După ce inițial Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a dat undă verde reluării cursurilor în zona neafectată de explozia din Rahova, astăzi instituția vine cu un nou document.
Potrivit ultimului raport tehnic, accesul elevilor și al personalului în anumite zone ale liceului trebuie restricționat până la finalizarea lucrărilor de punere în siguranță.
În urma verificărilor efectuate pe 31 octombrie 2025, experții MDLPA au constatat:
Specialiștii avertizează că accesul în curtea liceului și în sălile de clasă adiacente clădirii avariate rămâne interzis, până la finalizarea expertizelor și a reparațiilor structurale.
Cu alte cuvinte, ISC recomandă menținerea restricțiilor pe întreaga zonă afectată de explozie.
Inspectoratul de Stat în Construcții a stabilit că blocul din Rahova, afectat de explozie, trebuie demolat URGENT, dar surpriza vine în cazul școlii aflată la doar 18 metri distanță: Liceul Bolintineanu poate fi folosit parțial după ce a fost afectat serios de deflagrație! Da, ați citit bine – aceeași specialiști consideră că profesorii și elevii se pot întoarce la cursuri, în timp ce un bloc instabil poate să se prăbușească lângă ei, sau peste ei, în orice moment, riscând o altă TRAGEDIE!
Elevii și profesorii de la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu au primit recent ok-ul să revină la cursuri, în sălile care nu au fost afectate, însă vestea vine cu o constantare cutremurătoare: blocul vecin, afectat de explozie, se poate prăbuși lângă ei în orice moment!
Conform raportului Inspectoratului de Stat în Construcții, clădirea liceului nu a suferit daune structurale majore, însă latura de sud a clădirii, aflată la doar 18 metri de blocul avariat, a fost afectată de suflul exploziei, prezentând parapete distruse, ferestre sparte și fisuri pe casa scării. Singurul element structural cu degradări minore este stalpul de beton de la parter. Potrivit unei imagini din interiorul liceului, care circulă și pe grupul de părinți ai copiilor din Bolintineanu, nu pare deloc o fisură minoră. 
Totuși, autoritățile au decis ca zonele afectate să rămână închise, iar elevii să folosească doar sălile de clasă neafectate, aflate la capătul opus al casei scării. Cu toate acestea, riscul rămâne uriaș: blocul de lângă poate să se prăbușească peste curtea liceului sau să arunce tone de moloz peste ei!

”Se menține restricționat accesul în curtea liceului, pe toata zona adiacentă clădirii unde s-a produs deflagrația. Zona este închisă în prezent cu gard de sârmă și plasă.
Se menține restricționat accesul în sălile de clasă și pe casa scării adiacente fațadei sud, la toate nivelele. Se pot utiliza însă culoarele de circulație din tronsonul sud, afectat de explozie și sălile de clasă situate la capătul opus casei scării (sălile de clasă care au ferestrele pe fațada de est și nu au suferit avarii în urma exploziei).
Se vor investiga fisurile de pe casa scării prin desfacerea finisajelor. Dacă fisurile se propagă în elementele structurii de rezistență se va solicita prezența unui expert tehnic pentru constatare și stabilirea dupa caz a măsurilor de intervenție”, este concluzia raportului ISC obținut în exclusivitate de către CANCAN.RO.

În condițiile în care, aceeași specialiști subliniază pericolul iminent!
”Deși situatia pare stationară, pericolul de prăbușire este unul major, în toată zona avariată, inclusiv pe latura de nord a clădirii, situată in imediata vecinătate a liceului. Din acest motiv considerăm ca prioritară punerea în siguranță a blocului avariat de explozie, prin demolarea tuturor elementelor de construcție care prezintă rise de prăbușire”.
Raportul subliniază că lucrările de refacere a finisajelor sunt în desfășurare, iar fisurile de pe casa scării trebuie investigate. Dacă se constată că afectează structura, vor fi necesare intervenții tehnice suplimentare. În același timp, demolarea blocului avariat este prioritară, pentru a elimina riscul unei tragedii.
Autoritățile spun că situația este controlată, însă realitatea este că riscul este excepțional de mare și orice decizie proastă poate avea, din nou, consecințe dramatice!
Citește și: A venit răspunul OFICIAL! De ce a explodat, de fapt, blocul din Rahova
CITEȘTE ȘI: Dosar penal pentru explozia din Rahova! Cine sunt cele 6 persoane care vor fi audiate