Streltsov, omul care l-ar fi putut eclipsa pe Pele

Autor:
Publicat: 11/04/2020 | 13:01
Streltsov, omul care l-ar fi putut eclipsa pe Pele

Nu sunt deloc puțini cei care afirmă că Eduard Streltsov l-ar fi putut eclipsa pe brazilianul Pele la Mondialul din 1958. Dar, schimbându-i cursul vieții și al carierei, Uniunea Sovietică și-a ratat șansa la un destin glorios în fotbal.

Născut pe 21 iulie 1937 la Moscova, Streltsov a fost un atacant înalt și puternic și cu extraordinară inteligență în joc. El a avut un debut fulminant la Torpedo Moscova, clubul ce aparținea de uzina de mașini Zil, devenind, în 1954, cel mai tânăr marcator din istoria campionatului unional, la 16 ani, opt luni și 24 de zile. În sezonul următor, el a fost golgeterul ligii sovietice și a fost convocat, în premieră, în naționala URSS, pentru care debutează cu un hattrick de senzație într-un meci câștigat cu 6-0 în fața Suediei, cu doar o lună înaintea majoratului.

Streltsov devenea primul fotbalist care înscrie trei goluri la primul joc pentru Sbornaia, iar performanțele ce au urmat, un alt hattrick cu India și un gol împotriva Danemarcei, i-au asigurat un loc de titular pentru Jocurile Olimpice din 1956, de la Melbourne. El a fost principalul star al competiției, marcând golul decisiv prin care Uniunea Sovietică a trecut de Germania de Vest,dar, mai ales, datorită evoluției de vis din semifinala cu Bulgaria.

Cu toate acestea, el a ratat finala cu Iugoslavia pentru că selecționerul Gavriil Kachalin prefera să mizeze în teren pe atacanți de la același club. Și cum colegul lui Streltsov de la Torpedo, Valentin Ivanov se accidentase serios în semifinala cu Bulgaria, Kachalin l-a titularizat pe Nikita Simonyan în locul său. Chiar și lipsită de cel mai bun jucător al său pe toată durata turneului, URSS s-a impus cu 1-0 în fața iugoslavilor, răzbunând eliminarea din urmă cu patru ani și obținând primul succes internațional.

Însă, Eduard Streltsov nu a avut parte de medalia care i s-ar fi cuvenit pentru că, în acele vremuri, erau premiați doar cei care evoluau în finală. Simonyan a vrut să repare cumva această nedreptate, oferindu-i medalia lui, dar Streltsov l-a refuzat, spunându-i că va câștiga multe alte trofee. Nu avea să știe, însă, ce îl așteaptă!

El a fost recompensat pentru aurul olimpic cu titlul de maestru emerit al sportului, cea mai înaltă distincție posibilă pentru un sportiv, care i-a adus și o mărire considerabilă de salariu. Un tip charismatic, atrăgător, înzestrat tehnic și cu un stil flamboyant de joc, Stretsov era pe val si părea că nimeni și nimic nu îl poate opri să devină unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume.

1957 a fost un an prolific din toate punctele de vedere pentru el, anunțându-l drept unul dintre posibilele viitoare staruri ale Mondialului din Suedia: la începutul verii, s-a căsătorit, chiar înaintea unui amical cu România, încheiat la egalitate, 1-1, în care a și marcat, sărbătorind, apoi, fericitul eveniment și pe teren, unde a înscris 31 de goluri în 22 de meciuri în perioada iulie – octombrie, iar la finalul anului, s-a clasat pe locul al șaptelea în ierarhia pentru Balonul de Aur.

Streltsov nu a fost un cetățean model, viciile sale fiind alcoolul, femeile și tutunul, nu neapărat în această ordine. Toate acestea i-au adus numeroase necazuri, grăbindu-i sfârșitul.

Și ajungem la ziua de 25 mai 1958. Era ultima seară a cantonamentului naționalei URSS la Tarasovka, în apropiere de Moscova, când Streltsov, împreună cu alți doi colegi, Tatushin și Mihail Ogonkov, au plecat la o petrecere organizată la casa de vacanță a unui ofițer militar abia întors dintr-o misiune în Extremul Orient.

Acolo, cei trei au cunoscut două femei de 20 de ani, Marina Lebedeva și prietena ei, Tamara Timkina. A doua zi, Eduard Streltsov și coechipierii săi nu au mai apărut în cantonament întrucât Lebedeva și Timkina au trimis, fiecare, câte o scrisoare procurorului din Moscova în care îi acuză pe Streltsov și Ogonkov de viol, cerând aducerea lor în fața justiției. Aceștia au fost ridicați de miliție, iar după-amiaza, se aflau toți încarcerați în închisoarea Butyrka.

Când vestea arestării lui Streltsov a devenit publică, 100 de mii de muncitori ai uzinei Zil au amenințat cu un marș de protest, însă demonstrația a fost anulată când s-a dezvăluit că fotbalistul și-a recunoscut fapta. De fapt, Eduard Streltsov a mărturisit că el ar fi violat-o pe Marina Lebedeva doar atunci când i s-a promis că va fi lăsat să joace la Cupa Mondială dacă se declară vinovat. Dar soarta lui fusese deja pecetluită.

Pe 27 mai, a fost suspendat pe viață din fotbal, iar a doua zi, Tatushin și Ogonkov au fost eliberați după ce Tamara Timkina și-a retras acuzațiile. Pe 30 mai, Lebedeva a cerut ca procedurile penale împotriva lui Streltsov să înceteze pentru că îl iartă, însă a revenit cu o a treia scrisoare către procuror prin care anulează cele scrise mai înainte! Peste încă o zi, a fost anunțat lotul URSS pentru Cupa Mondială din Suedia, din care lipseau atât Streltsov, cât și Tatushin și Ogonkov.

Pe 24 iulie 1958, la trei zile după ce a împlinit 21 de ani, a fost condamnat la 12 ani în gulag. În Siberia, primele luni ale lui Eduard Streltsov în gulagul din Lesnoy au fost foarte grele, mai ales că fostul erou nu se putea împăca prea ușor cu această cădere în dizgrație.

La Torpedo, nimeni nu l-a uitat, iar antrenorii îl mai vizitau din când în când. În 1963, după ce își ispășise cinci ani din pedeapsa de 12 ani, Streltsov a fost eliberat, dar suspendarea pe viață din fotbal rămăsese în picioare. Astfel, el a început să joace pentru echipa uzinei Zil în campionatul fabricilor, care a câștigat toate cele 11 partide cu Streltsov pe teren.

Nu a trecut mult timp până când o mie de muncitori ai uzinei i-au trimis o petiție lui Leonid Brejnev, secretarul general al Partidului Comunist, prin care solicitau ridicarea suspendării lui Streltsov. Inițial refuzată, cererea a fost aprobată în octombrie 1964, după ce popularitatea lui Streltsov în rândul publicului din întreaga Uniune Sovietică ajunsese aproape la cotele dinaintea condamnării.

În primul sezon după ce Streltsov a fost repus în drepturi, Torpedo a câștigat al doilea său titlu de campioană, în 1965, după ce a pierdut doar două meciuri, iar în 1968, a cucerit și Cupa Uniunii Sovietice. Streltsov a înscris 12 goluri în cele 26 de partide imediat după revenire și s-a clasat pe locul secund în ierarhia celor mai buni fotbaliști sovietici ai anului.

În 1966, a revenit și în națională, însă nu a fost selecționat în lotul pentru Cupa Mondială din Anglia, iar în 1967 și 1968, a fost desemnat Jucătorul Anului în URSS. Cu toate acestea, el nu a fost inclus nici în grupul pentru Campionatul European din 1968, când a jucat pentru ultima oară în tricoul Sbornaia, într-un meci pierdut cu 2-0 în fața Ungariei.Deși a strâns doar 38 de selecții în prima reprezentativă sovietică, Eduard Streltsov a înscris 25 de goluri, performanță depășită de doar cinci jucători în întreaga istorie.

El a murit pe 22 iulie 1990, la o zi după ce împlinise 53 de ani, din cauza unui cancer la gât. Șase ani mai târziu, Torpedo, clubul pentru care a jucat în întreaga carieră, i-a răsplătit talentul și devotamentul, redenumindu-și arena Eduard Streltsov. În 1997, Marina Lebedeva a fost zărită depunând flori la mormântul lui Streltsov, la o zi după comemorarea dispariției sale, dar adevărul privind condamnarea ce i-a oprit ascensiunea spre recunoașterea mondială a rămas un mister până astăzi.