Marius Keseri a fost înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea. Toboşarul trupei Direcţia 5, condus pe ultimul drum de familie şi prieteni

Marius Keseri este condus astăzi, 10 octombrie, pe ultimul drum. Fostul toboșar al trupei Direcția 5 va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea 3, iar cei care l-au iubit și l-au apreciat își vor lua rămas bun de la el pentru totdeauna. Muzicianul a plecat către o lume mai bună, la vârsta de 60 de ani, după ce s-a luptat cu o boală cruntă, care l-a răpus. A lăsat în urma lui o durere imensă, pentru prieteni, pentru membrii formației și cei care l-au cunoscut. CANCAN.RO are primele imagini de la slujba de înmormântare, acolo unde apropiații, îndurerați, au stat la căpătâiul bateristului. 

Marius Keseri a fost alături de formația Direcția 5 timp de 3 decenii, vreme în care trupa a lansat hit după hit și a bucurat fanii cu hit-uri memorabile. Parte importantă a trupei, toboșarul a plecat dintre noi după ce a dus o bătălie crâncenă cu cancerul. Anunțul trecerii sale în neființă a fost făcut de membrii formației, pe pagina lor oficială de Facebook.

Marius Keseri este condus pe ultimul drum.

Marius Keseri este condus pe ultimul drum.

Regretatul artist a cunoscut succesul la începutul anilor 90, atunci când a intrat în trupa Direcția 5 și a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați toboșari din România. Acum, apropiații, familia și cei care l-au iubit îl conduc pe ultimul drum.

Marius Keseri va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea

Membrii trupei Direcția 5 trec prin clipe greu de descris în cuvinte, după ce Marius Keseri a decedat. Apropiații și prietenii îl alintau „Tete”, iar dispariția lui a lăsat un gol imens în inimile tuturor. În imagini îl vedem pe Marian Ionescu, liderul trupei, cu chipul transformat de durere, alături de fiul său, Carmin Ionescu, iar tristețea apăsătoare plutește în aer. Prieteni, vedete, printre care și Oana Roman, au sosit la slujba de înmormântare, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a scris istorie în trupa Direcția 5.

Marian Ionescu, alături de fiul lui, Carmin, la înmormântarea lui Marius Keseri

Marian Ionescu, alături de fiul lui, Carmin, la înmormântarea lui Marius Keseri

Marius Keseri s-a născut pe 7 martie 1965. Și-a dedicat viața muzicii, iar de-a lungul timpului, a colaborat cu mai multe trupe rock. Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet peste apropiați, care și-au exprimat regretele pe rețelele de socializare.

CITEȘTE ȘI: Nicoleta Nucă, artista care a colaborat cu Direcția 5, mesaj emoționant după moartea lui Marius Keseri: ”Era un om calm, bun” | EXCLUSIV

NU RATA: Secretul uriaș descoperit după moartea toboşarului trupei Direcţia 5. Marius Keseri avea o fiică despre care nimeni nu știa!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!