Surpriză din lumea fotbalului: un fost campion al României s-a făcut taximetrist de ocazie! ”Mi-am cumpărat un Logan din anul 2000”

Fostul campion al României cu Oțelul Galați, Gabriel Paraschiv, face o mișcare surprinzătoare! Actualul antrenor al echipei Flacăra Moreni a fost văzut la volanul unui taxi, iar explicația lui nu are legătură cu nevoia de bani, ci cu un plan de business bine pus la punct, după cum a relatat în exclusivitate pentru CANCAN. Deși se speculează despre salariul său de la echipa din Moreni, Paraschiv spune că taximetria este doar o etapă în dezvoltarea unei noi afaceri.

Gabriel Paraschiv a ținut să pună capăt speculațiilor care au apărut în ultimul timp și a vorbit exclusiv pentru CANCAN despre cum a apărut povestea cu taximetria.

,,Am făcut o firmă pe numele meu. Mi-am luat o licență de taxi, cum face toată lumea, e un domeniu nou, un business. Când ești într-un domeniu nou pentru prima dată, trebuie să vezi ceea ce trebuie să faci. Caut un om pe care să îl angajez, dar între timp, ca să văd cum funcționează în realitate lucrurile, am făcut eu! Dacă voi găsi omul respectiv, atunci mașina aceasta va fi dată în chirie pentru persoana respectivă. Am făcut un business, efectiv, altceva nu am făcut„, a spus Paraschiv.

Gabriel Paraschiv și-a cumpărat un Logan și vrea să pornească o afacere/ sursa foto: Facebook

Gabriel Paraschiv și-a cumpărat un Logan și vrea să pornească o afacere/ sursa foto: Facebook

Fostul mijlocaș de la Oțelul Galați a evitat să spună câți bani a băgat în noua afacere.

,,Nu e o sumă mică, dar nici foarte mare. Mi-am cumpărat și un Logan din anul 2000, nu mai știu exact, cam ce are toată lumea. E un business. Dacă îmi deschideam un restaurant și mă duceam să spăl vase ce se întâmpla? Care era problema?„, a mai declarat Paraschiv.

Gabriel Paraschiv: ,,Am studiat, m-am dus frumos la școală”

Antrenorul echipei din Moreni a dezvăluit și cum i-a venit ideea de a lua licența de taxi.

,,Pentru restaurant este mai mult și, crede-mă, nu am atâția bani de investit. Eu am avut ideea. Am un coleg, un prieten de-al meu, care face taxi și mi-a povestit că se câștigă destul de ok. Am avut și clienți în taxi, nu face toată lumea așa? Nu am stat să socotesc financiar, la mine tot ce apare pe aparat, e totul legal„, ne-a dezvăluit fostul fotbalist al Oțelului Galați.

Citește și: Un fotbalist cunoscut a făcut milioane din trafic de droguri. A fost prins și condamnat la 6 ani. „Închisoarea e plină de proști”

Paraschiv a mai spus că după ce a renunțat la cariera de fotbalist a fost nevoit să treacă pe la școală.

,,De când m-am lăsat de fotbal am încercat să mă dezvolt pe parte personală. Am luat atestat și de transport alternativ. Am studiat, m-am dus frumos la școală! Mai mult decât atât, de ce nu scrie nimeni că din anul 2020 până în 2023 am făcut la zi Facultatea de Științe Administrative la Universitatea Valahia din Târgoviște? Am fost zi de zi la școală și am terminat cu note cam mari!„, a declarat Gabriel Paraschiv.

,,Este o invenție că am 3.000 de euro salariu la Flacăra”

Acesta din urmă a vorbit și de câți bani încasează ca antrenor la Flacăra Moreni, o echipă care are emoții privind menținerea în Liga a 3-a, mai ales că s-a vehiculat ideea că ar câștiga 3.000 de euro lunar.

,,Într-o instituție de drept public, care este finanțată de Consiliul Local nu are nimeni voie să aibă salariu mai mare decât viceprimarul. Iar viceprimarul din Moreni nu are în niciun caz 150 de milioane de lei vechi (n.r.- echivalentul a 3.000 de euro). Îți spun eu că nici jumătate nu am. Este o invenție„, a mai spus Gabriel Paraschiv care mai are doar 3 luni contract cu echipa dâmbovițeană.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă