Știri

Tatăl OANEI ROMAN a pierdut procesul. E oficial!

Fostul parlamentar Petre Roman, tatăl oanei, a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilind că raportul de incompatibilitate a fost contestat tardiv. Decizia este definitivă.
 

Tatăl OANEI ROMAN a pierdut procesul. E oficial!

Marc Anthony: prima apariţie publică alături de noua sa iubită!

Chiar dacă lumea spune că nu are noroc în dragoste după cele patru divorţuri, Marc Anthony nu se dă bătut. Cântăreţul deja are o nouă parteneră cu care s-a afişat zilele trecute a primul eveniment de covorul roşu,  gală anuală a Fundaţiei Maestro Cares din New York.

Marc Anthony: prima apariţie publică alături de noua sa iubită!

Explicaţie oficială! De ce au primit părinţii lui Ionuţ Anghel, băiatul ucis de maidanezi, peste 2 milioane de euro

Judecătorii au motivat decizia în cazul lui Ionuţ Anghel, băiatul sfâşiat de maidanezi în Bucureşti. Potrivit acestora, proprietarul terenului unde s-a produs tragedia a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru că nu şi-a asumat deloc responsabilitatea şi n-a dat dovadă de compasiune.

 

Explicaţie oficială! De ce au primit părinţii lui Ionuţ Anghel, băiatul ucis de maidanezi, peste 2 milioane de euro

Un parlamentar rus a fost omorât în plină zi, la Kiev, după ce părăsise Rusia!

Un parlamentar rus care a fugit la Moscova temându-se pentru viaţa sa în mâinile serviciului secret preşedintelui Putin a fost împuşcat mortal în capitala ucraineană Kiev, în plină zi. Denis Voronenkov depusese mărturie împotriva fostului şef pro-rus al guvernului ucrainean, Viktor Yanukovych.

Un parlamentar rus a fost omorât în plină zi, la Kiev, după ce părăsise Rusia!

S-a aflat cine este bărbatul care a comis atacul terorist din Londra în care au fost răniţi şi doi români. Premierul britanic a făcut anunţul

Premierul britanic Theresa May a dezvăluit, joi, că teroristul care a pornit atacul din Londra, soldat cu morţi şi răniţi, printre care şi doi români, era cetăţean britanic şi fusese investigat de către serviciile britanice MI5, în repetate rânduri, pentru acte extremiste violente, scrie presa britanică.

S-a aflat cine este bărbatul care a comis atacul terorist din Londra în care au fost răniţi şi doi români. Premierul britanic a făcut anunţul

Doi români, răniţi în atentatul terorist. Corespondenţă cutremurătoare de la Londra! ”E panică, totul e blocat”

Victor Spirescu, primul român ajuns în Anglia după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, se afla miercuri la nici un kilometru de locul atentatului sângeros care a avut loc în Londra. Bărbatul se afla la înălţime şi lucra la un bloc în construcţie.  (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
 

Doi români, răniţi în atentatul terorist. Corespondenţă cutremurătoare de la Londra! ”E panică, totul e blocat”

Ce se întâmpla în casa BIANCĂI DRĂGUŞANU, înainte să ajună vedetă!

Bianca Drăguşanu a avut o copilărie extrem de fericită, însă a fost greu încercată de soartă. A locuit câţiva ani într-o cameră de la stadionul din Petroşani, însă tatăl său a făcut tot ce era posibil pentru ca vedeta să ducă un trai cât mai decent.

Ce se întâmpla în casa BIANCĂI DRĂGUŞANU, înainte să ajună vedetă!

BIANCA DRĂGUŞANU, la 20 de ani! Vedeta era slabă, nu avea operaţii estetice şi nici buzele mărite

Bianca Drăguşanu este una dintre cele mai controversate personaje autohtone, mai ales în ceea ce priveşte fizicul ei de acum, despre care se spune că ar fi făcut mari sacrificii a arăta aşa cum este acum.

BIANCA DRĂGUŞANU, la 20 de ani! Vedeta era slabă, nu avea operaţii estetice şi nici buzele mărite

Cine este politicianul care l-a resuscitat pe poliţistul înjunghiat la Londra

Poliţia britanică a revizuit joi bilanţul atacului terorist de la Londra, la patru morţi. Este vorba despre doi pietoni – o femeie de 40 de ani şi un bărbat de aproximativ 50 de ani –, atacatorul şi ofiţerul Keith Palmer, potrivit stiripesurse.ro.
Cine este politicianul care l-a resuscitat pe poliţistul înjunghiat la Londra

Panică la Ploieşti! Poliţia a fost alertată după ce un tânăr cu turban pe cap a scos pistolul şi a început să tragă

Cinci tineri au mimat, miercuri seara, un atentat terorist în centrul municipiului Ploieşti, în zona Caraiman. Potrivit adevarul.ro, tinerii se aflau într-o maşină de culoare neagră cu numere de Bacău.

Panică la Ploieşti! Poliţia a fost alertată după ce un tânăr cu turban pe cap a scos pistolul şi a început să tragă

O cunoscută jurnalistă A MURIT după o grea suferinţă!

Încă un jurnalistă valoroasă pleacă la cele veşnice. Simona Catrina-Roman a murit în această noapte după o grea suferinţă, potrivit stiripesurse.ro.

O cunoscută jurnalistă A MURIT după o grea suferinţă!

EXPLOZII la cel mai mare depozit militar din Ucraina! Oficialii au evocat un act de sabotaj

O puternică explozie, urmată de un incendiu, s-a produs în noaptea de miercuri spre joi la un important depozit de muniţii situat în apropiere de oraşul Balakleia, regiunea Harkov (în estul Ucrainei, controlată de Kiev), autorităţile demarând evacuarea unei părţi a locuitorilor din zonă, potrivit agerpres.ro.

EXPLOZII la cel mai mare depozit militar din Ucraina! Oficialii au evocat un act de sabotaj

Cum a început totul! Imagini care surprind momentul iniţial al atacului de la Londra

Londra e în centrul atenţiei mondiale, după atacul de la Londra în care au fost răniţi şi 2 români. Au avut loc o serie de incidente despre care s-a crezut iniţial că nu au legătură. În cele din urmă poliţia britanică a stabilit că toate au avut acelaşi autor, care a fost împuşcat mortal, potrivit stiripesurse.ro.

Cum a început totul! Imagini care surprind momentul iniţial al atacului de la Londra

Cine sunt românii răniţi în atacul din Londra! Femeia a fost proiectată în râul Tamisa

Doi români au fost răniţi în atentatul din Londra, soldat cu 5 morţi şi alţi 18 răniţi. Cei doi români erau turişti şi se aflau în vizită la Londra. Bărbatul urma să îşi serbeze joi ziua de naştere. În timpul atentatului, când teroristul a intrat cu maşina în grupul de turişti de pe Podul Westminster, cei doi se plimbau pe celebru pod, potrivit stiripesurse.ro.

Cine sunt românii răniţi în atacul din Londra! Femeia a fost proiectată în râul Tamisa

Se întorc PLOILE în România! Prognoza pentru următoarele zile

PROGNOZA METEO JOI. Vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, cu valori mai scăzute în estul Dobrogei, până în jurul valorii de 10 grade, iar minimele se vor situa, în general, între 1 şi 11 grade. Cerul se va menţine mai mult senin, dar în nord-vestul şi nordul ţării vor fi unele înnorări şi izolat mai ales seara şi noaptea vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi Moldova. În zonele joase de relief, din centru, est şi sud, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceaţă, iar în estul Transilvaniei vor mai fi condiţii de brumă, potrivit stiripesurse.ro.

Se întorc PLOILE în România! Prognoza pentru următoarele zile

Detalii TERIFIANTE din atacul de la Londra: ”A fost ÎNGROZITOR! Oamenii ZĂCEAU pe pod”

La scurt timp după atacul din Londra care s-a soldat cu cinci persoane decedate, printre care un poliţist, dar şi alte cel puţin 40 de persoane rănite, au apărut mărturii cutremurătoare ale celor care au asistat la cumplita scenă, potrivit stiripesurse.ro.

Detalii TERIFIANTE din atacul de la Londra: ”A fost ÎNGROZITOR! Oamenii ZĂCEAU pe pod”

”Perversul de la grădiniţă” şi-a băgat în priză iubita tenismenă. A pus-o la muncă!

Andreea Mitu şi logodnicul ei, celebrul „Pervers de la grădiniţă” (cum a fost numit cu umor fiindcă a urmărit-o pe Simona Pătruleasa la grădiniţă – povestea AICI) par decişi să lupte din răsputeri pentru ca tenismena să reuşească într-un final să învingă seria de căderi dramatice în clasamentul WTA, care apar de fiecare dată când trăieşte o poveste de dragoste! Fiindcă francezul este amorezat lulea de frumoasa tenismenă, i-a devenit atât iubit, cât şi... partener de antrenament, aşa cum o dovedesc imaginile CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România! (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)

”Perversul de la grădiniţă” şi-a băgat în priză iubita tenismenă. A pus-o la muncă!

”Şeicul” a aterizat de urgenţă la Bucureşti, chinuit de durere! Nu-l mai recunoşti cu barbă şi…

Cosmin Olăroiu s-a întors de urgenţă în România, el locuind de câţiva ani în Emiratele Arabe, acolo unde antrenează echipa Ali Ahli Dubai. Bărbatul a revenit în ţară în mare secret, iar CANCAN.RO, site-ul nr 1 din România, l-a filmat ieri, în jurul prânzului, în timp ce ieşea de la o clinică medicală, specializată în dureri de spate.

”Şeicul” a aterizat de urgenţă la Bucureşti, chinuit de durere! Nu-l mai recunoşti cu barbă şi...

Se prefigurează cel mai mare scandal de la ”Colectiv” încoace. Dezvăluirile care zguduie din temelii un prestigios institut medical. Au ucis 4 pacienţi într-o săptămână!

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă astăzi dezvăluiri cutremurătoare. Este cel mai mare scandal în care este implicat sistemul medical de la Colectiv încoace! Spitalul Fundeni este acuzat că a ascuns cauzele reale ale morţii unor pacienţi de către rudele celor decedaţi. Mai exact, este vorba de pacienţi care au suferit transplanturi de ficat şi au decedat după ce transplanturile au fost efectuate.

Se prefigurează cel mai mare scandal de la ”Colectiv” încoace. Dezvăluirile care zguduie din temelii un prestigios institut medical. Au ucis 4 pacienţi într-o săptămână!

Oana Mizil, mărturii complete despre bona filipineză: ”Am aşteptat până azi, dar…”

Cazul bonei filipineze acuzate de Oana Mizil şi Marian Vanghelie că le-a furat obiecte de valoare se complică! CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, publică astăzi punctul de vedere al Oanei Mizil legat de toată această poveste.

Oana Mizil, mărturii complete despre bona filipineză: ”Am aşteptat până azi, dar…”

Liviu Dragnea, mesaj pentru familiile victimelor atentatului de la Londra

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj de solidaritate pentru poporul britanic şi familiile victimelor atentatului de la Londra.

