Sindy de la Survivor, primele declarații după întoarcerea din Dominicană. “Am avut o presimțire”

Publicat: 08/05/2021 | 18:46

Sindy de la Survivor a ajuns în România! Fosta concurentă a oferit primele declarații despre experiența pe care a trăit-o în Republica Dominicană.

Sindy, fosta războinică de la Survivor România 2021, a revenit în România! Tânăra a vorbit despre experiența pe care a trăit-o și a mărturisit că ar mai fi stat acolo. S-a înțeles bine cu toată lumea, asta în ciuda faptului că a simțit o oarecare presiune atunci când a intrat în competiție. (CITEȘTE ȘI: DRAMA NEȘTIUTĂ A LUI SINDY DE LA SURVIVOR ROMÂNIA. DE CE BOALĂ SUFERĂ SPORTIVA)

”Aș mai fi stat pentru că mi-a plăcut foarte mult la Survivor, însă dacă așa a fost să fie… știam exact că o să urmez să ies, am avut o presimțire. Eu eram pregătită și fizic și psihic să intru, chiar dacă mă durea piciorul, am zis că pot să intru și așa. Eram mai motivată decât eram înainte, pentru că am găsit o metodă prin care să mă protejez mai mult.

M-am înțeles bine cu toată lumea. Bine, la început când am intrat am simțit totuși o mică presiune așa din partea unora, însă m-au cunoscut așa încet și și-au dat seama că că merit să fiu acolo. Mi-am câștigat respectul oarecum. Am încercat să mă înțeleg bine cu toată lumea, eu sunt foarte prietenoasă. Însă sunt naivă și recunosc. Uneori asta îmi strică treaba, așa a fost și-n competiție.

După ce am ieșit, m-am uitat la mai multe lucruri și mi-am dat seama că din exterior se vede altfel. La început mi-a fost greu să mă concentrez și până m-am adaptat, am trecut prin momente grele. Eram atât de dată peste cap…Nu-mi place să mă cert, nu-mi place. Și cred că acest lucru este regretul meu, că am fost naivă. Am uitat că sunt într-o competiție sportivă și că trebuie să mă gândesc și la mine. Tot timpul am fost pentru echipă. Sunt foarte sinceră, eu nu am putut să mint”, a mărturisit Sindy.

A părăsit competiția cu zâmbetul pe buze

Războinica a fost nominalizată alături de Sorin și Marius în cadrul Consiliului de duminică seară. Într-un final, Sindy a fost cea care a părăsit competiția. După aflarea veștii, fanii show-ului au răbufnit în mediul online. Aceștia cred, cu tărie, că Sorin Pușcașu trebuia să fie eliminat, dar voturile au fost măsluite. (CITEȘTE ȘI: DRAMA NEȘTIUTĂ A LUI SINDY DE LA SURVIVOR ROMÂNIA. DE CE BOALĂ SUFERĂ SPORTIVA)

În opinia fanilor, Sorin ar fi ținut în continuare în competiție de către producătorii emisiunii pentru audiență. De asemenea, mulți dintre cei care urmăresc show-ul sunt de părere că apropierea dintre Sindy și Sorin i-a dăunat mult Războinicei.

„Daca nu te aliai cu gașca veselă poate rămaâneai mai mult,/ Câte vieți mai ai, Sorine?/ Nu mai scăpăm de Sorinela…de săptămâna viitoare o să intre la vot Adelina și Bogdan…săptămâna asta era șansa noastrăsă scăpăm de el…cum naiba a ajuns Sindy pe utimul loc?! Asta e făcătură curată/ Din păcate, pe Sorin îl ține producția. Fără el nu ar mai fi ceartă și oamenii nu ar mai vota așa de mult”, au fost câteva dintre comentariile fanilor.