Supă călugărească cu dovleac, după rânduiala Maicii Cristofora de la Mănăstirea Văleni. Echilibru de gusturi după o tradiție veche

În bucătăriile mănăstirilor, hrana nu este doar o nevoie, ci o lucrare făcută cu liniște, rânduială și gând bun. Supa călugărească cu dovleac, pregătită după învățătura Maicii Cristofora de la Mănăstirea Văleni, județul Argeș, adună în ea simplitatea vieții monahale și gustul curat al ingredientelor puține, dar bine așezate.

În viața călugărească, fiecare lucru se face cu rost. Bucatele sunt simple, dar nu lipsite de grijă. Nu se caută îmbelșugarea, ci cumpătarea, iar gustul vine din răbdare și din felul în care ingredientele sunt lăsate să se împletească firesc.

Rețetă de supă călugărească cu dovleac

O astfel de supă de post cu dovleac este dovada că din puțin se poate naște ceva deplin. Fără adaosuri inutile, fără grabă, fără risipă, ci doar cu atenție și cu liniște.

Ingrediente pentru supă cu dovleac:

Pentru această supă sunt de trebuință:

• 2 litri de apă,
• sare după cuviință,
• jumătate de țelină,
• 2 morcovi,
• 2 cepe,
• 3 dovleci fragezi,
• un ardei gras verde,
• un ardei gras roșu,
• 4 roșii coapte
• 400 ml de borș.

Fiecare dintre aceste ingrediente își are locul și rostul lui, fără să covârșească celelalte.

Cum se prepară supa călugărească cu dovleac

Se ia un vas curat și încăpător și se pune apa la foc domol. Nu se grăbește fierberea, căci și aceasta este parte din rânduială. Între timp, legumele se pregătesc cu luare-aminte: ceapa se toacă mărunt, morcovii și țelina se taie bucăți potrivite, iar ardeii se curăță și se mărunțesc.

Când apa începe a clocoti ușor, se pun mai întâi ceapa, morcovii și țelina. Acestea au nevoie de mai multă vreme pentru a-și lăsa dulceața în zeamă și pentru a întări gustul ciorbei. Se lasă la fiert liniștit, îndepărtând spuma de este nevoie.

După ce aceste legume s-au pătruns, se adaugă ardeii și dovlecii, tăiați în bucăți potrivite. Dovleacul aduce o dulceață blândă, care se împletește cu acrișorul borșului.

Spre sfârșit, se pun roșiile, curățate de coajă și tăiate mărunt, pentru a da culoare și prospețime. Se toarnă apoi borșul, după cât de acru se dorește, și se potrivește de sare.

Se mai lasă câteva clocote, pentru ca toate gusturile să se adune într-o bună înțelegere, iar apoi focul se stinge.

Gustul care vine din răbdare

Această supă nu impresionează prin bogăție, ci prin echilibru. Este o mâncare ușoară, dar hrănitoare, potrivită pentru zilele de post, în care trupul se mulțumește cu puțin, iar sufletul caută liniște.

Fiecare lingură aduce un gust curat, fără asprime, în care dulceața legumelor și acrișorul borșului se așază cu blândețe.

Mai mult decât o rețetă

În mănăstire, gătitul nu este doar o îndeletnicire, ci o formă de ascultare și de așezare lăuntrică. Se gătește cu răbdare, fără tulburare, cu gând bun pentru cei ce vor gusta.

Această supă călugărească este, în felul ei, o lecție despre simplitate și despre măsura lucrurilor.

Gând de încheiere

Așa cum hrana se pregătește cu liniște, tot astfel se cuvine să fie și sufletul: așezat și atent la cele de folos. Cum bine potrivește în cuvinte Sfântul Cuvios Ioan Scărarul:

„Rugăciunea este împreună-ființare și unire a omului cu Dumnezeu”

CITEȘTE ȘI:  Rețeta mănăstirească de fasole de post. Cum s-o prepari ca la mama acasă

Cartofi de post „ca la București”, cu Maica Siluana: rețeta simplă de la Mânăstirea Mihai-Vodă