Liviu Dragnea, mesaj pentru familiile victimelor atentatului de la Londra

Premierul Grindeanu a schimbat şeful de la ”Antifraudă”

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a decis înlocuirea lui Petre-Dragoş Voinescu de la conducerea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Premierul Grindeanu a schimbat şeful de la ”Antifraudă”

Gimnasta Maria Olaru a divorţat de preşedintele PRU, Bogdan Diaconu

Fosta gimnastă Maria Olaru a divorţat de soţul ei în mod amiabil şi a decis să facă totul public. Atleta a postat un mesaj în care explică de ce a făcut asta, şi anume, că a fost asociată fără voia ei, cu...politica! Ea este deja fosta soţie a preşedintelui Partidului România Unită, Bogdan Diaconu

Gimnasta Maria Olaru a divorţat de preşedintele PRU, Bogdan Diaconu

Povestea trista a baietelului de 7 ani, bolnav de leucemie! Filip Kwasny a facut apel la oameni sa il ajute sa ‘doarma’ langa…

Filip Kwasny este din Colchester, Essex, Anglia si in prezent e internat intr-un spital din Londra. Micutul de 7 ani sufera de leucemie si va muri. E constient de asta.

Povestea trista a baietelului de 7 ani, bolnav de leucemie! Filip Kwasny a facut apel la oameni sa il ajute sa ‘doarma’ langa...

Gabriela Firea construieşte locuinţe sociale şi pentru tineri! Primarul Capitalei a anunţat demararea a încă 58 de proiecte

Gabriela Firea a anunţat, marţi, că Primăria Capitalei demarează 58 de proiecte noi de investiţii, printre care  spital metropolitan, locuinte pt tineri, camine de batrani, scoli si gradinite, poduri si pasaje, piste de biciclisti.

Gabriela Firea construieşte locuinţe sociale şi pentru tineri! Primarul Capitalei a anunţat demararea a încă 58 de proiecte

A pozat doar în lenjerie intimă la 7 luni de când a născut al treilea copil! Ce vedetă arată incredibil de bine

E considerata una dintre cele mai sexy actrite de la Hollywood si ar putea sa le faca oricand concurenta pana si celor mai tinere modele. 

A pozat doar în lenjerie intimă la 7 luni de când a născut al treilea copil! Ce vedetă arată incredibil de bine

Goldie Hawn a ajuns de nerecunoscut! Vedeta e transfigurată din cauza operaţiilor estetice! Cum arată la 71 de ani

Anii nu iarta pe nimeni, nici macar pe actritele care odata faceau furori la Hollywood si care acum, la batranete, sunt de nerecunoscut.

Goldie Hawn a ajuns de nerecunoscut! Vedeta e transfigurată din cauza operaţiilor estetice! Cum arată la 71 de ani

Schimb de focuri lângă Parlamentul Marii Britanii!

În urmă cu puţin timp au avut loc schimburi de focuri în apropierea Parlamentului. Autorităţile britanice au blocat intrările în staţiile de metrou din Londra.

Schimb de focuri lângă Parlamentul Marii Britanii!

Vremea va fi deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Vremea va fi predominant frumoasă şi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în regiunile intracarpatice, potrivit mediafax.ro.

Vremea va fi deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

SHAKIRA va deveni din nou mamă? Uite imaginile care o dau de gol pe artistă

Cântăreaţa columbiană Shakira, în vârstă de 40 de ani, ar putea fi din nou însărcinată, astfel încât familia Piqué-Mebarakse s-ar putea mări cu un nou membru, relatează online ziarul spaniol ABC.

SHAKIRA va deveni din nou mamă? Uite imaginile care o dau de gol pe artistă

Ce au găsit legiştii pe corpul interlopului Adrian Hladii, cel care a omorât-o pe Dalia! Primele concluzii ale necropsiei

Ancheta în cazul uciderii Daliei Duca şi a morţii interlopului Adrian Hladii este în plină desfăşurare. Medicii legiştii şi procurorii încearcă să afle care este provenienţa urmelor de sânge găsite pe malurile Crişului Repede, dat fiind faptul că nu au fost identificate urme de împuşcare în corpul lui Hladii.

Ce au găsit legiştii pe corpul interlopului Adrian Hladii, cel care a omorât-o pe Dalia! Primele concluzii ale necropsiei

Tragedie în familia Schumacher! Veste teribilă pentru fostul campion mondial de Formula 1

Michael Schumacher l-a pierdut pe unchiul său preferat, Karl-Heinz Schumacher. Unchiul lui Michael Schumacher a decedat la sfârşitul săptămânii trecute, la 65 de ani.

Tragedie în familia Schumacher! Veste teribilă pentru fostul campion mondial de Formula 1

O tânără de 19 ani, prima victimă din România a jocului „Balena albastră”

O tânără de 19 ani, instituţionalizată la Codlea, este prima victimă a jocului "Balena albastră". Din fericire, tânăra a scăpat nevătămată, dar s-a speriat foarte tare.

O tânără de 19 ani, prima victimă din România a jocului "Balena albastră"

Decizie de ultimă oră luată de moştenitorii mogulului HexiPharma

Lupta pentru milioanele de la HexiPharma, compania lui Dan Condrea, mort într-un accident de circulaţie după explozia scandalului cu dezinfectanţii diluaţi din spitale, l-a băgat la mijloc chiar pe băieţelul patronului. După ce soţia afaceristului şi-a dat în judecată propriul fiu pentru avere, acum l-a mai târât într-un alt proces!

Decizie de ultimă oră luată de moştenitorii mogulului HexiPharma

Dinamovişti excluşi din lotul naţionalei U21. Au băut în avionul care îi ducea pe tricolori în Spania!

4 dinamovişti au fost excluşi din lotul naţionalei U21 după ce au consumat alcool în avionul care îi ducea pe tricolori în cantonamentul din Spania.

Dinamovişti excluşi din lotul naţionalei U21. Au băut în avionul care îi ducea pe tricolori în Spania!

Oraşul din România unde apa de la robinet a fost interzisă

În oraşul Balş, din judeţul Olt, apa de la robinet a fost interzisă după ce s-a constatat că aceasta este poluată. Analizele au arătat că s-au depăşit parametrii normali chiar şi de douăzeci de ori.

Oraşul din România unde apa de la robinet a fost interzisă

Doliu în lumea muzicii! Liderul unei trupe din România a murit la doar 42 de ani

Lumea muzicii româneşti a fost lovită de o nouă tragedie! Bateristul şi fondatorul grupului Negură Bunget, Gabriel Mafa "Negru", a încetat din viaţă marţi, 21 martie, la doar 42 de ani. Informaţia a fost făcută publică de colegul lui de trupă, Tibor Kati (solist, chitarist, keyboards), într-un mesaj postat pe Facebook, relatează stiripesurse.ro.

Doliu în lumea muzicii! Liderul unei trupe din România a murit la doar 42 de ani

Grevă spontană la CFR! Circulaţia trenurilor este afectată

Grevă spontană în această dimineaţă în regionala CFR Cluj. Sindicaliştii din partea de infrastructură au oprit lucrul pentru două ore. Sunt nemulţumiţi de faptul că a expirat contractul colectiv de muncă. De cealaltă parte, conducerea CFR spune că protestul încalcă procedurile legale şi că ei au propus încheierea unui acord până la semnarea contractului colectiv de muncă, dar fără rezultat.

Grevă spontană la CFR! Circulaţia trenurilor este afectată

Lovitură de proporţii pentru Costel Căşuneanu! ANAF îl execută silit

Fiscul scoate la vânzare terenuri şi clădiri de peste 20 de milioane de lei care aparţin unei societăţi de construcţii deţinute de omul de afaceri Costel Căşuneanu. Toate proprietăţile se află în localitatea Oneşti din judeţul Bacău, relatează stiripesurse.ro.

