Se schimbă regulile pentru banii cash! Începând de astăzi, 10 iulie 2026, intră în vigoare o regulă nouă la nivelul Uniunii Europene, iar cei care vor să plătească sume foarte mari în numerar vor trebui să-și schimbe complet obiceiurile.
Noua măsură vizează tranzacțiile comerciale de valoare ridicată și stabilește un plafon clar pentru plățile cash. Mai exact, nicio persoană și nicio companie nu va mai putea efectua sau accepta plăți în numerar care depășesc 10.000 de euro, adică aproximativ 52.000 de lei.
Schimbarea îi va afecta în special pe cei care cumpără bunuri scumpe, precum autoturisme, locuințe, bijuterii sau alte produse de lux. Pentru astfel de achiziții, plata va trebui făcută prin metode care pot fi urmărite, cum ar fi transferul bancar sau cardul.
Noile reguli îi privesc atât pe cumpărători, cât și pe comercianți. Cu alte cuvinte, firmele nu vor mai avea voie să încaseze numerar peste plafonul stabilit, iar clienții nu vor mai putea achita în bani lichizi sume care depășesc limita impusă.

Măsura face parte din Regulamentul (UE) 2024/1624 și este inclusă în pachetul european destinat combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Prin această schimbare, autoritățile vor să reducă tranzacțiile greu de urmărit și să crească transparența în circuitul banilor.
Totuși, există și o excepție importantă. Regula nu se aplică tuturor operațiunilor în numerar. Dacă este vorba despre o tranzacție ocazională între două persoane fizice care nu desfășoară activități comerciale sau profesionale, plafonul european nu intervine.
Practic, restricția îi vizează pe cei implicați în activități economice și în tranzacții comerciale, nu pe oamenii care fac schimburi ocazionale între ei, fără caracter profesional.
Autoritățile europene explică faptul că obiectivul principal al noilor reguli este ca fluxurile financiare să poată fi urmărite mult mai ușor. Spre deosebire de numerar, plățile electronice lasă urme clare și pot fi verificate rapid de instituțiile competente atunci când apar suspiciuni privind proveniența banilor.
Astfel, de la 10 iulie 2026, plata în numerar pentru cumpărături foarte scumpe devine, oficial, istorie în cadrul tranzacțiilor comerciale din Uniunea Europeană. Cei care intenționează să facă achiziții de peste 10.000 de euro vor trebui să apeleze la metode electronice de plată, altfel tranzacția nu va putea fi realizată legal.
VEZI ȘI: Toți pensionarii români ar putea rămâne fără pensii în 2027. Scenariul sumbru prezentat de BNR