Rareș Cojoc a stârnit reacții în mediul online după ce a publicat un mesaj care a apărut imediat ce s-a aflat că își petrece Paștele alături de Andreea Popescu și copiii lor.
Postarea a generat numeroase interpretări și discuții, mai ales în contextul în care cei doi foști parteneri au decis să petreacă sărbătorile împreună, în ciuda divorțului.
Decizia Andreei Popescu și a lui Rareș Cojoc de a marca Paștele în familie a surprins publicul, având în vedere dificultățile prin care au trecut în trecut. Totuși, ambii au ales să pună pe primul loc binele copiilor și să mențină un climat armonios în momentele importante.
La scurt timp după ce informația a devenit publică, Rareș Cojoc a distribuit un mesaj care a atras atenția urmăritorilor. În timp ce unii au considerat că este o reflecție asupra semnificației sărbătorilor pascale, alții au speculat că ar putea exista o semnificație mai profundă.
„Voia lui Dumnezeu nu e întotdeauna dulce, e și amară câteodată. Amară, cum a fost și crucea. Și totusi, prin cruce ne-a venit și Învierea.”, a transmis Rareș Cojoc.

În ciuda faptului că nu mai formează un cuplu și locuiesc separat, cei doi au decis să petreacă Paștele împreună pentru a le oferi copiilor o atmosferă stabilă și plăcută. Andreea Popescu a explicat că astfel de momente sunt esențiale pentru familie și că își dorește ca cei mici să simtă unitatea în zilele importante.
„O să-l fac împreună cu copiii. O să fie și Rareș, o să fim cu toții împreună pentru copii. Chiar e important ca la așa sărbători, la zile de naștere, să fim cu toții împreună, totul pentru copii.”, a declarat Andreea Popescu.