Lovitură de proporţii pentru Costel Căşuneanu! ANAF îl execută silit

Judith Pamonang rupe tăcerea: de ce s-au răzbunat ”stăpânii” pe ea şi cum au încercat s-o alunge din România. Bona filipineză a cuplului Vanghelie-Mizil: ”Mi-au înscenat totul fiindcă…”

CANCAN.ro., site-ul nr. 1 din România, publică în exclusivitate declaraţiile bonei filipineze pe care cuplul Vanghelie-Mizil a acuzat-o de furt. ”Mi-au înscenat totul fiindcă am plecat”, spune cea acuzată că a sustras bunuri de zeci de mii de euro din casa lui Vanghelie. Femeia susţine că este nevinovată şi că totul a fost o înscenare. Judith Pamonang afirmă că Marian Vanghelie şi Oana Mizil, iubita acestuia, încearcă să o discrediteze şi să-i pună în spate lucruri pe care nu le-a făcut, şi asta după ce a refuzat să mai lucreze pentru ei. Cele spuse de femeie sunt întărite şi de preşedintele comunităţii filipineze în România.

Judith Pamonang rupe tăcerea: de ce s-au răzbunat ”stăpânii” pe ea şi cum au încercat s-o alunge din România. Bona filipineză a cuplului Vanghelie-Mizil: ”Mi-au înscenat totul fiindcă…”

Discuţie retrasă între ”epoleţi” la un priveghi, în cimitir. Cum i-am filmat pe denunţătorul milionar al lui Ludovic Orban şi ex-ministrul Apărării (coleg de partid cu denunţatul)

Întâlnire neaşteptată între Tiberiu Urdăreanu, celebrul proprietar al firmei UTI şi denunţătorul lui Ludovic Orban în dosarul politicianului PNL, şi generalul Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării şi coleg de partid cu Ludovic Orban! Totul s-a întâmplat chiar la un priveghi, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a fost acolo!

Discuţie retrasă între ”epoleţi” la un priveghi, în cimitir. Cum i-am filmat pe denunţătorul milionar al lui Ludovic Orban şi ex-ministrul Apărării (coleg de partid cu denunţatul)

”Fotbalistul-Playboy” şi-a arătat pe viu talentul. Asta e ultima fentă în materie de buchete de flori

Dacian Varga, băiat fin pe teren şi afara lui, atât de fin încât a bifat numai vreo două selecţionări pentru naţională- e un iubitor al sexului frumos şi un romantic incurabil. Ba, mai mult, are şi o răbdare de fier, aşa cum vom vedea din întâmplarea de mai jos!  (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)

”Fotbalistul-Playboy” şi-a arătat pe viu talentul. Asta e ultima fentă în materie de buchete de flori

Un polician român s-a dezbrăcat în chiloţi, chiar în faţa Palatului Parlamentului! De ce a recurs la asta!

Scene absolut şocante în faţa Palatului Parlamentului unde un politician s-a dezbrăcat doar în chiloţi! Unul din liderii ALDE Botoşani spune că a protestat astfel împotriva scandalului care riscă să rupă partidul în două, de la diferenţele de opinie dintre Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin!

Un polician român s-a dezbrăcat în chiloţi, chiar în faţa Palatului Parlamentului! De ce a recurs la asta!

Pasajul de la Piaţa Sudului ar putea fi inaugurat după Paşte

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că îşi doreşte ca imediat după Paşte să inaugureze pasajul subteran de la Piaţa Sudului, deşi admite că firmele care se ocupă de realizarea acestuia promiseseră că va fi gata la începutul lunii martie, relatează mediafax.ro.

Pasajul de la Piaţa Sudului ar putea fi inaugurat după Paşte

Ce pedeapsă a primit fiul judecătoarei pentru moartea a 3 persoane. A ”masacrat” familia unui preot, dar va executa doar…

A fost condamnat iniţial la 5 ani de închisoare, pedeapsa definitivă a fost stabilită la 4 ani şi 8 luni cu executare, iar acum a scăpat de plata a 100.000 de euro. Vorbim de Florin Cergan, fiul fostei judecătoare Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti, care a provocat un accident rutier în care au murit un preot, soţia şi fiica acestuia. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)

Ce pedeapsă a primit fiul judecătoarei pentru moartea a 3 persoane. A ”masacrat” familia unui preot,  dar va executa doar…

Ce păţesc tinerii care se retrag din jocul ”Balena Albastră”! Povestea unui român

Organizatorii şi călăuzele jocului ”Balena Albastră” ameninţă utilizatorii care părăsesc jocul şantajându-i cu datele lor personale. A păţit-o un adolescent din judeţul Neamţ, care a povestit că persoanele cu ”rang” în reţea ştiu totul despre el şi ameninţă că îi vor face rău!

