Pro TV a anunțat grila de toamnă 2023! Ce emisiune dispare de pe post

Publicat: 21/08/2023 | 15:03
Pro TV, postul de pe Pache Protopopescu

Pro TV a anunțat grila din această toamnă. Telespectatorii vor putea urmări emisiunile care i-au cucerit, deja, în anii trecuți, dar și noi proiecte! Vocea României, Visuri la cheie şi serialele Clanul şi Las Fierbinţi vor rula, din nou, pe micile ecrane, însă unul dintre cele mai îndrăgite show-uri a dispărut de pe post. Iată ce se întâmplă acum cu emisiunea prezentată de Cabral.

Grila de toamnă a Pro TV-ului vine cu multe surprize! Telespectatorii vor putea urmări un nou serial ce va debuta sâmbătă, pe 16 septembrie. Groapa a fost realizat după un format turcesc și are în distribuţie nume precum Maria Buză, Marius Manole, Iulian Postelnicu, Alexandru Conovaru și Dana Rogoz.

Emisiunile La Măruţă şi Vorbeşte lumea revin din 28 august. La fel şi al doilea sezon al show-ului Batem palma, prezentat de Cosmin Seleşi.

CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN MĂRUȚĂ A PLECAT DIN TELEVIZIUNEA CARE L-A FĂCUT CELEBRU, IAR MOTIVUL A FOST EXPLICAT CHIAR DE EL: „CÂND MĂ UITAM LA ALTE POSTURI, VEDEAM ALTCEVA”

Visuri la cheie revine din 13 septembrie. La fel ca în anii trecuți, emisiunea prezentată de Dragoș Bucur va fi difuzată miercurea, de la ora 21.30.

Serialul Las Fierbinţi reîncepe din 12 septembrie. Va fi transmis la TV în zilele marţi, miercuri şi joi, de la 20.30.

Show-ul de talente, Vocea României, se întoarce cu un nou sezon din 8 septembrie, vinerea, de la 20.30.

Fanii serialului Clanul trebuie să știe că noul sezon va apărea din 11 septembrie.

Imperiul leilor începe pe 19 septembrie, de la 21.30.

Proiectul cu care Pro TV dorește o lovitură pe piața media în această toamnă este emisiunea Love Island. Noua producție aduce față-n față 5 băieți și 5 fete gata să descopere iubirea adevărată și să trăiască cea mai mare aventură a vieții lor. (VEZI TOATE DETALIILE AICI)

”Toamna aceasta, vom trăi toate emoțiile la PRO TV. Am dezvăluit astăzi grila cu cele mai multe lansări și o diversitate mare de produse, începând cu cele mai obiective și de încredere știri, până la divertisment de calitate, comedie, seriale de acțiune și romantism. Lansarea grilei aduce un proiect dedicat VOYO, Love Island. Acest format a fost achiziționat, în primul rând, pentru publicul platformei online și va fi disponibil întâi pe VOYO și mai apoi pe PRO TV. Sunt sigur că vom avea o toamnă extraordinară de care sper să se bucure fiecare român, la PRO TV și pe VOYO!”, a spus Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

Grila de toamnă de la Pro TV

Ce se întâmplă cu emisiunea lui Cabral

Săriţi de pe fix este o altă noutate a grilei de toamnă care începe pe 14 septembrie. Show-ul va fi prezentat de Cabral, cel care în trecut i-a bucurat pe telespectatori cu emisiunea Ce spun românii. În acest an, cel mai probabil, producția nu va mai avea un alt sezon.

Noua emisiune de la Pro TV îmbină divertismentul cu jocurile, dar și cu o serie de provocări. În fiecare ediție, 8 comedianți, Anca Dinicu, Anisia Gafton, Emily Burghelea, Alex Bogdan, Drăcea, Lucian Ghimiși, Mihai Rait și Paul Ipate, dar și doi invitați speciali vor fi puși la încercare de către Cabral. Jocurile sunt gândite în așa fel încât participanții să își testeze limitele, să improvizeze, să cânte sau să danseze în condiții care vor genera amuzamentul telespectatorilor.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult