Mihai Trăistariu aruncă bomba! Se vrea „ispită supremă” la Insula Iubirii: „Nu mai pot scăpa de ele!”

Mihai Trăistariu are o idee care cu siguranță va lua prin surprindere pe toată lumea. Vrea să participe la Insula Iubirii, dar nu oricum, ci în calitate de… ispită supremă. Chiar dacă artistul spune că poate nu se încadrează în tiparele standard ale unei ispite masculine, are el alți ași în mânecă, pentru a le suci mințile concurentelor. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, interpretul a făcut dezvăluiri și despre relația pe care o are ce ceva vreme. Bine, o altfel de relație, de „prietenie cu beneficii”, asta deoarece Mihai Trăistariu nu este dispus să investească sentimente și timp în ceva mai serios, cu toate că domnișoara cu pricina suspină și așteaptă ca el să aibă intenții mai serioase. 

Se pare că Mihai Trăistariu își exercită abilitățile de „ispită” în viața de zi cu zi. Domnișoarele roiesc în jurul lui, din spusele sale, iar el nici nu vrea să audă de relații serioase. Se bucură de prezența lor, ocazional, dar nimic mai mult, chiar dacă ele visează la o relație în adevăratul sens al cuvântului.

Mihai Trăistariu vrea să sucească mințile domnișoarelor la Insula Iubirii. (sursă - instagram.com/mihai.traistariu.2024)

Mihai Trăistariu vrea să sucească mințile domnișoarelor la Insula Iubirii. (sursă – instagram.com/mihai.traistariu.2024)

Iar cum este deja obișnuit cu acest rol, ar putea să profite de talentele cu care a fost înzestrat și să meargă să ispitească și pe la Insula Iubirii. Până atunci, ține fetele pe jar, în special o domniță din Constanța, care așteaptă răbdătoare ca artistul să-și ia un angajament față de ea.

Mihai Trăistariu vrea să ispitească la Insula Iubirii

Dacă referitor la Insula Iubirii ne-a lămurit, despre femeia care îi încălzește nopțile ocazional a fost destul de rezervat. Nici nu-i de mirare, din moment ce ea pune presiune pe el să-și asume relația, el nu și nu!

„Dacă mi s-ar propune să merg ca ispită la Insula Iubirii, cred că aș face față. Poate nu am eu calitățile necesare, nu sunt chiar așa frumos, însă am punctele mele forte. Cu siguranță aș putea să le sucesc mințile fetelor acolo, de asta sunt sigur. Nu mi s-a propus până acum, dar cine știe. Având în vedere faptul că și în viața de zi cu zi am câteva „sucite” de care nu mai scap, nu cred că ar fi vreo problemă să-mi intru în rol și la Insula Iubirii. Sunt multe fete care mă abordează, îmi scriu foarte multe, peste tot, nu mai pot scăpa de ele. Unora le și răspund, așa, civilizat. Eu nu mai am o relație de doi ani de zile, am vrut să mă odihnesc puțin, pentru că e obositor pentru mine, să mă bag în vreo relație serioasă. Îmi stârnesc interesul unele, pentru o noapte, așa, nu mai mult.

Eu eram adeptul relațiilor serioase, de lungă durată, dar parcă prea mă aruncam așa înainte, prea repede. Prefer o prietenie cu beneficii, mai mult de distracție, care e, de fapt, o necesitate. E o domnișoară cu care mă întâlnesc mai des, nu așa tinerică, cum erau celelalte, are 36 de ani, e de aici, de la mine, din Constanța. Ea a pus problema altfel, că ar vrea ceva serios, dar eu i-am explicat că nu se poate, dacă vrea, doar să ne vedem așa, din când în când, pentru că eu mai mult nu pot să îi ofer”, a declarat Mihai Trăistariu pentru CANCAN.RO.

CITEȘTE ȘI: Celebrul artist îi pulverizează pe producătorii de la Asia Express! A refuzat contractul de 20.000 de €, iar motivul este HALUCINANT: „Te pun să faci tot felul de lucruri”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!