Ce păţesc tinerii care se retrag din jocul ”Balena Albastră”! Povestea unui român

A avut o tumora la ovare care i-a ocupat 95% din abdomen. Ce s-a intamplat cu tanara dupa ce a fost consultata de medici

O tanara de 24 de ani din Mexic a avut parte de un real ghinion la viata ei. Aceasta s-a pricopsit cu o tumora pe ovare care a crescut in timp. Cu toate ca tinea dieta, se ingrasa si nu isi putea da seama ce se intampla cu ea.

A avut o tumora la ovare care i-a ocupat 95% din abdomen. Ce s-a intamplat cu tanara dupa ce a fost consultata de medici

Asta e cea mai puternica femeie din Romania! Andreea C. trage din greu la sala pentru un corp de vis

In ultimii ani, industria fitness a prins teren si la noi in tara. Daca pana atunci vedeam sali de fitness doar in filmele americane, acum gasesti una la tot pasul in orice oras din Romania.

Asta e cea mai puternica femeie din Romania! Andreea C. trage din greu la sala pentru un corp de vis

Călin Popescu Tăriceanu, păcălit de un samsar de maşini. Suma uriaşă pe care i-a trimis-o în schimbul unor poze

Mare iubitor de maşini, Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost victima unei înşelăciuni, iar acum nu numai că aşteapta condamnarea celui pe care îl acuză, ci şi recuperarea pagubei.

Călin Popescu Tăriceanu, păcălit de un samsar de maşini. Suma uriaşă pe care i-a trimis-o în schimbul unor poze

Mihaela Rădulescu a adus ghinion mega producţiei “amiral” a statiei, Antena 1 bătând cu o emisiune înregistrată!

Antena 1 a fost din nou peste PRO TV, luni seara, atunci când a fost difuzat cooking show-ul înregistrat ,,CHEFI LA CUŢITE’’. Antena 1 a înregistrat cifre mai mari faţă de PRO TV, la nivelul publicului comercial atunci când difuza emisiunea ,,UITE CINE DANSEAZĂ’’. Este şocant cum o mega producţie live uluitor de scumpă a fost bătută de o emisiune veche, înregistrată!

 

Mihaela Rădulescu a adus ghinion mega producţiei “amiral” a statiei, Antena 1 bătând cu o emisiune înregistrată!

GIGI BECALI a făcut anunţul! Ce va face după ce un deţinut s-a sinucis

Gigi Becali a anunţat, marţi, că va depune o plângere penală la Parchetul General împotriva directorului Penitenciarului Rahova, după ce un deţinut s-a sinucis după ce nu a fost lăsat să participe la înmormântarea fratelui său. De asemenea, Gigi Becali a vorbit despre condiţiile din penitenciarele româneşti.

GIGI BECALI a făcut anunţul! Ce va face după ce un deţinut s-a sinucis

Un bărbat şi-a înfipt un cuţit şi s-a plimbat timp de câteva minute pe stradă, în Popeşti-Leordeni

Patru persoane au ajuns la mai multe spitale din Capitală, luni seară, în urma unui accident rutier provocat, din gelozie, de un bărbat, în Popeşti-Leordeni, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

Un bărbat şi-a înfipt un cuţit şi s-a plimbat timp de câteva minute pe stradă, în Popeşti-Leordeni

Cine a ucis-o pe Dalia? Şocant: victima interlopului Adi Grasu este victima de acum 10 ani a obsedatului Naprodean

O întâmplare nemaipomenită i-a scos din cotidian, săptămâna trecută, pe locuitorii paşnici ai Oradiei. Un periculos infractor, înarmat cu un pistol de calibru mare, şi-a împuşcat fără scrupule, în stradă, prietena şi un aparent rival, tânăra sfârşind tragic, cu două gloanţe în cap, în vreme ce însoţitorul ei a scăpat cu viaţă numai datorită norocului.

