Sute de mii de pelerini au stat ore în șir la rând pentru a se ruga la moaștele Sfintei Parascheva. Printre credincioșii care au ales să meargă la Catedrala Mitropolitană din Iași se numără și maica stareță Thavoria, care a venit tocmai din Uganda. Vizibil emoționată, aceasta a povestit miracolul pe care l-a trăit după ce s-a rugat aici, în urmă cu mai mulți ani.
Miercuri dimineața, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, a început și pelerinajul hramului Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Racla cu sfintele moaște a fost depusă într-un baldachin special amenajat din curtea lăcașului de cult. Credincioșii au putut să se roage până miercuri dimineața, 15 octombrie. Printre pelerini s-a numărat și o maică stareță din Republica Uganda.
Maica stareță Thavoria a venit tocmai din Uganda pentru a se ruga la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Acesta a mărturisit că a venit aici în urmă cu 8 ani și a trăit un miracol. Ea a mărturisit că a primit ajutor pentru ridicarea unei mânăstiri.
„A făcut un miracol pentru mănăstirea noastră, de aceea o iubesc foarte mult. Nu aveam nicio mănăstire, m-am rugat la Ea. Nu aveam apă curată, nu aveam mănăstire, așa că pentru mine a fost un miracol. De aceea o iubesc pe Sfânta Parascheva”, a mărturisit maica stareță Thavoria.
Maica stareță Thavoria a mai vorbit despre ajutorul primit și în urmă cu câțiva ani. Cel care i-a îndeplinit visul de a ridica prima mănăstire de maici din Uganda a fost Gigi Becali. Ea a mărturisit că se ruga la moaștele Sfintei Parascheva atunci când a fost sunată de patronul FCBS.
Gigi Becali a asigurat-o că o va ajuta să ridice mănăstirea și s-a ținut de cuvânt. Cei doi au avut și o întâlnire în 2018. Ulterior, latifundiarul din Pipera a cheltuit sute de mii de euro pentru a trimite ingineri și arhitecți în Uganda.
„Călugărițele de la Dragomirna mi-au promis că vor încerca să mă ajute să construiesc Mănăstirea Sfintei Ecaterina. Într-o seară, am primit un telefon de la domnul Becali care mi-a spus că de acum înainte nu mai e nevoie să cer ajutor și că va face tot ce-i stă în putere pentru comunitatea ortodoxă din Africa. În momentul în care m-a sunat domnul Becali, eu mă aflam la Biserica Sfintei Parascheva din Iași și mă rugam la Sfânta Parascheva să mă ajute. Ce s-a întâmplat, a fost un miracol”, a explicat Maica Thavoria.