Minteuan, trei victorii din trei posibile cu CFR Cluj: „E meritul jucătorilor, ei fac diferența!”

Minteuan, trei victorii din trei posibile cu CFR Cluj: „E meritul jucătorilor, ei fac diferența!”
CFR Cluj pare să renască sub comanda antrenorului interimar Alin Minteuan. Acesta a obținut aseară în Gruia cea de-a treia victorie consecutivă la cârma ardelenilor, câștigând cu 1-0 duelul cu Sepsi, într-o reeditarea  jocului din umă cu câteva zile din Cupa României încheiat cu același scor.

„Nu știu dacă trebuie să mă confirme pe mine. Eu am încercat, în aceste 3 meciuri, să obțin 9 puncte, dar singur nicio șansă. E meritul jucătorilor, ei fac diferența. Noi îi mai ajutăm, îi mai corectăm, dar ei sunt actorii principali, sunt jucători de valoare și s-au ridicat la nivelul meciurilor. Eu, indiferent unde voi fi, tot principal voi fi. Nu are de ce să mă strezeze, sunt foarte optimist, nu am niciun moment să mă gândesc la acest lucru. Am încercat și eu să joc pe calitățile jucătorilor, ori calitățile lor sunt acestea, încercăm să ne blocăm, să facem pressing ok la mijloc și să jucăm pe contraatac cât mai repede posibil. Ne-a reușit în aceste trei jocuri pentru că obiectivul era maximum de puncte. Probabil că, estetic, nu a părut un joc extraordinar, dar eu pe margine am stat linistit, m-am agitat numai când nu am reușit să accelerăm în jumătatea adversă, a ocazii sau când am greșit la anumite execuți, dar efortul jucătorilor este extrem și pentru asta îi felicit. Nu știu dacă ne va ajuta sau nu faptul că jucăm pe terenul lui FCSB în ultima etapă din play-off. Important e să fim acolo în vârf până la ultima etapă. E foarte greu, dar jucătorii de la CFR au experientă, au jucat in Champions League, știu să gestioneze aceste momente, în care e nevoie de rezultate”, a spus Alin Minteuan la final.

Unicul gol al întâlnirii din Gruia a fost marcat de George Țucudean, după 15 minute de joc. Cu cele trei puncte câștigate CFR Cluj a terminat sezonul regular pe primul loc cu 54 de puncte, urmând a intra în play-off de pe primul loc, cu 27 de puncte.

De partea cealaltă, Sepsi a prins ultimul loc de play-off cu 37 de puncte și şi va intra în play-off cu 19 puncte urmând a beneficia de rotunjirea de 0.5 puncte.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!