Cine a ucis-o pe Dalia? Şocant: victima interlopului Adi Grasu este victima de acum 10 ani a obsedatului Naprodean

Mel B divorţează de Stephen Belafonte, după zece ani de căsnicie!

Mel B a depus actele de divorţ, după o căsnicie de 10 ani. Fosta Spice Girls a invocat ”diferenţe ireconciliabile” şi a cerut să împartă custodia fiicei lor de 5 ani, portivit Daily Mail.

Mel B divorţează de Stephen Belafonte, după zece ani de căsnicie!

MARIAN GODINĂ a dezvăluit cât câştigă un asistent de pe Ambulanţă. Salariul net este de…

După ce a dezvăluit luni câţi bani câştigă,  Marian Godină a postat marţi dimineaţa pe Facebook un fluturaş cu salariul unui asistent de pe Ambulanţă. (AFLĂ CE SALARIU ARE POLIŢISTUL)
 

MARIAN GODINĂ a dezvăluit cât câştigă un asistent de pe Ambulanţă. Salariul net este de...

Părinţii tinerei ucise la Oradea au găsit un bilet când i-au strâns lucrurile! Ce a scris Dalia Duca înainte să moară

Părinţii Daliei Duca, tânăra ucisă la Oradea de fostul iubit, sunt devastaţi de durere! După ce şi-au înmormântat fiica, aceştia au încercat să îi strângă lucrurile din apartament, însă au dat peste un bilet, lucru care i-a întristat şi mai mult.

Părinţii tinerei ucise la Oradea au găsit un bilet când i-au strâns lucrurile! Ce a scris Dalia Duca înainte să moară

Accident grav în Prahova! Două persoane au murit

Două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite în urma unui accident rutier produs, marţi dimineaţă, pe drumul naţional (DN) 1, în judeţul Prahova, în care au fost implicate un autocamion, un microbuz şi un autoturism.

Accident grav în Prahova! Două persoane au murit

METEO 21 MARTIE! Vremea va fi în general frumoasă

Vremea va deveni în general frumoasă şi în cea mai mare parte a ţării va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie, informează ANM.

METEO 21 MARTIE! Vremea va fi în general frumoasă

MĂRTURII SUPEREXCLUSIVE. Poveste fabuloasă: în urmă cu două luni, Judith Pamonang a intrat în legătură cu un reporter special al CANCAN.ro… Azi, e acuzată de furt calificat! Bona filipineză şi-a plănuit ”fuga” de la Marian Vanghelie

Luni dimineaţă, ştirea potrivit căreia Marian Vanghelie şi Oana Mizil au fost jefuiţi de bona filipineză a fost difuzată de toată presa. Culmea, înainte de asta, femeia a povestit care era situaţia ei, şi nu numai. Femeia i-a spus totul coordonatorului Departamentului Anchete Speciale (DAS) de la CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)

MĂRTURII SUPEREXCLUSIVE. Poveste fabuloasă: în urmă cu două luni, Judith Pamonang a intrat în legătură cu un reporter special al CANCAN.ro... Azi, e acuzată de furt calificat! Bona filipineză şi-a plănuit ”fuga” de la Marian Vanghelie

Filmări de necrezut! A rămas gol puşcă pe Calea Victoriei, la doi paşi de Ministerul de Interne

Se ştie că mulţi bărbaţi din România consumă frecvent alcool, uneori în cantităţi extrem de mari, dar se pare că acest ”hobby”nu este specific doar ţării noastre! Reporterii Cancan.ro, site-ul nr.1 din România, au văzut cum fac străinii la băutură! (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)

Filmări de necrezut! A rămas gol puşcă pe Calea Victoriei, la doi paşi de Ministerul de Interne