Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţ important. Ce reguli speciale vor fi aplicate în următoarea perioadă

• Știri
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţ important. Ce reguli speciale vor fi aplicate în următoarea perioadă

O nouă variantă a coronavirusului a fost descoperită în Africa de Sud. Astfel, călătorii români, care vin din ţări africane intră în carantină. Alexandru Rafila a fost cel care a anunţat recent acest lucru şi totodată a explicat faptul că vaccinarea este soluţia oportună pentru protecţie împotriva bolii.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că OMS şi Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile au lansat o alertă în sudul Africii în 7 ţări, după ce au fost izolate tulpini ale coronavirusului, care se pare că au mutaţii majore.

În acest context, a fost adoptată o hotărâre CNSU privind restricţii pentru românii care vin din acele zone afectate.

„Având în vedere aceste alerte, în mod normal şi România s-a adaptat măsurilor care au fost recomandate. În momentul de faţă a fost adoptată o hotărâre a CNSU (…), care aliniază România la măsurile care au fost deja luate în mai multe state europene, care limitează sau chiar interzic călătoriile în această zonă sau dinspre această zonă afectată. Călătorii români care vin din zonele respective, vor fi carantinaţi timp de 14 zile sau în prezenţa unui test negativ făcut la ieşirea din carantină într-un interval de 10 zile”, a spus Alexandru Rafila.

CITEŞTE ŞI: CUM FUNCŢIONEAZĂ VACCINUL ÎMPOTRIVA VARIANTEI DE COVID DIN AFRICA. ALEXANDRU RAFILA A FĂCUT DEZVĂLUIRI

În acelaşi timp, Alexandru Rafila a declarat faptul că în viitor vom vedea dacă eficacitatea vaccinului se păstrează şi în ceea ce priveşte acest virus şi dacă evoluţia bolii este modificată faţă de varianta standard sau faţă de varianta Delta.

„Trebuie să spunem foarte clar (…) că măsurile de vaccinare şi cele de sănătate publică sunt recomandate cu tărie de către toate organismele internaţionale şi în continuare vaccinare este soluţia care se consideră în acest moment că este oportună şi populaţia ar trebui să ţină cont de acest lucru pentru că această nouă tulpină nu ştim încă cum va evolua, iar alte măsuri de sănătate publică, începând cu utilizarea măştii, distanţare sau evitarea aglomeraţiilor rămân în vigoare”, a mai spus ministrul Alexandru Rafila.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!