Pariu că nu ştiai asta? Care este diferenţa dintre ouăle maro şi ouăle albe

Pariu că nu ştiai asta? Care este diferenţa dintre ouăle maro şi ouăle albe
Pariu că nu ştiai asta? Care este diferenţa dintre ouăle maro şi ouăle albe

Foarte mulţi se întreabă care este diferenţa dintre ouăle albe şi cele maro, mai ales că, de multe ori, este şi o diferenţă de preţ între cele două. Explicaţia este una foarte simplă şi poate că nici nu ţi-ar fi trecut prin cap aşa ceva.

Ce diferenţă este între ouăle albe şi ouăle maro

Diferenţa dintre culoarea ouălor este dată, de fapt, de…culoarea găinii. Astfel, găinile albe cu lobi ai urechii albi vor face ouă albe, în timp ce cele maronii sau roşiatice vor face ouă maro. În ceea ce priveşte valorile nutriţionale, nu este nicio diferenţă între cele două.

Şi atunci, de unde diferenţa de preţ? Ei bine, găinile albe sunt, de regulă, mai mici decât cele roşii, prin urmare costul lor de întreţinere este mai mic, iar de aici şi ouăle lor costă mai puţin comparativ cu cele ale suratelor lor.

Un alt mit care circulă în legătură cu ouăle maronii este faptul că ar avea un gălbenuş mai închis la culoare decât cele albe. În realitate, diferenţa de culoare este dată de hrana păsărilor. Cu cât mai mult porumb vor mânca, cu atât şi gălbenuşul va fi mai galben, deci culoarea cojii oului nu este un factor care să influenţeze gălbenuşul.

De asemenea, unii oameni mai consideră că ar fi şi o diferenţă legată de duritatea cojii ouălor. Se spune că cele maro sunt mai dure decât cele albe, însă acest lucru nu este adevărat. Ce este adevărat, în schimb, este faptul că găinile mai tinere fac ouă cu coaja mai tare.

Proprietăţile oului

Oul este un aliment destul de controversat şi există nutriţionişti care spun că ar fi mai bine să fie evitat din cauza colesterolului şi a grăsimilor. Cu toate acestea, studiile din ultima vreme au scos la iveală faptul că aceste controverse ar putea fi doar nişte mituri şi că acest aliment are foarte multe proprietăţi.

Ce se ştie despre ou este că în gălbenuş se găsesc 13 nutrienţi esenţiali. De asemenea, oul este şi o sursă foarte bună de vitamina B, vitamina A, dar şi o sursă grozavă de iod, care ajută la generarea hormonilor tiroidieni. Conţine, totodată, fosfor, esenţial pentru dezvoltarea dinţilor şi a oaselor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani