Acasă » Știri » Scandalurile din România care au ținut prima pagină a tabloidelor. Din prieteni apropiați s-au transformat în dușmani!

Scandalurile din România care au ținut prima pagină a tabloidelor. Din prieteni apropiați s-au transformat în dușmani!

De: Veronica Mavrodin 10/03/2026 | 13:31

În lumea showbizului, prieteniile se leagă rapid, dar se pot rupe la fel de repede. Orgoliile, relațiile amoroase sau diferențele de viziune au transformat, de-a lungul timpului, prieteni apropiați în adevărați dușmani. De la trupe destrămate până la prietenii care s-au rupt după scandaluri de prima pagină, unele relații din showbizul românesc s-au încheiat definitiv.

Prietenii care păreau de neclintit, colaborări care promiteau să dureze o viață sau relații aparent apropiate s-au transformat, în timp, în adevărate războaie în showbizul românesc. Orgoliile, trădările sau simplele neînțelegeri au dus la rupturi spectaculoase între vedete care odinioară erau de nedespărțit. De la influenceri care își aruncă acuzații grave pe rețelele sociale, până la artiști sau actori care nu și-au mai vorbit ani de zile, unele conflicte au devenit subiecte intens comentate în presă și în mediul online. CANCAN.RO a adunat câteva dintre cele mai cunoscute prietenii destrămate sau rivalități care au făcut valuri în showbizul românesc.

Iuliana Beregoi – Andreea Bostănică

Prietenia dintre Iuliana Beregoi și Andreea Bostănică, două dintre cele mai urmărite vedete ale noii generații, s-a transformat într-un război uriaș. Cele două influencerițe au ajuns să își arunce acuzații extrem de grave în live-uri și pe rețelele sociale, iar conflictul a împărțit internetul în două tabere.

Sursa foto: Social media

Andreea Bostănică a lansat acuzații dure, susținând că rivala ei ar fi implicată în episoade de șantaj și amenințări, în timp ce Iuliana Beregoi a respins acuzațiile și a venit cu propriile atacuri, sugerând inclusiv că adversara ei ar consuma substanțe interzise.

Schimbul de replici a degenerat rapid în injurii și amenințări publice, iar scandalul dintre cele două influencerițe continuă să explodeze pe TikTok și Instagram, unde fiecare nouă declarație aprinde și mai mult conflictul.

Cătălin Bordea – Spike

Prietenia dintre Cătălin Bordea și Spike s-a rupt într-un mod care a zguduit showbizul românesc. Cei doi erau apropiați de mulți ani, iar Spike făcea parte din cercul de prieteni al comediantului și al soției sale.
Scandalul a izbucnit după divorțul comedianului, când în presă au apărut informații potrivit cărora Livia ar fi început o relație cu Spike. Situația a fost cu atât mai dureroasă pentru Bordea cu cât artistul era considerat unul dintre prietenii lui apropiați.

Cătălin Bordea și Spike pe vremea când erau prieteni

Comedianul a vorbit deschis despre trădare în mai multe podcasturi și interviuri. În cadrul podcastului „Acasă la Măruță”, Bordea a recunoscut că a fost una dintre cele mai grele perioade din viața lui.

„Am pierdut într-un an două lucruri foarte importante: soția și un prieten foarte bun”, a spus el, mărturisind că vestea relației dintre cei doi a fost un șoc.

După izbucnirea scandalului, relația dintre Bordea și Spike s-a rupt definitiv, iar cei doi nu își mai vorbesc nici în prezent. Conflictul a devenit unul dintre cele mai comentate episoade din showbizul românesc din ultimii ani.

Alex Velea – Lino Golden

La începutul carierei, Lino Golden era considerat unul dintre protejații lui Alex Velea. Artistul l-a luat sub aripa sa în cadrul proiectului Golden Boy Society, o platformă prin care încerca să lanseze tineri artiști din noua generație. Lino Golden a devenit rapid unul dintre cei mai vizibili membri ai echipei, iar relația dintre cei doi părea mai degrabă una de familie decât una strict profesională.

Lucrurile s-au schimbat însă după ce Lino Golden a decis să se distanțeze de proiect și să își continue cariera pe cont propriu. Plecarea sa din Golden Boy Society a dus la un conflict public, cu replici și mesaje cu subînțeles în mediul online.

Alex Velea a vorbit deschis despre ruptura dintre ei, spunând că a fost dezamăgit de decizia tânărului artist.

