Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a dispus cu 7-6 (5), 6-1 de americanca Alison Riske.Buzărnescu (29 de ani, 57 WTA) bifează astfel a doua sa semifinală din carieră, după cea de la Linz, de anul trecut.
Mihaela Buzărnescu a fost condusă în primul set cu 5-2, dar a reuşit să revină spectaculos şi să egaleze, 5-5, apoi 6-6, pentru ca să se impună in tiebreak cu 7-5. Românca a dominat clar setul secund, adjudecat cu 6-1.
În clasamentul WTA în timp real, jucătoarea din România a urcat până pe locul 47, în timp ce marea jucătoare Maria Şarapova se află pe 48 în această ierarhie.
„Am vrut să renunţ la tenis anul trecut, dar de atunci mentalitatea mea s-a schimbat. Am devenit mai sigură şi mai relaxată şi m-am bucurat de sprijinul unei persoane importante”, a declarat Mihaela Buzărnescu, fericită, la final.
Românca şi-a asigurat un cec de 11.500 dolari şi 110 puncte WTA, urmând să joace în penultimul act cu ucraineanca Lesia Ţurenko (28 de ani, 43 WTA).
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost nevoită să se retragă înaintea meciului din sferturi, cu belgianca Elise Mertens, a doua favorită, din cauza unei accidentări la gât. „Sunt foarte dezamăgită, deoarece iubesc acest turneu. Am dat o lovitură de backhand şi am simţit un trosnet la gât, iar de atunci nu mă mai pot mişca aşa cum trebuie. Îmi pare rău pentru fani, îmi place mult să joc aici, dar nu mă pot mişca, aşa că asta era decizia potrivită”, a declarat Niculescu, citată de contul de Twitter al competiţiei din Tasmania.
Niculescu (30 de ani, 95 WTA), venită din calificări, jucase finala anul trecut la Hobart, chiar cu Mertens, belgianca învingând cu 6-3, 6-1. Mertens o mai învinsese anul trecut pe Niculescu şi cu 6-2, 6-2 în primul tur la Biel. Românca va primi un cec de 6.175 dolari şi 78 puncte WTA pentru participare. În aceste condiţii, Niculescu va pierde puncte importante în clasamentul WTA, riscând să iasă din prima sută mondială.
Mertens va juca în semifinale cu britanica Heather Watson, venită şi ea din calificări, care a dispus în sferturi cu 6-0, 6-4 de croata Donna Vekic.
La dublu, românca Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savchuk au fost învinse cu 1-6, 5-7 de cuplul Veronika Kudermetova (Rusia)/Aryna Sabalenka (Belarus), în sferturile probei de dublu ale turneului WTA de la Hobart.
Cristi P.