Misterul sunetului care a speriat cercetătorii de la NASA. Ce s-a descoperit în cea mai adâncă groapă săpată de oameni

Misterul sunetului care a speriat cercetătorii de la NASA. Ce s-a descoperit în cea mai adâncă groapă săpată de oameni

De-a lungul anilor, Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au întrecut în proiecte științifice, mai ales cu scopul de a-și demonstra superioritatea tehnologică. Iar din această întrecere a apărut și cea mai adâncă groapă săpată vreodată de om.

Acesta rămâne unul dintre cele mai ambițioase și stranii proiecte științifice din istoria omenirii. În timp ce agențiile spațiale se întreceau spre Lună, oamenii de știință sovietici se întreceau în direcția opusă: înspre centru pământului.

Proiectul, cunoscut sub numele de Forajul Superdeep Kola SG-3, a început în 1970 în districtul Pechengsky din Rusia de azi, lângă granița cu Norvegia. Scopul era simplu, dar important: să foreze cât mai adânc în scoarța terestră, pe cât permitea tehnologia. Până în 1989, atinseseră o adâncime uimitoare de 12.262 de metri, scrie Good Magazine.

Ca să punem asta în perspectivă, gaura este mai adâncă decât cel mai adânc punct al oceanului, Groapa Marianelor (11.188 metri), și mai adâncă decât înălțimea Muntelui Everest și a Muntelui Fuji așezați unul peste altul.

Sunetul misterios a devenit o enigmă

Totuși, ceea ce au descoperit oamenii de știință la acele adâncimi a devenit o adevărată legendă, care a cucerit internetului. Conform Indy100, proiectul este faimos nu doar pentru adâncimea sa, ci și pentru „sunetul terifiant” care se presupune că a ieșit din gaură. O legendă care, se spune, ar fi făcut până și specialiștii de la NASA să se înfioare.

Pe măsură ce forajul se aventura mai adânc, au început să circule zvonuri că microfonul coborât în ​​puț a recepționat zgomote misterioase. Aceste sunete, descrise de unii drept „vaiete” sau „țipete”, au alimentat o legendă urbană persistentă conform căreia oamenii de știință ar fi forat din greșeală o „cale către iad”. Deși teoria „iadului” este, de fapt, folclor, înregistrările audio asociate cu proiectul rămân tulburătoare până în ziua de azi.

Dincolo de mituri, realitatea fizică a găurii a fost suficient de șocantă pentru a opri proiectul. Până în 1992, forajul a trebuit să se oprească. Temperatura la acea adâncime atinsese o temperatură de 180°C, mult mai mare decât se așteptau specialiștii. Căldura era atât de intensă încât roca s-a comportat mai mult ca plasticul decât ca piatra solidă, provocând topirea și funcționarea defectuoasă a utilajelor.

În urma prăbușirii Uniunii Sovietice și a lipsei de finanțare, proiectul a fost oficial închis, iar un capac masiv de metal a fost sudat deasupra gropii uriașe.

CITEȘTE ȘI: 

Familia lui James Van Der Beek a primit 1 milion de dolari în doar câteva ore de la moartea actorului. Fani din întreaga lume au donat bani

Obiceiurile banale care pot reduce cu 40% riscul de demență. Erau în rutina noastră zilnică, dar mulți am renunțat la ele

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!