Medicul Valentinei Dumitru, femeia care a murit după un lifting facial, acuzat și de alte paciente: ”Pur şi simplu m-a strâmbat”

Medicul Valentinei Dumitru, femeia care a murit după un lifting facial, acuzat și de alte paciente: ”Pur şi simplu m-a strâmbat”
Medicul a fost acuzat și de alte paciente/foto: Facebook

O femeie în vârstă de 45 de ani din Râmnicu Vâlcea a decedat la Institutul de Boli Neurovasculare din Capitală, la aproximativ zece zile după ce a intrat în comă în urma unei intervenții estetice considerate minore. Cazul a stârnit un val de reacții și suspiciuni, mai ales în contextul în care familia acesteia ridică semne de întrebare cu privire la condițiile în care a fost realizată procedura și la lipsa unor investigații medicale prealabile.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, femeia își dorise o procedură de tip „cat eyes”, o intervenție estetică destinată remodelării și alungirii zonei ochilor, efectuată în scop de înfrumusețare. În timpul intervenției, desfășurate într-un cabinet privat din București, starea pacientei s-ar fi deteriorat brusc, fiind ulterior transportată de urgență la spital. În ciuda eforturilor medicale, aceasta a decedat după 10 zile.

Medicul a fost acuzat și de alte paciente

Familia pacientei susține că procedura ar fi fost realizată fără analize medicale complete înainte de intervenție și că spațiul în care s-a desfășurat actul medical nu ar fi respectat toate standardele necesare pentru astfel de operații.

Pe lângă acest caz grav, în ultimele zile au apărut mai multe mărturii ale unor femei care afirmă că au trecut prin experiențe negative în urma intervențiilor realizate de același medic estetician. Aceste paciente susțin că au rămas cu sechele fizice vizibile după operații de remodelare corporală sau facială, unele reclamând deformări, cicatrici inestetice sau complicații persistente.

„Pentru un lifting facial am ajuns la el. Pur şi simplu m-a strâmbat. Ba mai mult de atât, au trecut 2 ani şi jumătate şi de aici încă îmi supurează. 3.100 de euro mi-a cerut​.”, spune o pacientă

Mai multe dintre aceste femei afirmă că au fost supuse unor intervenții precum lifting facial sau operații de remodelare a sânilor, după care rezultatele nu au corespuns așteptărilor și, în unele cazuri, au apărut probleme medicale persistente. Unele paciente spun că ar fi fost puse în situația de a suporta costuri suplimentare pentru eventuale corecții, în condiții contractuale care ridicau semne de întrebare, inclusiv prin asumarea unor clauze privind exonerarea de responsabilitate medicală.

„Mi-a strâmbat mameloanele, am sânii plaţi, lunguieţi, lăsaţi, am pielea lăsată, am niste cicatrice îngrozitoare. Îmi spune la telefon: dacă vrei să te repar, punem bani jumate, jumate, tu plăteşti implantul şi eu o să plătesc sala de operaţie. Da, dar te pun să semnezi că orice s-ar întâmpla cu tine eu nu răspund.”, mărturiseşte o altă pacientă, potrivit Observator.

VALENTINA DIN RÂMNICU VÂLCEA A VENIT LA BUCUREȘTI PENTRU UN LIFTING, DAR A AJUNS ÎN STARE GRAVĂ. DEZVĂLUIRILE TULBURĂTOARE ALE SOȚULUI

DECIZIA LUATĂ DE MEDICUL ESTETICIAN ACUZAT CĂ ÎN URMA UNUI LIFTING FACIAL, VALENTINA DIN RÂMNICU VÂLCEA A AJUNS ÎN MOARTE CEREBRALĂ

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Click.ro
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Gandul.ro
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute