Pe ce dată vine canicula în 2026. Meteorologii Easeweather anunță prima zi cu temperaturi peste 35 de grade Celsius, în România

Pe ce dată vine canicula în 2026. Meteorologii Easeweather anunță prima zi cu temperaturi peste 35 de grade Celsius, în România
Când va fi prima zi caniculară în 2026/ sursa foto: easeweather

Începutul lunii mai a venit cu vreme instabilă în aproape toată țara. Temperaturile sunt mai scăzute decât cele obișnuite pentru perioada în care ne aflăm, însă specialiștii vin cu vești bune pentru următoarele zile. Soarele începe să își facă simțită prezența în mai toate regiunile, iar valorile termice vor crește treptat. Cu toate acestea, vara se apropie cu pași repezi și nu putem să nu ne întrebăm când vom avea parte de vreme caniculară.

Mai este o lună până când calendaristic începe sezonul verii. Toată lumea așteaptă, dar vremea nu este așa cum ne-am dorit. În ultimele zile țara noastră a traversat un val de aer rece, iar de zilele viitoare termometrele vor arăta valori ușor mai ridicate. Acest lucru îi face pe mulți să se gândească deja, la prima zi cu temperaturi de 35 de grade. Meteorologii Easeweather au prezentat datele despre vreme până în luna iunie.

Pe ce dată vine canicula în 2026

Vremea bună este așteptată de toată lumea. Cu toate acestea, până când vom avea parte de temperaturi caniculare mai durează un pic. Conform meteorologilor Easeweather, prima zi cu valori de peste 35 de grade Celsius se va înregistra abia în luna iulie, mai exact în data de 14. Atunci, temperaturile vor ajunge la 36 de grade Celsius.

Când va fi prima zi caniculară în 2026/ sursa foto: easeweather

Când va fi prima zi caniculară în 2026/ sursa foto: easeweather

Totuși, nu este singura zi cu astfel de temperaturi. Următoarele două zile cu valori caniculare vor fi consecutive și anume 15 și 16 iulie. Până pe data de 19 iulie, gradele se vor menține, mai precis la 34 de grade Celsius. Apoi, un nou val de căldură își va face simțită prezența. De această dată, pe 20 iulie, temperatura va fi de 35 de grade Celsius, însă vor fi însoțite și precipitații. Următoarea zi cu vreme caniculară va fi pe 22 iulie, dar soarele ar putea fi acoperit în mare parte de nori. 24, 25 și 26 iulie, vor fi alte zile cu valori de peste 35 de grade Celsius și vor fi ultimele din această lună.

Dacă facem o comparație între primele zile ale lunii iulie și finalul ei, putem observa că începe și se încheie în același mod. Mai concret, atât în data de 1 iulie, cât și în 31 iulie, temperaturile nu trec mai mult de 33 de grade Celsius și în ambele zile vor fi prezente precipitații.

VEZI ȘI: 2 alerte de viscol năprasnic în România, emise de meteorologii Accuweather. Care sunt orașele afectate

Prognoza meteo azi, 30 aprilie 2026. România îngheață la final de aprilie: zona unde temperaturile scad sub zero

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
La ce intervenție estetică a apelat Sonia Trifan? Iubitul a rămas mut când a văzut-o! Cum a ajuns pe mâinile medicului Biancăi Drăgușanu?
Click.ro
La ce intervenție estetică a apelat Sonia Trifan? Iubitul a rămas mut când a văzut-o! Cum a ajuns pe mâinile medicului Biancăi Drăgușanu?
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia