Vești bune pentru o anumită categorie de români! Plata CASS (contribuția la Asigurările Sociale de Sănătate) la pensie ar putea fi anulată după ce două proiecte de lege urmează să fie supuse votului în Parlament.
În luna august a fost adoptată legea prin care toți românii care au o pensie mai mare de 3.000 de lei plătesc contribuții la asigurările de sănătate (CASS). CASS este de 10% din ceea ce depășește pragul de 3.000 de lei. Sunt afectați aproximativ 2,1 milioane de pensionari din România.
Într-un context economic marcat de inflație și scumpiri, reprezentantii Partidului Social Democrat (PSD) au inițiat două proiecte de lege prin care anumite categorii de pensionari ar putea scăpa de plata CASS. Conform celor două inițiative, au fost trecute pe listă mai multe categorii vulenerabile: veteranii de război, văduvele veteranilor de război, foștii deținuți politici, invalizii și mamele aflate în concediu pentru creșterea copilului.

Reprezentanții PSD susțin că proiectului de lege ar face ca eliminarea contribuției la CASS să reducă presiunea financiară asupra familiilor vulnerabile, care se confruntă frecvent cu cheltuieli medicale ridicate și cu venituri limitate.
În cazul mamelor care se află în concediu de creștere copil, anularea CASS nu le-ar mai diminua accesul la servicii medicale, într-o perioadî în care veniturile sunt reduse, iar cheltuielile în creștere.
Până la adoptarea finală a proiectelor, contribuția la CASS rămâne în vigoare pentru toate categoriile de pensionari cu venituri de peste 3.000de lei. Decizia finală aparține Parlamentului, unde urmează să fie dezbătută și supusă votului în plen – unde pot apărea modificări prin amendamente.
Țara în care pensia minimă este de 2000 de euro. Are cea mai generoasă medie din Europa