Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici. Economii estimate de la 135 de lei/luna

Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici. Economii estimate de la 135 de lei/luna
Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici. Economia poate ajunge la 135 de lei lunar. Foto: Freepik

PPC Energie, unul dintre cei mai mari furnizori de energie din România, anunță introducerea a două soluții noi dedicate clienților rezidențiali care dețin și afaceri locale, cu scopul de a reduce costurile la electricitate. Compania precizează că noile opțiuni – sisteme de stocare și pachetele PPC Solar Upgrade – pot aduce economii estimate de la 135 de lei/luna.

Potrivit furnizorului, sistemele de stocare sunt compatibile cu invertoare Huawei și Deye și sunt disponibile în trei variante, cu capacități de 5 kWh, 10 kWh și 15 kWh.

Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici

Acestea pot fi achiziționate începând de la 299 de lei pe lună, suma fiind inclusă direct pe factura de energie, în maximum 36 de rate fără dobândă sau comisioane. Instalarea, punerea în funcțiune și suportul pentru documentația necesară obținerii certificatului de racordare sunt incluse în cost.

„Investiția într-un sistem fotovoltaic este primul pas în tranziția energetică în care clientul joacă un rol activ, dar fără stocare și utilizare inteligentă a producției sunt ratate multe dintre avantaje. Sistemele de stocare și pachetele PPC Solar Upgrade vin să închidă acest cerc, astfel încât energia produsă independent rămâne în controlul clientului, iar facturile scad. Am structurat aceste soluții astfel încât accesul să fie facil, cu plata în tranșe egale direct pe factura de energie și instalarea inclusă în preț. Este o direcție în care vom continua să investim, pentru ca beneficiile energiei fotovoltaice să fie valorificate sustenabil”, a declarat Ionuț Dună, director general PPC Energie.

PPC Solar Upgrade se adresează consumatorilor care au deja instalații fotovoltaice non-hibride, ce nu permit stocarea energiei, dar care vor să își crească nivelul de independență energetică.

Economia este estimată de la 135 de lei/lună

Pachetele includ invertoare Deye și între unul și trei acumulatori, în funcție de configurație, iar prețurile pornesc de la 599 de lei pe lună. Plata se face tot în cel mult 36 de rate egale, fără comisioane, direct pe factura de energie, instalarea fiind inclusă.

Ambele soluții sunt concepute pentru a crește autoconsumul, a reduce factura de energie și a îmbunătăți autonomia energetică a utilizatorilor. Conform companiei, clienții care aleg un sistem de stocare pot economisi lunar de la 135 de lei, în funcție de capacitatea aleasă, prețul energiei și modul de consum.

PPC Energie deservește aproximativ 3 milioane de clienți la nivel național, printr-o rețea de 80 de magazine.

CITEŞTE ŞI: Ingredientul din bucătărie care îți poate salva grădina. Scapă de buruieni, rugină și insecte fără soluții scumpe

Asociațiile de proprietari schimbă regulile după noua decizie a judecătorilor. Ce trebuie să știe cei care au boxe la bloc

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!