Fratele lui Jeffrey Epstein, Mark Epstein, susține că pedofilul american a fost ucis în timp ce se afla în închisoare și nu a murit prin sinucidere, așa cum s-a relatat.
Finanțatorul a fost închis în iulie 2019 și a fost găsit mort în celula sa o lună mai târziu, în urma unei presupuse spânzurări. Mark Epstein nu crede, însă, în versiunea oficială și continuă să susțină că moartea fratelui său a fost, de fapt, o crimă.
Mark a explicat în timpul unei apariții la NewsNation Now pe 9 ianuarie că „mai multe date despre autopsie vor fi publicate în februarie, date care vor dovedi crima”. El a fost cel care a identificat corpul fratelui său la momentul morții, declarând publicației că rănile „nu corespundeau cu modul în care ar fi arătat corpul unui om găsit spânzurat”, scrie AOL.
„Există doar trei moduri de a muri în închisoare: sinucidere, cauze naturale sau crimă. Și Jeff a fost ucis. Vreau să știu cine l-a ucis și în numele cui”, a declarat la acea vreme Mark Epstein.
Apoi, el a afirmat că anchetele anterioare sunt pur și simplu o „mușamalizare”. „De ce această șaradă?”, a întrebat el. „Pe cine încearcă să protejeze?”
„În timpul alegerilor din 2016 dintre Hillary Clinton şi Donald Trump, Jeffrey a spus, şi citez: «dacă aş spune ce ştiu despre cei doi candidaţi, alegerile ar trebui anulate». Acuz Departamentul de Justiție că a ascuns uciderea lui Jeffrey”, a declarat el pentru BFMTV.
El a făcut declaraţii similare şi pentru NBC, pe 19 iulie 2025, după publicarea concluziilor FBI. „Mă tem că fratele meu a fost ucis”, a afirmat el, adăugând: „Sunt din ce în ce mai convins că a fost asasinat şi toţi cei care examinează faptele ajung la aceeaşi concluzie, nu-i aşa?” .
În noiembrie 2025, Mark a susținut în fața lui Erin Burnett, reporterul OutFront de la CNN, că întârzierea președintelui Donald Trump în publicarea documentelor a fost intenționată.
„Sunt doar lucruri acolo pe care nu vrea ca oamenii să le vadă. Adică, asta… pare evident”, a spus Mark, adăugând că Jeffrey Epstein și Donald Trump erau prieteni și au zburat împreună cu avioanele lor private în mai multe rânduri.
„Se spune că Donald a fost în avionul lui Jeff de vreo șapte ori, dar mă întreb dacă au verificat jurnalele de zbor ale lui Donald din acele zile pentru a vedea de câte ori a fost Jeffrey în avionul său. Știu că Jeffrey mi-a spus în mai multe rânduri că a zburat cu Donald. Și Donald a fost în biroul lui Jeffrey destul de des în anii ’90. Erau buni prieteni, toată lumea din jur știa asta”, a spus Mark Epstein.
CITEȘTE ȘI: