Laura Cosoi are toate motivele să fie cu zâmbetul pe buze. În timp ce se pregătește să devină mamă pentru a cincea oară, actrița organizează și un moment cu totul special pentru omul alături de care își împarte viața. Cosmin Curticăpean împlinește 50 de ani, iar în locuința lor s-a intrat în febra pregătirilor.
Vedeta nu a lăsat aniversarea să treacă fără un gest special. Alături de cele patru fetițe, Laura Cosoi a intrat în bucătărie și a pregătit tortul pentru sărbătorit. Micuțele au fost implicate în fiecare detaliu și au decorat desertul cu fructe, iar actrița a surprins întreaga scenă într-un videoclip publicat pe rețelele sociale.
Chiar dacă a oferit fanilor o imagine din culisele pregătirilor, actrița a avut grijă să păstreze surpriza.
„Nu pot să vă spun ce pregătiri facem pentru mâine! Tati împlinește 50 de ani”, a scris Laura Cosoi pe Instagram.

Schimbarea prefixului îl prinde pe Cosmin Curticăpean într-una dintre cele mai frumoase perioade din viață. În doar câteva săptămâni, el și Laura Cosoi își vor ține în brațe cea de-a cincea fiică. Cei doi au ales deja numele micuței, însă au decis să îl păstreze secret până după naștere. Până atunci, întreaga familie se concentrează pe aniversarea celui care este sufletul casei.
Vedeta a povestit despre decizia de a-și mări familia și despre reacția emoționantă a fiicelor atunci când au aflat că vor avea încă o surioară. Actrița a spus că ea și soțul său și-au dorit enorm încă un copil și că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile.
„Ne-am dorit, nu a fost o întâmplare, mi se pare că Dumnezeu ne iubește foarte mult și simțim asta. A fost o surpriză minunată pentru fete, care chiar au fost emoționate când au aflat și evident că noi adulții mai vorbeam între noi ca scenarii cu familia. Pentru fete, a fost cea mai mare surpriză și m-am bucurat că am reușit să le fac așa o amintire frumoasă”, a spus Laura Cosoi.
VEZI ȘI: Laura Cosoi, dezvăluiri din ultimul trimestru de sarcină. Cum face față vieții cu patru copii