„Nu vreau să dau în oameni pe care i-am iubit și care au crescut alături de mine… dar faima și succesul le pot schimba caracterul”, declara artistul, explicând că Lino Golden și Mario Fresh au ales să plece din echipă după ce au devenit cunoscuți.

Tot Velea a confirmat atunci că a pus capăt colaborării:

„De azi înainte, ei sunt liberi de contract. Vă iubesc, dar sunt puțin dezamăgit”, spunea artistul într-un videoclip în care a explicat despărțirea.

La rândul său, Lino Golden a transmis în acea perioadă mai multe mesaje cu subînțeles în mediul online, sugerând că se simte trădat și că are „mulți dușmani”, după scandalul cu fostul mentor.

Andreea Bălan – Andreea Antonescu

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au făcut istorie în muzica românească la finalul anilor ’90 cu trupa Andre, însă prietenia lor nu a fost mereu la fel de solidă în spatele scenei. După destrămarea trupei, relația dintre ele s-a răcit puternic, iar ani la rând cele două nu și-au mai vorbit deloc.

Andreea Balan și Andreea Antonescu, din nou la cuțite! Motivul pentru care nu-și mai vorbesc după America Express:

În interviuri, Andreea Bălan a recunoscut că au existat perioade lungi în care legătura dintre ele s-a rupt complet.

„Au fost ani în care nu am vorbit deloc. Au fost orgolii și fiecare a mers pe drumul ei”, a explicat artista în mai multe apariții TV.

Momentul care a schimbat însă relația dintre ele a fost unul dramatic. În 2019, Andreea Bălan a suferit un stop cardio-respirator pe masa de operație, în timpul nașterii celei de-a doua fiice, Clara. Evenimentul a șocat lumea showbizului.

Andreea Antonescu a povestit ulterior că, deși nu mai vorbeau de mult timp, a mers imediat la spital când a aflat ce s-a întâmplat.

„Nu am stat pe gânduri, deși noi nu mai vorbisem de ani de zile. M-am dus la ea la spital, la terapie intensivă”, a spus artista într-un podcast.

După acel moment, cele două au reluat legătura și chiar au readus pentru scurt timp pe scenă trupa Andre, spre bucuria fanilor.

Augustin Viziru – Cosmin Natanticu

Prietenia dintre Augustin Viziru și Cosmin Natanticu s-a rupt în urmă cu mai mulți ani, în contextul divorțului actorului de Oana Mareș. La vremea respectivă, Mareș a fost surprinsă de actor în apartamentul comediantului, iar episodul a stârnit un scandal intens în presă.

Augustin Viziru a prins-o pe soția lui în timp ce-l înșela cu Natanticu
Augustin Viziru a prins-o pe soția lui în timp ce-l înșela cu Natanticu

Viziru a povestit ulterior că Natanticu fusese inclusiv invitat în casa lor și făcea parte din cercul lor de prieteni. Deși actorul a spus că nu poate confirma că între cei doi ar fi existat o relație romantică, situația l-a afectat profund, iar căsnicia cu Oana Mareș s-a încheiat la scurt timp după acel episod. În urma scandalului, relația dintre Viziru și Natanticu s-a rupt complet, iar cei doi nu și-au mai vorbit ani buni.

Andreea Marin – Mihaela Rădulescu

Andreea Marin și Mihaela Rădulescu nu au avut niciodată un conflict declarat și nici nu au fost prietene apropiate, însă ani la rând au fost percepute de public drept două rivale din showbizul românesc, mai ales în contextul în care ambele au avut, în perioade diferite, o relație cu Ștefan Bănică Jr. În plus, ambele au fost considerate vedete de top ale televiziunii românești, iar comparațiile dintre ele au fost inevitabile. În culisele showbizului s-a vorbit adesea despre o competiție între cele două prezentatoare, chiar dacă niciuna nu a confirmat vreodată public existența unui conflict. Atunci când au fost întrebate despre presupusa rivalitate, atât Andreea Marin, cât și Mihaela Rădulescu au ales să răspundă elegant și să evite un scandal mediatic.

Chiar și așa, ani la rând publicul le-a privit ca pe două dive în competiție, iar rivalitatea dintre ele a rămas una dintre cele mai comentate povești din culisele showbizului românesc.

VEZI ȘI: Dorian Popa, Pepe și Calina Dumitrescu, spaima vecinilor. Vedetele care au avut dispute aprinse. Unii au fost și evacuați

NU RATA – Ce s-a întâmplat în căsnicia Otiliei Bilionera după ce medicii i-au pus diagnosticul: „Am învățat că uneori viața îți schimbă planurile”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News