Rafael Nadal mai renaște o dată din propria cenușă!

Rafael Nadal mai renaște o dată din propria cenușă!

Rafael Nadal părea doborât, învins, eliminat de la Turneul Campionilor. Dar ibericul renaște că pasărea Phoenix încă o dată, pentru a câtea oară în cariera sa? Rusul Daniil Medvedev a condus cu 7-6, 3-6, 5-1, a avut minge de meci dar totuși a cedat setul decisiv în tie-break. Astfel de meciuri îi dau o forță teribilă lui Rafa, ce devine un candidat cu argumente la calificarea în semifinale.

Nadal a recunoscut după meci că o astfel de victorie se întâmplă o dată la 1000 de partide. A șters cu o scurtă magică mingea de meci a lui Daniil Medvedev, a câștigat 5 game-uri consecutive și a reușit să triumfe în tie-break-ul setului decisiv, scor final 6-7, 6-3, 7-6. A fost al doilea duel epic în mai puțin de 24 ore, după cel câștigat de Dominic Thiem în fața lui Novak Djokovic, cu același scor. Acum Nadal își poate îndrepta atenția spre partida de vineri cu Stefanos Tsitsipas.

Grecul l-a dezintegrat și pe Alexander Zverev, scor 6-3, 6-2, obținând calificarea în careul de ași, la prima prezență la Londra. Tsitsipas a pierdut 4 din cele 5 întâlniri directe cu Nadal și se îndreaptă spre duelul de vineri fără presiune. Toți ceilalți 3 jucători din Grupa Andre Agassi au șanse să ajungă în semifinale, iar acest lucru va crește competivitatea. Când Nadal a fost la un nivel excelent, Tsitsipas nu a reușit să se țină aproape de iberic, bifand un singur succes cu acesta, la Madrid 2019, într-un moment în care Rafa avea probleme. Și-a reglat de atunci jocul, pare să fi depășit problemele abdominale din octombrie, iar acum este favorit să treacă și de Tsitsipas.

 

Programul zilei de joi la Londra

16:00 Dominic Thiem – Matteo Berrettini

22:00 Novak Djokovic – Roger Federer

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!