Moment special în familia Măruță. David a împlinit 15 ani, iar Andra a transmis un mesaj emoționant

David Măruță aniversare/ Sursa: Instagram

Familia Măruță are motive de sărbătoare. Fiul Andrei și al lui Cătălin Măruță, David, a împlinit frumoasa vârstă de 15 ani. În această zi importantă pentru ei, Andra a transmis un mesaj emoționant. 

Andra și Cătălin Măruță au avut parte de momente copleșitoare. Băiatul lor a crescut, a devenit un adolescent în toată regula, iar aceste clipe nu puteau să nu fie imortalizate pe rețelele de socializare.

Cei doi formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din România. În urmă cu 15 ani, cântăreața a adus pe lume primul ei copil, iar acum se mândrește cu familia pe care o are. Aniversarea fiului ei a fost un prilej de bucurie și s-a emoționat foarte tare, iar asta s-a văzut din mesajul pe care l-a transmis.

David Măruță aniversare/ Sursa: Instagram

David Măruță aniversare/ Sursa: Instagram

Andra mesaj incredibil la aniversarea fiului ei

Familia Măruță este foarte activă în mediul online. Aceștia se postează în cele mai frumoase ipostaze. Ziua de naștere a fiului lor, David, a fost un moment special pentru ei. Andra a devenit mamă acum 15 ani, iar faptul că anii au trecut atât de repede a emoționat-o numaidecât pe artistă. Ea și-a arătat iubirea față de primul ei copil născut și pe rețelele de socializare. Vedeta a transmis cu ocazia aniversării lui David cuvinte incredibile.

Pe lângă imaginile de colecție cu băiatul, Andra a ținut să îi spună că viața ei s-a schimbat total după venirea lui pe lume. Prin mesajul publicat i-a transmis lui David să rămână la fel de curajos și liber și să se înconjoare mereu de oameni buni, dar și că ea, tatăl lui, Cătălin Măruță și sora lui Eva, îl iubesc necondiționat.

Astăzi, în familia noastră, e o zi specială. David împlinește 15 ani.15 ani de când viața noastră s-a schimbat și a devenit mai plină de râsete, energie, întrebări, aventuri și momente pe care nu le vom uita niciodată. David, suntem mândri de tine și de felul în care crești. De bunătatea ta, de curiozitatea ta și de felul tău de a vedea lumea. Îți dorim să rămâi mereu așa: liber, curios, curajos și cu inima deschisă. Să ai parte de prieteni buni, de multe bucurii și de drumuri frumoase în viață. Pentru noi vei fi mereu băiatul nostru, fratele Evei, bucuria noastră. La mulți ani, David! Te iubim.Mama, Tata și Eva, a scris Andra.

VEZI ȘI: Ritualul Andrei Măruță, înainte de fiecare concert. Îl respectă cu sfințenie: ”Tratează corzile vocale

Andra Măruță, despre viitorul ei la Românii au Talent. Soția lui Cătălin Măruță a fost sinceră: „Nu știu, nu-mi fac planul”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli