Motivul cutremurător al plecării Gabrielei Cristea de la Kanal D. La ce chinuri a fost supusă

Motivul cutremurător al plecării Gabrielei Cristea de la Kanal D. La ce chinuri a fost supusă

Gabriela Cristea a plecat de la postul Kanal D, însă vedeta nu a putut uita momentele foarte grele prin care a trecut atunci când prezenta emisiunea ”Noră pentru mama”. Gabriela și-a deschis sufletul, cum se spune, iar dezvăluirile sale sunt nu numai emoționante, ci și cutremurătoare.

Așa cum povestea și Mădălin Ionescu – care s-a referit, la rândul său, la perioada în care a lucrat pentru Kanal D, la emisiunea ”WOWbiz” -, munca în televiziune implică sacrificii uriașe. Și, având în vedere volumul de muncă, oboseala își spune cuvântul și pune o amprentă negativă asupra stării de sănătate. Gabriela Cristea povestește că a avut probleme foarte mari cu glanda tiroidă și, de atunci, se află pe tratament permanent. Nici stilul de viață sănătoas nu a putut elimina, până acum, acele repercusiuni ale efortului intens de fiecare zi.

„Am muncit mult, nimeni nu ştie cât munceam săptămânal pentru emisiunea zilnică. Am două chestii, probleme de sănătate de când am muncit pentru «Nora pentru mama», cu care am şi rămas. Toată lumea zicea că am câştigat atâţia bani, însă din cauza stresului am avut probleme. Ar trebui să primesc nişte sporuri. Am avut probleme care par minore, dar nu e aşa. Am început să am probleme cu tiroida la momentul ăla, şi sunt pe tratament permanent. Am dus-o o perioadă pe tratament şi stil de viaţă sănătos, dar asta evoluează şi acum fac tratament zinic”, a mărturisit Gabriela Cristea, în emisiunea ”Mădălin Ionescu show”.

Gabriela Cristea: ”Am început să am probleme cu tiroida la momentul ăla şi sunt pe tratament permanent”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!