Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu ajuns de urgență la spital, unde a și intrat în operație. Medicii au fost nevoiți să-I amputeze o parte din picior.
Totul din cauza unei infecţii grave pe care a făcut-o în perioada în care a stat la închisoare! Cel puțin aceasta este informația pe care a anunțat-o jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, un apropiat al lui Vântu. (CITEȘTE ȘI: CONTROVERSATUL MILIONAR ROMÂN AJUNGE LA PARTAJ CU FOSTA SOȚIE DUPĂ 14 ANI DE MARIAJ. CINE CERE ACUM ÎMPĂRȚIREA AVERII)
„Nu-mi face niciun fel de plăcere să vorbesc despre starea lui de sănătate pentru că nici lui nu-i face plăcere. A suferit o operaţie de amputare, nu a întregului picior, la un picior, ca urmare a unei infecţii foarte grave pe care a făcut-o în închisoare, în condiţiile în care cei de acolo, de la Administraţia Penitenciarelor, nu i-au dat permisiunea de a se trata. A trecut şi printr-o situaţie mai gravă, s-a aflat şi în comă, infecţia s-a propagat în întreg organismul. Acum ştiu că este în afara oricărui pericol, dar a suferit această amputare la unul dintre picioare. Se află în străinătate!(…)
Acum se pare că este în afara oricărui pericol. Am vorbit aproape zilnic cu el. Aşteptăm să se întoarcă în ţară. Deci veştile despre SOV nu sunt prea vesele. În ultima vreme a fost destul de preocupat de sănătatea lui şi mai puţin preocupat de proiectul său cu şcoala de business”, a declarat Sorin Roşca Stănescu, potrivit Click.