România, lovită de ciclonul Adel! Ce se întâmplă până pe 30 noiembrie 2025

România, lovită de ciclonul Adel! Ce se întâmplă până pe 30 noiembrie 2025

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), ciclonul mediteranean Adel a ajuns deja deasupra României. Sunt așteptate ploi abundente, rafale de vânt, lapoviță și ninsoare. Iată care sunt zonele afectate!

Ciclonul Adel, denumit așa de Serviciul Meteorologic Grec, s-a format în data de 25 noiembrie, în bazinul central al Mării Mediterane și deja a avut un impact meteorologic major asupra Greciei și anumitor zone din Peninsula Balcanică și sudul Italiei. Grecia se află sub cod roșu de vreme severă, ploi torențiale, grindină și descărcări electrice, mai ales în nordul și vestul țării unde s-au acumulat local peste 200 l/mp.

Care sunt zonele din România afectate de ciclonul Adel

În perioada 26 – 30 noiembrie, ciclonul mediteranean Adel va face prăpăd în România. Începând cu ziua de miercuri (26 noiembrie), regiunile vestice vor intra sub influența frontului rece. Joi, 27 noiembrie, în sudul, estul și centrul României, precipitațiile se intensifică și sunt așteptate peste 30-40 k/mp.

Spre finalul săptămânii traiectoria ciclonului Adel va fi transbalcanică – spre Grecia, zona Bosfor – Dardanele, urmând ca duminică, 30 noiembrie, să ajungă în bazinul vestic al Mării Negre. Temperaturile se vor situa în general între 4 și 13 grade Celsius

„Ciclonul mediteranean denumit de Serviciul Meteorologic Grec „ADEL” s-a format la 25 noiembrie 2025 în bazinul central al Mării Mediterane, ca urmare a interacțiunii dintre aerul cald și umed de origine mediteraneană și o masă de aer polar oceanic extinsă peste vestul, centrul și sud-vestul Europei, potrivit unei postări publicate pe Facebook de Administrația Națională de Meteorologie.

Abia pe 1 decembrie precipitațiile vor încetat în toată țara. Potrivit ANM, după ploile aduse de ciclonul Adel, vremea devine stabilă în România, iar maximele vor fi curpinse între 7 și 13 grade Celsius.

”O ameliorare evidentă se va produce chiar pe 1 Decembrie, când evoluția probabilă indică o creștere a presiunii atmosferice, astfel precipitațiile vor înceta. În special în zonele de deal și de munte vor fi și perioade cu soare, iar în zonele joase de relief mai ales dimineața va fi ceață sau nebulozitate stratiformă. Temperaturile maxime prognozate pentru 1 Decembrie se vor situa în general între 7 și 13 grade”, a mai transmis ANM.

Lista orașelor din România în care ninge săptămâna viitoare. În ce zi vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather

ANM, în alertă: nu deschideți ferestrele! România, lovită de un val saharian+avertizări de vreme rea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Și-a ÎNJUNGHIAT iubitul cu 10 ani mai mare! Scene violente în Timișoara: Ce a făcut apoi tânăra de 21 de ani
Gandul.ro
Și-a ÎNJUNGHIAT iubitul cu 10 ani mai mare! Scene violente în Timișoara: Ce a făcut apoi tânăra de 21 de ani
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!