Naba Salem a plecat plânsă toată la Survivor 2026! Ce a pățit bruneta în aeroport: „Dar nu contează”

Naba Salem a plecat plânsă toată la Survivor 2026! Ce a pățit bruneta în aeroport (SURSA: SOCIAL MEDIA)

Naba Salem, cunoscută publicului din aparițiile sale la „Bravo, ai stil!” și „Insula Iubirii”, se pregătește pentru o nouă provocare. Bruneta va participa la competiția „Survivor 2026”, unde va fi pusă la încercare atât fizic, cât și psihic.

Înainte de plecarea spre Republica Dominicană, concurenta a avut un moment emoționant, surprins chiar în aeroport.

Naba Salem, plânsă toată înainte de Survivor 2026

Participanții la „Survivor” vor petrece sărbătorile departe de familie, într-un mediu complet diferit, în Republica Dominicană. Pregătirile pentru filmări au început deja, iar Naba Salem a împărtășit cu urmăritorii săi câteva imagini din aeroport. Emoțiile au copleșit-o, iar aceasta a recunoscut că a izbucnit în lacrimi, mărturisind că trăiește o experiență unică.

Naba Salem s-a remarcat în mediul online prin replicile sale pline de umor și prin aparițiile îndrăznețe. De această dată, însă, bruneta s-a arătat într-o ipostază sensibilă, diferită de imaginea cu care și-a obișnuit publicul. În aeroport, înainte de zborul spre Republica Dominicană, aceasta a primit mesaje emoționante din partea apropiaților, care au făcut-o să plângă.

Concurenta a explicat că trăiește un moment dificil, pe care nu îl dorește nimănui. Aceasta a subliniat că nu a plecat niciodată fără să simtă ceva, dar acum totul e complet diferit.

Ce mesaj a transmis bruneta din aeroport

„Sunt puțin plânsă, dar nu contează. Ideea e că e pentru prima dată când zbor atât de goală. Efectiv, nu am niciun sentiment, nu simt nimic și nu pot să zic că îmi doresc absolut nimic. Mă simt goală, efectiv“, a declarat Naba Salem.

Această confesiune arată latura vulnerabilă a concurentei, care până acum s-a prezentat mai ales printr-o imagine puternică și provocatoare. Plecarea spre „Survivor” marchează pentru Naba un pas important, în care va trebui să își demonstreze rezistența și capacitatea de adaptare.

Înainte de a se îmbarca, Naba Salem a transmis un mesaj special urmăritorilor săi. Ea le-a cerut să se gândească la ea în noaptea de Revelion și să își aleagă ținute elegante, ca un gest simbolic pentru absența ei.

„Să vă îmbracați și pentru mine Revelionul acesta, please!“, a scris bruneta pe Instagram.

CITEŞTE ŞI: Cine e Iustin HVNDS de la Survivor 2026. Care este numele din buletin și la ce emisiune TV l-ai mai văzut

Dezvăluiri șocante din culisele Survivor! Chitoșcă, atac dur la adresa lui Cătălin Moroșanu: „Cel mai mare fals, m-a dezamăgit! ”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Click.ro
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Șoferii din România, opriți în trafic și întrebați de unde vin și unde merg. Ce vor să afle reprezentanții CNAIR de la conducătorii auto
Gandul.ro
Șoferii din România, opriți în trafic și întrebați de unde vin și unde merg. Ce vor să afle reprezentanții CNAIR de la conducătorii auto
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”