Peștele, aliat al creierului sau pericol ascuns? Avertismentul neurochirurgului Ioan Dănăilă despre mercur și hidragirism

Peștele este recunoscut pentru beneficiile sale asupra creierului, însă consumul necontrolat, mai ales de pește mare, poate ascunde riscuri serioase. Reputatul neurochirurg Ioan Dănăilă avertizează că mercurul acumulat în peștii mari poate duce la apariția hidragirismului, o boală gravă care afectează în special sistemul nervos.

De ce este peștele important pentru sănătatea creierului

Peștele este o sursă esențială de acizi grași Omega-3, în special DHA, substanță fundamentală pentru funcționarea neuronilor, memorie și capacitatea de concentrare. Consumul regulat de pește este asociat cu un risc mai scăzut de declin cognitiv, accidente vasculare cerebrale și boli neurodegenerative. De asemenea, proteinele de calitate și micronutrienții din pește susțin sănătatea sistemului nervos pe termen lung. Din acest motiv, medicii recomandă includerea peștelui în alimentație. Totuși, cantitatea și tipul de pește sunt esențiale.

Avertismentul profesorului Ioan Dănăilă: pericolul peștelui mare

„Este important și peștele, dar nu în cantitate mare, mai ales peștele mare, prin faptul că foarte mult mercur s-a răspândit în apele din oceane și în apele curgătoare și poate să ducă la apariția hidragirismului, boala provocată de acest mercur”, avertizează profesorul Ioan Dănăilă. Peștii mari, prădători, acumulează mercur în timp, iar consumul frecvent poate deveni periculos. Mercurul ajunge în organism și afectează direct creierul, exact organul pe care, teoretic, peștele ar trebui să îl protejeze.

Ce este hidragirismul

Hidragirismul este o formă de intoxicație cronică cu mercur, apărută în urma expunerii prelungite la acest metal greu sau la compușii săi, precum vaporii, sărurile de mercur sau mercurul organic. Este o afecțiune cunoscută din istorie, dar care poate apărea și astăzi, în special prin alimentație sau expunere profesională. Mercurul se acumulează lent în organism și este eliminat foarte greu. Tocmai această acumulare îl face extrem de periculos.

Ce provoacă hidragirismul

Hidragirismul apare cel mai frecvent în urma expunerii profesionale, în industrie, minerit, laboratoare sau stomatologie veche. În trecut, a fost asociat și cu utilizarea unor medicamente sau unguente care conțineau mercur. Inhalarea vaporilor de mercur este o altă cauză importantă. În prezent, una dintre cele mai frecvente surse rămâne consumul de alimente contaminate, în special pește și fructe de mare care conțin metilmercur.

Simptomele care afectează direct sistemul nervos

Boala afectează în special creierul și sistemul nervos central. Printre cele mai frecvente simptome se numără tremurături ale mâinilor, cunoscute drept tremor mercurial, iritabilitate și anxietate accentuată. Apar frecvent schimbări de personalitate, tulburări de memorie și dificultăți de concentrare. Insomnia, depresia, salivarea excesivă și inflamațiile gingiilor sunt semne comune. Durerile de cap persistente și oboseala cronică completează tabloul clinic, cunoscut istoric sub numele de „nebunia mercurială”.

De ce este hidragirismul atât de periculos

Mercurul se acumulează în organism și este eliminat extrem de greu. Netratat, hidragirismul poate duce la leziuni neurologice permanente, afectarea rinichilor și, în cazuri severe, la invaliditate. Unele efecte pot deveni ireversibile, mai ales în cazul expunerii pe termen lung. Copiii și femeile însărcinate sunt deosebit de vulnerabili. Din acest motiv, prevenția este esențială.

Cum se tratează intoxicația cu mercur

Tratamentul presupune, în primul rând, eliminarea completă a sursei de expunere. În cazurile confirmate, se utilizează terapia de chelare, care ajută la eliminarea mercurului din organism. Pacientul are nevoie de tratament simptomatic și de monitorizare medicală atentă, uneori pe termen lung. Chiar și cu tratament, recuperarea poate fi lentă.

Un exemplu istoric celebru: boala Minamata

Un caz celebru de intoxicație prin consum de pește este boala Minamata, apărută în Japonia. Între anii 1930 și 1960, locuitorii orașului Minamata au fost intoxicați după ce au consumat pește și fructe de mare contaminate cu metilmercur. O fabrică chimică deversa mercur în mare, iar substanța s-a acumulat în pești prin lanțul trofic. Oamenii au dezvoltat simptome severe, de la tulburări de coordonare și vorbire până la paralizie și deces. Cazul este studiat și astăzi ca exemplu clasic de hidragirism alimentar.

Ce tipuri de pește acumulează cel mai mult mercur

Peștii cu conținut ridicat de mercur sunt, în general, cei mari și prădători. Din această categorie fac parte rechinul, peștele-spadă, macroul regal, tonul mare, marlinul și tilefish. Acești pești trăiesc mult și se află sus în lanțul trofic, acumulând mercur în timp.

Peștii cu conținut moderat de mercur, care pot fi consumați ocazional, includ tonul conservat, codul, halibutul, bibanul și crapul mare.

Cei mai siguri sunt peștii mici, cu viață scurtă, precum somonul, sardinele, heringul, păstrăvul, anșoa, macroul mic și șprotul.

CITEȘTE ȘI: Secretul longevității și al unui creier sănătos. 8 componente esențiale! Ce spune neurochirurgul Leon Dănăilă

Câte cafele avem voie să bem în fiecare zi, de fapt. Care este limita, potrivit neurochirurgului Leon Dănăilă