Si-a cheltuit averea crezand ca e pe moarte

De: Cancan
Publicat: 08/05/2007 | 00:00

Eroare. Dupa ce a fost diagnosticat gresit cu cancer, un englez si-a dat economiile de-o viata pe distractii Katy Nedelcu In 2005, britanicul John Brandrick a fost diagnosticat cu cancer la pancreas. Avea dureri abdominale greu de suportat, iar, dupa mai multe controale, medicii de la spitalul „Royal Cornwall” i-au dat vestea cea rea. Mai avea doar un an de trait. „Mai intai mi-au spus ca eram bolnav de icter. Apoi, la vreo doua luni dupa ultimul control, am primit o scrisoare de la spital. Mi se comunica, foarte rece si sec, ca fusesem diagnosticat cu cancer si ca nu mai aveam decat cateva luni de trait”, a povestit John. „Am fost de-a dreptul socat de veste. Normal ar fi fost sa fiu chemat sa mi se dea aceasta veste in fata, nu in scris. Daca as fi fost mai slab de inger, as fi putut sa fac stop cardiac imediat dupa ce am citit scrisoarea”, a adaugat el.

A renuntat la tot

Cand a aflat ca mai avea doar cateva luni de trait, John a decis sa renunte la tot si sa se bucure, la varsta de 62 de ani, de tot ceea ce nu facuse in anii tineretii. Mai intai a renuntat la serviciu. „Ce rost mai avea sa trag din greu la locul de munca, daca tot eram pe duca? M-am gandit ca era cazul sa ma eliberez de orice fel de povara si sa profit de viata, cat mai puteam”, a explicat englezul. Ulterior, si-a vandut masina, a incetat sa mai plateasca darile la stat si sa frecventeze restaurantele si barurile de lux unde altadata nu-si permisese sa mearga. „Am inceput sa vad partea buna a situatiei in care ma gaseam. Eram bolnav, dar aveam posibilitatea sa ma bucur de viata cum nu o facusem niciodata. Mereu mi-am dorit sa mananc la restaurantele de fite, dar niciodata nu mi-am permis, pentru ca eram concentrat sa fac avere, nu sa fac ceva ca sa traiesc viata la maximum”, a spus John. Si-a vandut aproape toate hainele, pastrandu-le doar pe acelea cu care urma sa fie inmormantat atunci cand ii venea sorocul. „Mi-am pastrat un costum negru, o camasa alba si o cravata rosie pentru funeralii”, a spus el.

Era sanatos tun

Dupa un an de distractii, pe care si-a cheltuit agoniseala de zeci de mii de euro, John a decis sa-si faca un nou set de analize. Nu mica i-a fost surpriza cand a aflat ca… era sanatos tun. „Fusesem diagnosticat gresit. Mi s-a comunicat, la fel de rece, ca, de fapt, nu fusesem niciodata bolnav de cancer. A fost un soc”, a marturisit englezul. Greseala doctorilor l-a adus pe John la ruina. El e nevoit acum sa-si vanda casa in valoare de 560.000 de euro ca sa-si plateasca datoriile facute timp de un an, dupa ce a aflat ca e pe moarte. „Diagnosticul dat de spital m-a falimentat. Insa ii voi da in judecata pe medici, ca sa-mi recuperez paguba. In plus, vreau daune pentru cosmarul pe care l-am trait de cand am fost anuntat ca mai am putine luni de trait”, a incheiat John. „Am primit o scrisoare de la spital prin care mi se comunica rece si sec ca nu mai aveam decat cateva luni de trait.” JOHN BRANDICK