Cu un egal acasă, cu Napoli şi cu o înfrângere în deplasare, la Liverpool, PSG are doar patru puncte după trei meciuri şi e pe locul trei în grupă, singura echipă pe care francezii au depășit-o fiind modesta Steaa Roșie Belgrad.
La finalul partidei pe care PSG a terminato nedecis cu Napoli, tehnicianul german a explicat cauzeele care au dus la acest semieșec, declarându-se totodată optimist în privința șanselor de calificare în primăvara Champions League.
„Din punctul meu de vedere, am intrat excelent în meci, am avut 15 minute excelente, apoi, nu ştiu de ce, ne-am ieşit din ritm. Am încercat să facem lucruri complicate, când puteam să jucăm cu totul altfel. Am pierdut foarte repede posesia, iar Napoli ne-a taxat. Napoli e o echipă care joacă împreună de mulţi ani, are multă calitate, astfel că ne-a fost extrem de dificil. În acest context, faptul că au marcat nu m-a surprins, meritau. În primele 30 de minute, nu am arătat ca o echipă. În repriza a doua, însă, am schimbat lucrurile, am evoluat simplu şi rapid. Golul lui Mertens ne-a debusolat din nou, însă mă bucur că am avut reacţie şi am reuşit să egalăm. Văd această grupă ca o întâlnire eliminatorie în dublă manşă. S-au jucat până acum 90 de minute, urmează următoarele trei meciuri, adică încă 90 de minute. Încă ne putem califica, dar trebuie să ne îmbunătăţim jocul”, a declarat Thomas Tuchel după duelul pe care PSG l-a terminat nedecis, 2-2 pe teren propriu în runda a III-a a Grupei C din Champions League.