Note BAC 2025 | Schimbare radicală față de anii trecuți. Ce trebuie să faci la ora 12:00

Note BAC 2025 | Schimbare radicală față de anii trecuți. Ce trebuie să faci la ora 12:00

Schimbare importantă pentru elevii care au susținut examenul de bacalaureat. Este primul an în care a fost introdusă această regulă, iar absolvenții clasei a XII-a trebuie să știe toate detaliile. Află, în articol, ce trebuie să faci la ora 12:00!

Vineri, 20 iunie 2025, toți elevii care au absolvit ciclul liceal și au susținut probele de BAC își vor afla notele, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. În funcție de cum s-au descurcat și de media obținută, aceștia o să primească ori calificativul „ADMIS” ori „RESPINS”. De menționat este faptul că un candidat trebuie să obțină o medie de minimum 6 pentru a considera că a trecut de examenul maturității.

Citește și: Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club

Ce trebuie să facă elevii care au susținut examenul de BAC la ora 12:00

Rezultatele de la Bacalaureat 2025 o să fie afișate pe platforma edu.ro, până în ora 12, dar și la avizierele centrelor de examen. Notele o să apară anonimizat, iar fiecare candidat este identificat prin codul unic primit la începutul examenului.

Practica acestui cod unic datează din anul 2020 atât pentru Bacalaureat, cât și pentru Evaluarea Națională și a fost introdusă pentru a respecta „regulamentul Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”.

Ei bine, anul acesta are loc și o schimbare importantă. Este pentru prima oară când elevii vor putea vedea lucrările înainte de depunerea contestațiilor. Până acum, ele puteau fi vizualizate doar după afișarea notelor finale.

Primele rezultate se vor afișa la ora 12:00, iar cererile de vizualizare a lucrărilor se pot depune între orele 14:00 și 17:00. Tot în acest interval orar va avea loc și vizualizarea propriu-zisă și, dacă este cazul, depunerea contestațiilor. La ora 18:00 se încheie prima sesiune de depunere a contestațiilor.

BAC 2025 – sesiunea august

Cei care nu reușesc să promoveze examenul maturității în sesiunea din iunie mai au o șansă în sesiunea din august. Aceasta va începe în perioada 4-6 august, cu evaluarea competențelor. În data de 11 august va avea loc proba la Limba și literatura română, iar pe 12 august cea obligatorie a profilului.

Pe 13 august proba la alegere a profilului și specializării. În această sesiune, rezultatele se vor afișa în data de 18 august, contestațiile se depun în zilele de 18,19 și 20 august. Iar rezultatele finale apar în data de 26 august.

Citește și: A depășit recordul! Câte pagini a scris acest elev din Suceava, la ultima probă de la Bacalaureat 2025

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!