Acasă » Showbiz » Showbiz internațional » Motivul real pentru care s-a rupt totul în familia Beckham. Gafa din ziua nunții lui Brooklyn care a aprins scandalul

Motivul real pentru care s-a rupt totul în familia Beckham. Gafa din ziua nunții lui Brooklyn care a aprins scandalul

De: Daniel Matei 22/12/2025 | 11:43

Relația dintre Brooklyn Beckham și părinții săi, Victoria și David, este din ce în ce mai tensionată, iar în ultimele zile subiectul a devenit central în presa de scandal din Marea Britanie.

Conflictul dintre soții Beckham și fiul lor a ajuns până într-acolo încât se vorbește despre faptul că Brooklyn ar plănui chiar să renunțe la numele de familie al celebrului său tată, ca o formă de protest față de atitudinea părinților lui față de soția sa, Nicola Peltz.

Iar în acest weekend, situația s-a înrăutățit și mai tare, scrie Daily Mail. Mai întâi a apărut acuzația că David și Victoria nu l-au mai urmărit pe fiul lor pe Instagram. Acest lucru a provocat o reacție furioasă din partea fiului cel mic al cuplului Beckham, Cruz, în vârstă de 20 de ani: „Mama și tata nu ar fi decis niciodată să nu își mai urmărească fiul (așa cum sugeraseră presa, n. red.). S-au trezit că au fost blocați. La fel și eu”, a scris el.

Gafa lui Marc Anthony

Problemele din jurul familiei Beckham au început încă de când Brooklyn, în vârstă de 26 de ani, a întâlnit-o pe Nicola Peltz, în vârstă de 30 de ani, o actriță americană aspirantă și fiica miliardarului Nelson Peltz. Și când Nicola a acceptat cererea în căsătorie a lui Brooklyn, lucrurile au luat o întorsătură explozivă, scrie sursa citată. Se pare că Nicola s-a simțit jignită când Victoria a promis că îi va crea rochia de mireasă, dar apoi nu a reușit să vină cu rochia perfectă.

Dar ce a mai rău a urmat. Chiar în ziua nunții, în aprilie 2022, starul pop Marc Anthony, care este un prieten al familiei Beckham, a descris-o pe Victoria, nu pe mireasă, drept cea mai frumoasă femeie din încăpere. Se pare că această gafă i-a supărat foarte tare pe miri, iar prietenii lor au susținut ulterior că familia Beckham „a distrus” ziua nunții lui Brooklyn.

Nicola Peltz. Sursa foto: Profimedia

În lunile care au urmat, ambele părți au încercat să construiască punți de legătură. Nicola a participat la prezentările de modă ale Victoriei Beckham și la cea de-a 50-a aniversare a acesteia, dar până în aprilie anul acesta, tensiunile mocnite s-au transformat în ceva ce se apropie de un război deschis. În momentul în care Broolkyn și Nicola au călătorit în Marea Britanie pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a lui David, lucrurile deveniseră atât de dificile încât nu s-au simțit în stare să participe la niciuna dintre petrecerile organizate de fostul fotbalist. Din acel moment, conflictul a devenit public.

Pe parcursul verii, tensiunile dintre cele două părți au atins cote maxime. Soții Beckham au susținut, se pare, că Peltz, care acum se numește Nicola Peltz Beckham, îl „controlează” pe Brooklyn, până în punctul în care unii oameni au început să folosească termenul „ostatic” pentru a se referi la el.

Relația dintre Victoria și Nicola este atât de tensionată, încât gurile rele spun că Posh Spice i-ar fi pus o poreclă foarte răutăcioasă nurorii sale.

Tensiunile se amplifică

Când tânărul cuplu și-a reînnoit jurămintele de căsătorie în august, toată familia Peltz a fost prezentă, dar David și Victoria, i-au ignorat în mod intenționat. Deși Brooklyn nu și-a felicitat tatăl când a fost înnobilat de Regele Charles luna trecută, păreau să existe unele semne că securea războiului ar putea fi, totuși, îngropată.

Dar ultima dispută privind faptul că soții Beckham nu l-ar mai urmări pe Brooklyn pe Instagram pare să fi pus capăt oricăror speranțe de apropiere. Într-adevăr, un prieten al familiei Peltz-Beckham dezvăluie că David și Victoria au fost rugați să nu-i mai contacteze pe Brooklyn și pe soția sa după acest episod.

Se pare că tânărul cuplu consideră postările de pe Instagram ale familiei Beckham supărătoare și generatoare de anxietate. Brooklyn și Nicola ar fi ajuns să se plângă că se trezesc dimineața îngrijorați de ceea ce David și Victoria ar fi putut posta despre ei peste noapte.

„Ar fi într-adevăr în spiritul sărbătorilor dacă familia Beckham ar putea pur și simplu să se retragă și să-i lase în pace deocamdată. Familia Beckham a început aceste povești, aceste jocuri de-a blocatul la începutul acestui an și continuă. Indiferent dacă cineva urmărește pe altcineva pe Instagram sau pe orice altă platformă, nu ar trebui să fie și nu este o știre. Este o situație tristă, dar nimic nu s-a schimbat aici. Nicola și Brooklyn nu au comentat. Ei vor doar pace. Ar fi cel mai bine pentru toată lumea ca ei [familia Beckham] să nu îi mai contacteze, să nu mai comenteze și să se informeze, pentru că nu obțin nimic”, spune un apropiat al cuplului Brooklyn-Nicola.

Sursa foto: Profimedia

De fapt, chiar și intervenția lui Cruz este considerată o altă intruziune de către Brooklyn și Nicola. „Au cerut ca familia Beckham să se retragă. Vor doar să fie lăsați în pace. Sunt supărați de speculații. Încearcă să aleagă calea cea bună, care este să nu reacționeze deloc și să-și trăiască viața”, adaugă persoana apropiată lui Brooklyn.

În centrul problemei se află acum informațiile din presă apărute în timpul verii, despre care Nicola și Brooklyn cred că au fost comandate de familia Beckham. Ei le numesc „o campanie deliberată de dezinformare despre cele mai personale lucruri din viața lor”.

Brooklyn ar vrea să renunțe la numele Beckham și să preia numele soției

Săptămâna trecută au apărut în presă informații potrivit cărora situația ar fi atât de tensionată încât fiul cel mare al fotbalistului ar lua în considerare posibilitatea de a renunța la numele de familie Beckham.

În mijlocul acestei aparente neînțelegeri, presa scrie că Brooklyn  ar fi amenințat că, dacă soției sale nu i se cer scuze, atunci el va renunța numele de familie Beckham.

„A trecut aproape un an de când Brooklyn a vorbit ultima dată cu părinții săi și, deși ei au încercat să construiască punți de legătură, el nu intenționează să se întâlnească cu ei până când nu își vor cere public scuze față de Nicola, dar știe că este puțin probabil să se întâmple asta. Își dorește un nou început în 2026, care include o transformare personală. El și Nicola au vorbit despre renunțarea la numele de familie Beckham și folosirea pur și simplu a numelui Peltz”, a declarat o sursă pentru presa britanică.

CITEȘTE ȘI:

Imperiul Beckham, zdruncinat din interior! Ce tensiuni grave sunt în celebra familie

Kim Kardashian are o nouă relație? Vedeta preferă să țină totul ascuns

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×