Moartea Ștefaniei Szabo scoate la iveală lucruri despre care nimeni nu a vorbit până acum: „Se vedea cu un om important”

Moartea fulgerătoare a medicului Ștefania Szabo, la doar 37 de ani, a zguduit sistemul medical românesc și a pus în lumină vulnerabilitatea celor care își trăiesc viața între urgențe, gărzi și decizii care fac diferența între viață și moarte. Dr. Richard Constantinescu vorbește despre sacrificiile nevăzute, burnout și despre drama Ștefaniei Szabo. 

Dr. Richard Constantinescu este medic și doctor în medicină, dar și unul dintre cei mai apreciați profesori de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași. Specialist în istoria medicinei și în bioetică, el a studiat în detaliu latura nevăzută a lumii medicale: epuizarea, singurătatea, presiunea uriașă care apasă pe umerii medicilor. Este autorul unor volume puternice, precum „Răni și renaștere” sau „Sensul durerii”.

În contextul tragediei Ștefaniei Szabo, Dr. Constantinescu atrage atenția că, în spatele burnout-ului, nu e doar muncă, ci se ascund și povești personale dureroase.

Ștefania Szabo și-a dat ultima suflare în camera de gardă, în timpul serviciului

Dr. Ștefania Szabo, medic chirurg și director medical al Spitalului Județean Buzău, era cunoscută drept unul dintre cei mai dedicați și respectați doctori ai unității. La doar 37 de ani, trăia practic în spital.  În dimineața de 28 octombrie 2025, medicul a fost găsit fără suflare în camera de gardă. Ancheta preliminară arată că nu a existat infarct sau AVC, însă în încăpere au fost descoperite substanțe medicale puternice, motiv pentru care cauza exactă a morții rămâne în analiză.

Apropiații spun că aceasta era epuizată din toate punctele de vedere. Muncea enorm, se refăcea după un divorț dureros și se afla într-o perioadă încărcată emoțional. Mai mult, în presă au apărut și zvonuri  că ar fi fost implicată într-o poveste complicată de dragoste cu un bărbat însurat.

Durerile oamenilor din „halatele albe”

Plecând de la un articol apărul în CANCAN.RO, Dr. Richard Constantinescu explică, într-o postare pe Facebook, cum poveștile nespuse, burnout-ul și fragilitatea emoțională pot dicta destinul unui medic. Vă redăm, mai jos, textul integral, scris de celebrul medic.

„Scriu despre medici de ani buni – despre epuizare, despre dăruire, despre vieți clinice trăite între urgențe, cursuri și decizii care lasă urme în carnea vie. În trup. Dar mai ales, scriu despre ceea ce rămâne adesea în afara foii de observație: interiorul răscolit, istoria personală care zvâcnește sub halatul alb.

Moartea Ștefaniei Szabo și ecoul ei public

Atunci când am vorbit despre moartea doctoriței Ștefania Szabo, n-am intuit că o simplă evocare ar putea deveni un material cu valoare documentară. Și totuși, din fragmentele acestea – declarații, confesiuni, reacții de presă – se conturează o arhivă de viață trăită la intersecția dintre efort profesional și singurătate intimă. Poate, într-o zi, un istoric al medicinei românești va privi înapoi spre aceste note și va înțelege altfel nu doar cariera unor doctori, ci și cenușiul uman care le-a modelat parcursul.

Unul dintre articolele apărute pe Cancan.ro cita un apropiat al Ștefaniei:

„Eu cred că a murit de inimă rea. Se vedea cu un om important, dar cu familie, iar ea își dorea mai mult. Toți o vedeau tristă și dezamăgită”.

Această mărturie tabloidizată, dincolo de contextul ei, deschide o întrebare stânjenitoare: câte morți aparent „din suprasolicitare” poartă, în realitate, amprenta unor povești personale nespuse? Burnout-ul, deși e o realitate fiziologică și psihologică, e rareori doar despre muncă. E adesea despre lipsă. Despre absența unei iubiri întregi. Despre neputința de a ieși dintr-o relație dublă. Despre nevoia de valoare, de coerență, acolo unde profesia nu mai oferă suficient cât să mai conteze.

„Un decan de la Facultatea de medicină din Iași s-a sinucis”

Am întâlnit în cariera mea medici, profesori, cercetători care, în ciuda succesului profesional, păstrau în viața privată o zonă de haos. Un decan de la Facultatea de medicină din Iași, pe care l-am evocat recent, s-a sinucis. Cei care i-au fost colegi își amintesc de el ca de un profesor remarcabil, sobru, meticulos. Dar și el, în intimitate, pășea pe un traseu încâlcit, nevăzut.

Acum documentez biografia fondatorului școlii românești de geologie, o figură științifică majoră, dar și un om cu o existență marcată de contradicții personale. Nu rareori, în istoria științei sau a artei, marile descoperiri poartă, la origine, un sâmbure de evadare: dintr-o căsnicie sufocantă, dintr-un rol social impus, dintr-o sărăcie de tandrețe.

La un eveniment într-un oraș transilvănean, în perioada când moartea doctoriței Szabo făcea vâlvă în presă, o doamnă care-mi urmărea articolele despre burnout s-a apropiat de mine cu o mină obosită și sinceră.
– Domnule doctor, mă înec în muncă. Am o viață personală mizerabilă și mă refugiez în cercetare.
În glasul ei nu era dramatism, ci un fel de resemnare limpede. Mi-a povestit despre profesorii care se ascundeau în birouri, printre dosare și cărți, pentru a evita contactul cu soțiile lor. Despre cărturari care, de dragul aparențelor, își condamnau viața intimă la exil.

Poate nu întâmplător, puține poeme de dragoste sunt dedicate partenerilor legitimi. Cele mai frumoase versuri despre iubire nu poartă numele soției sau soțului, ci al cuiva imposibil, interzis, pierdut. Îmi amintesc de un poet român, pe când eram în București, care-mi dăruia câte o carte la fiecare apariție. Scria o lirică splendidă, gravă, dar niciodată adresată celei cu care împărțea casa.
– Iubesc o femeie de zeci de ani, îmi mărturisea. Și sunt căsătorit cu altcineva.

Aceste povești nu sunt nici pe departe excepții. Sunt doar mai puțin spuse. Ne-am obișnuit să ne uităm la viața publică a oamenilor ca la o hartă completă, uitând că ceea ce se vede e rareori totul. Dedesubtul carierelor sclipitoare, sub titluri, cărți și funcții, se află deseori o lume afectivă nerezolvată. O viață dumlă care macină lent și greoi. Sau, dimpotrivă, o suferință care, în mod paradoxal, dă naștere unui elan creativ nebănuit.

Realizările remarcabile, simptomul unei lupte interioare

Fiecare realizare remarcabilă poate fi, în același timp, un simptom. O dovadă a unei lupte interioare. O formă de supraviețuire. Sau o încercare de a trăi, prin muncă, ceea ce nu a fost posibil prin iubire”, a transmis dr. Richard Constantinescu pe Facebook.

VEZI ȘI: Cel mai mare secret al Ștefaniei Szabo iese la iveală: incredibil cu cine se iubea pe ascuns! ”Este un om important, cu familie!” | EXCLUSIV