Simona Halep, prea politicoasă cu jucătoarea care a lovit-o

•

Simona Halep, numărul unu mondial, a declarat că are tot respectul pentru Caroline Dolehide, pe care a învins-o greu, duminică, în turul al treilea la Indian Wells. Declarația Simonei Halep a venmit după un incoident neplăcut petrecut pe teren. Caroline a jucat extrem de agresiv și a lovit-o puternic cu mingea pe Halep.

“Sunt foarte fericită pentru această victorie. A fost dificil şi am tot respectul pentru ea, deoarece a jucat un tenis foarte bun”. Asta a spus Halep după succesul reuşit în mai bine de două ore de joc în faţa americancei de 19 ani, beneficiara unui wildcard.

Simona a vorbit foarte frumos despre adversara ei, chiar dacă Caroline a recurs la un gest urât în mijlocul setului al doilea. Atunci când scorul era 4-2 pentru Halep, după ce Simona făcuse un break, americanca a replicat imediat. A cpștigat pe serviciul Simonei dar punctul decisiv a fost luat de Dolehide într-un mod agresiv. După un retur al lui Halep, Caroline ar fi putut trimite mingea oriunde, însă a lovit-o în plin pe Simona. Americanca şi-a cerut scuze, arată Știrile PROTV.

Simona Halep a vrut să o obosească

“Joacă foarte, foarte bine şi nu mai jucasem împotriva ei, aşa că nu ştiam cum vine mingea. A fost destul de dificil în primul set, am jucat prea plat şi prea rapid. Apoi am încercat să ratez mai puţin şi să o fac să alerge, să plimb mingea mai mult″, a adăugat Simona

″În cele din urmă cred că am stat mai bine pe picioare, iar când a trebuit să închei punctul am făcut-o″, a subliniat liderul mondial.

În setul decisiv, Halep a luat iniţiativa şi am profitat de momentul bun, obţinând victoria: “Am luptat şi am încercat să găsesc ritmul şi tactică potrivită pentru ea şi am reuşit. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl iau din acest meci, nu neapărat victoria. Faptul că am găsit ceea ce trebuia să joc şi am revenit este mai important”.

Halep, campioană la Indian Wells în 2015, va juca pentru un loc în sferturi cu chinezoaica Qiang Wang. Aceasta a dispus de Kristina Mladenovic cu 6-1, 6-2.

“M-am antrenat acum câteva zile cu ea. E o adversară dificilă, joacă bine şi mă aştept la un meci greu, diferit de cel de azi, dar sunt pregătită. Mă simt bine şi voi face tot ce pot ca să câştig”, a concluzionat Halep.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Sper să nu mai existe femeie ca tine!” Fiica Maiei Morgenstern, jignită pe Instagram. Ce a revoltat-o și mai tare
Click.ro
„Sper să nu mai existe femeie ca tine!” Fiica Maiei Morgenstern, jignită pe Instagram. Ce a revoltat-o și mai tare
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Primarul Kievului cere explicații în Parlamentul Ucrainei: „Unde este apărarea aeriană și unde sunt miliardele pentru protejarea capitalei?”. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski
Gandul.ro
Primarul Kievului cere explicații în Parlamentul Ucrainei: „Unde este apărarea aeriană și unde sunt miliardele pentru protejarea capitalei?”. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta