Echipa Philadelphia Eagles a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), învingând cu scorul de 41-33 formaţia New England Patriots, deţinătoarea trofeului, la Minneapolis, în ediţia 2018, cea cu numărul 52, a Super Bowl-ului, marea finală a NFL, la care au asistat 73.000 de spectatori.Plecată cu şansa a doua în Super Bowl, Philadelphia a condus partida de la un capăt la celălalt.
„Vulturii” şi-au adjudecat primele două sferturi, scor 9-3, respectiv 13-9. Campioana en-titre a redus din diferenţă în sfertul al treilea, reuşind să se impună cu 14-7, graţie lui Gostkowski şi Gronkowski. Philadelphia n-a cedat şi în ultimul sfert, pe care şi l-a adjudecat cu 12-7, astfel că a devenit în premieră campioană, la a treia finală din istorie. Philadelphia Eagles a pierdut anterior două finale, în 1981 şi 2005. New England era deţinătoarea trofeului şi mai câştigase titlul de patru ori.
Nick Foles, coordonatorul lui Eagles, a câştigat duelul cu omologul său de la Patriots, starul Tom Brady, căruia i-a răpit ocazia de a-şi trece în palmares al şaselea Super Bowl şi a cucerit titlul de cel mai valoros jucător al finalei.
După ce Wentz s-a accidentat în finalul anului trecut, Doug Pederson a fost nevoit să-l folosească pe Nick Foles pe postul de quarterback. Spre uimirea tuturor, Foles a devenit primul jucător din istorie care a reuşit un touch down şi o pasă decisivă în ultimul act. De asemenea, Foles a devenit al treilea quarterback care a primit un inel de campion după ce a evoluat în cel mult trei jocuri de-a lungul sezonului, după Doug Williams şi Jeff Hostetler.
Cristi P.