horia și Mariana Moculescu s-au contrat în CANCAN.RO!)

În urmă cu câteva zile a fost ziua de naștere a lui Horia Moculescu. Vedeta i-a urat atunci la mulți ani a apelat, din nou, la bunăvoința lui, însă nu a primit răspunsul dorit. A decis să nu se dea bătută și a mai făcut o încercare.

„Eu lui Horia i-am spus azi la telefon: Horia, te rog frumos, eu nu ți-am cerut bani, ce ți-am cerut, ți-am și returnat. Te rog acum să mă ajuți cu ceva mult mai valoros, cu o locuință, dar și cu un job. Tu ai foarte multe relații, ești un nume în țara asta, ești o influență, orice ar fi. Ai atâția oameni care te iubesc și din diaspora, dar și de aici, nu se poate să nu mă ajutați! Apelez la inteligența ta, la bunătatea ta, cele rele să se spele, cele bune să se adune. 

A spus că se va ocupa și m-a întrebat ce știu să fac. I-am spus: Horia, atât timp cât am fost redactor, prezentator, am lucrat și la ziare, pe partea culturală, am luat interviuri ca reporter la emisiunea lui. Știu să corectez texte, să scriu articole, să editez foto-video, sunt licențiată să pun voci pe o reclamă, bani care se adună dacă ai niște propuneri de job”, a declarat ea pentru CANCAN.RO.

Mariana Moculescu va trebui să evacueze apartamentul până la finalul lunii și încă nu știe unde se va duce apoi. A apelat la toată lumea, inclusiv la fiica ei. Din păcate pentru ea, nu a primit ajutor din nicio parte. Totuși, întâlnirea cu Nidia a avut o parte pozitivă: împăcarea lor.

„M-am întâlnit cu Nidia și mi-a spus că mă ajută moral, nu are cum altfel. Eu i-am propus să mă întorc inițial, dar nu vreau să pun presiune pe Nidia pentru că și ea ia medicamente. De ani de zile a avut momente de cădere. Nu dorește să stau cu ea, iar eu nu trec peste un anumit prag. 

Am stat de vorbă cu ea la o cafea cu două seri în urmă și ne-am îmbrățișat, ne-am împăcat. Eu din cauza stresului cu casa asta m-am certat atunci cu ea. Acum i-am spus: Nidia, nu poți să ții supărare pe un om care este foarte trist și care ia medicamente și pe care îl vezi că e singur și nu are pe nimeni. Suntem în perioada postului Paștelui, trebuie să ne cerem iertare unul altuia. Și ne-am cerut, eu ei și ea mie”, a mai spus Mariana Moculescu pentru CANCAN.RO

Nu îi mai merge nici contul de Onlyfans: „Nu cer moca, cer în schimbul unor lucruri

De-a lungul timpului, Mariana Moculescu a fost implicată în numeroase scandaluri, multe dintre ele televizate. Vedeta a fost în război cu ambii foști soți, atât cu Marian Niculescu, cât și cu Horia Moculescu, dar și cu alte figuri celebre, precum Corneliu Vadim Tudor. La ani distanță de la acele momente, bruneta susține că acele scandaluri au fost rezultatul unor probleme care au fost depistate în urmă cu 30 de ani.

„În ziua de azi este greu să îți găsești un job, la vârsta mea, cu scandalurile prin care am trecut și am fost expusă public, este greu să găsești un job normal. Am fost un copil care a venit pe lume după 12 ani de încercări și tratamente la Sovata și nu am uitat când mama s-a scăpat și a zis: Tu ești jumătate natural, jumătate medicament. Eu am o depresie de 30 de ani pe care o tratez și am documente care atestă asta, am luat cele mai puternice medicamente pentru depresie, anxietate și atacuri de panică.  Aceste scandaluri au ieșit din cauză că m-am simțit eu foarte singură și abandonată și nimeni nu a avut cum să mă ajute, eu neavând pe nimeni. Regret că s-a întâmplat așa ceva pentru că am purtat o viață-ntreagă eticheta asta”. 

Bagajele vedetei sunt pregătite, însă ea nu știe unde va merge
Bagajele vedetei sunt pregătite, însă ea nu știe unde va merge

(ACCESEAZĂ ȘI: Împăcare istorică! Mariana Moculescu și fiica ei, Nidia, se reîntâlnesc după ani de separare: ,,Mă văd cu ea ca să mă sfătuiesc, o admir”)

Așa cum știm, Mariana Moculescu are un cont pe o platformă pentru adulți despre care ne spunea că i-a adus câștiguri financiare…Asta până într-un punct, căci bruneta nu mai câștigă deloc de pe contul respectiv.

„Eu am avut și am în continuare cont de Onlyfans și am spus că rămân fără locuință. Le-am spus bărbaților de pe cont, vă rog mai cumpărați-mi și mie video și foto de pe cont, nu cer moca, cer în schimbul unor lucruri. Nu au vrut să îmi mai cumpere. Nu am mai câștigat din decembrie, eu sunt ca un barometru social financiar și nu se mai dau bani”, a mai spus Mariana pentru CANCAN.RO.

În încheiere, fosta soție a lui Horia Moculescu face un apel la toți oamenii să o ajute!

„Dacă cineva are posibilitatea de a-mi oferi un job în domeniul în care eu am activat și are posibilitatea să-mi dea o locuință, eu sunt un bun platnic, nu îmi place să stau pe capul nimănui și aștept un ajutor dumnezeiesc aș putea spune”, a punctat ea.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×