Irinel Columbeanu a dus, la un moment dat, o viață de lux pe care puțini și-o puteau imagina sau chiar visa. Din păcate, acea perioadă a rămas în urmă, după ce și-a pierdut întreaga avere. În prezent, el locuiește într-un centru pentru vârstnici din Ghermănești, unde a ajuns chiar să acumuleze și datorii.
Totuși, în pragul sărbătorilor pascale, un apropiat i-a întins o mână de ajutor și a intervenit pentru a-i fi alături.
Omul de afaceri a avut cândva parte de tot ceea ce își putea dori, însă în timp a pierdut întreaga avere. În prezent, Irinel Columbeanu a rămas singur și este cazat într-un cămin pentru vârstnici.
Veniturile din pensie nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile de întreținere, mai ales în condițiile în care are și datorii bancare, ceea ce a dus la acumularea unor restanțe suplimentare.
Din fericire, nu a fost abandonat în această perioadă delicată, deoarece un apropiat a intervenit pentru a-l sprijini. Este vorba despre nașul său, Matei Miko, cu care păstrează constant legătura și care îi este alături. În plus, și fiica sa, Irina Columbeanu, îl mai ajută ocazional din punct de vedere financiar.

„Irinel Columbeanu mai are datorii la noi, la azil, dar mici. Îl ajută însă cu plata taxei la azil nașul lui, Matei Miko, un om cu suflet bun, ține foarte mult la Iri, se interesează de el, păstrează legătura.
Și fiica Irinuca l-a mai ajutat cum a putut, dar e studentă, în America, nu are bani, nu are un serviciu ca să îi poată acoperi taxa, care este de peste 4.500 de lei lunar”, a precizat Ion Cassian, directorul căminului de bătrâni din Ghermănești, potrivit Click.ro.
De asemenea, Ion Cassian, proprietarul azilului, a declarat că fostul milionar pare mult mai împăcat și mai bine dispus de când a ales să își schimbe stilul de viață și să se apropie de credință.
Irinel Columbeanu este acum mai optimist, iar la Biserica Baptistă a descoperit o comunitate care îi oferă sprijinul și apartenența de care avea nevoie.
„De când s-a botezat la Biserica Baptistă, Irinel are o stare de spirit foarte bună, este cu mult mai optimist. A găsit acolo oameni cu suflet mare, am înțeles că îl vor și ajuta pe viitor.
Au mai venit frații lui de acolo, i-au mai citit din Biblie, uneori e invitat la mesele lor, la întâlnirile lor, la slujbe, unde au și un cor frumos. Important este că va socializa mai mult și chiar e indicat, la vârsta lui”, a mai adăugat acesta, potrivit sursei citate.
CITEȘTE ȘI: Nostalgie și singurătate pentru Irinel Columbeanu de Paște: „Irinuca nu m-a sunat”