Fasolea este unul dintre cele mai gătite alimente în țara noastră, fiind nelipsită din casele creștinilor, mai ales în vreme de post. Maica Ecaterina ne propune o rețetă simplă, sățioasă și accesibilă – fasole moldovenească, gătită cu răbdare și cu inimă curată. În aceste zile de înfrânare, ne vom bucura nu doar de un preparat tradițional plin de gust, ci și de un aport de proteine atât de trebuincios trupului, fără a umbri liniștea sufletului.
În bucătăria mănăstirească, fiecare lucru se face cu rânduială, cu tăcere și cu rugăciune. Nu este doar o îndeletnicire a trupului, ci și o lucrare a inimii. Fasolea, smerită între bucate, devine prin osteneală și binecuvântare o hrană îndestulătoare, care ține de foame și încălzește sufletul. În simplitatea ei se află o bogăție tainică, iar în gustul ei se simte dulceața răbdării.
500 g fasole
3 cepe albe
1 ardei gras roșu
2 morcovi potriviți
1 rădăcină păstârnac
1 bucățică țelină
3-4 căței de usturoi
sare
piper
3-4 foi de dafin
1-2 linguri pastă de tomate
200 ml suc de roșii
100 ml roșii în bulion
mărar
2-3 crenguțe de cimbru

Maica ne învață că nu graba, ci răbdarea dă gust bucatelor. Fasolea se alege cu grijă și se spală în mai multe ape, apoi se lasă la înmuiat peste noapte, ca să se înmoaie și să devină mai ușor de lucrat. A doua zi, se pune la fiert și se schimbă apa de două ori, pentru a se curăți și a deveni mai lesne de primit de către trup.
Între timp, în tăcere și cu luare-aminte, se pregătesc legumele: ceapa se toacă mărunt, morcovii și rădăcinoasele se taie cu măsură, iar ardeiul aduce o culoare vie, ca o lumină în oală. Într-un vas încăpător, se călește mai întâi ceapa în puțin ulei, până ce se îndulcește și se înmoaie, apoi se adaugă morcovii și celelalte rădăcinoase, lăsându-le să-și lase aroma. Ardeiul și usturoiul vin mai pe urmă, întregind această temelie de gust peste care se va așeza toată bunătatea mâncării.
Se adaugă apoi pasta de tomate, sucul de roșii și roșiile în bulion, care leagă toate într-o dulceață ușor acrișoară, aducând aminte de mesele simple, dar pline de drag, de odinioară. Fasolea fiartă se unește cu legumele și, peste toate, se presară foi de dafin și crenguțe de cimbru, iar focul se domolește, lăsând mâncarea să fiarbă încet, ca într-o rugăciune spusă pe îndelete.
După vreme potrivită, când toate s-au împrietenit în vas, se scot foile de dafin, iar la urmă se adaugă mărar proaspăt, care aduce prospețime și lumină gustului. Se potrivește de sare și piper, după cuviință, și se lasă câteva clipe să se odihnească, ca să-și așeze aromele.
Această fasole se servește cu pâine proaspătă, ruptă cu mâna, așa cum se cuvine la masa de post, ori alături de murături, spre întărirea gustului. Este o mâncare care adună familia în jurul mesei și aduce liniște în inimă.
Pentru cei ce doresc un gust mai adânc, se poate adăuga puțină boia afumată sau un strop de ulei la sfârșit, iar dacă se dorește o consistență mai legată, se poate pasa o parte din fasole și adăuga înapoi în oală.
Așa cum această mâncare se gătește cu răbdare și fără grabă, tot astfel și sufletul se lucrează în liniște și statornicie. Bucatele de post nu sunt doar hrană pentru trup, ci și prilej de aducere-aminte și întărire duhovnicească. Sfântul Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeii ne spuneȘ
„Nepătimirea nu înseamnă a nu fi războiți de demoni, ci, războiți fiind de ei, să rămânem nebiruiți”
Astfel, în smerenia unei farfurii de fasole, putem afla nu doar saț, ci și o adiere de pace și întărire în lupta cea nevăzută.