pandemie coronavirus

Semnal de alarmă tras de specialiști. Cât rezistă coronavirusul în straturile interne ale măștilor de protecție

Purtarea măștii de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus a devenit obligatorie, în România, în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun, aceasta fiind una dintre măsurile luate de autorități în încercarea de a limita răspândirea infecției cu COVID-19. Specialiștii, însă, trag și un semnal de alarmă în ceea ce privește rezistența demonstrată […]
Semnal de alarmă tras de specialiști. Cât rezistă coronavirusul în straturile interne ale măștilor de protecție

Nelu Tătaru, despre măsurarea temperaturii: ”Trebuie să avem un control, că vrem, că nu vrem…”

Măsurarea temperaturii atunci când o persoană intră într-un supermarket sau în locația unde își desfășoară activitate a declanșat numeroase comentarii contradictorii, iar foarte mulți locuitori au refuzat să accepte o astfel de procedură. Însă, în ultimă instanță, este vorba despre un triaj epidemiologic în timpul acestei crize medicale a coronavirusului, iar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, […]
Nelu Tătaru, despre măsurarea temperaturii: ”Trebuie să avem un control, că vrem, că nu vrem...”

Andreea Tonciu, reacție surprinzătoare într-un live pe Instagram: ”Eram panicată, mi-am terorizat și copilul. Am ajuns la concluzia că…”

Andreea Tonciu s-a confestat fanilor, într-un LIVE pe Instagram, iar subiectul pe care l-a abordat este cel care ține o întreagă planetă în alertă, de mai multe luni – noul coronavirus. Pandemia a înspăimântat-o, inițial, pe vedetă, numai că acum a mărturisit că are o cu totul altă părere, chiar dacă aceasta intră în contradicție […]
Andreea Tonciu, reacție surprinzătoare într-un live pe Instagram: ”Eram panicată, mi-am terorizat și copilul. Am ajuns la concluzia că...”

Nunțile din București în timpul pandemiei. Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1: ”Aveau un telefon și filmau, asta e, asta e viața…”

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Daniel Tudorache, a fost invitat la DC News TV, fiind întrebat cum s-au desfășurat nunțile în această perioadă de criză medicală. Bineînțeles, pandemia și distanțarea socială au făcut ca numărul nunților să scadă simțitor, primarul Daniel Tudorache spunând că în perioada stării de urgență nu au fost oficiate decât… 3 […]
Nunțile din București în timpul pandemiei. Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1: ”Aveau un telefon și filmau, asta e, asta e viața...”

Poșta din Deva, focar de infecție cu noul coronavirus. Doi morți și mai mulți angajați testați pozitiv

Situație alarmantă în Deva, acolo unde un nou focar de infecție cu COVOD-19 a fost depistat la Oficiul Poștal de la Gara Deva. Mai mulți angajați ai oficiului au fost testați pozitiv la noul coronavirus, existând – din păcate – și două decese, ultima victimă a COVID-19 fiind chiar șefa oficiului poștal. Femeia suferea şi […]
Poșta din Deva, focar de infecție cu noul coronavirus. Doi morți și mai mulți angajați testați pozitiv

Un asistent medical din linia întâi a luptei împotriva COVID-19 a fost găsit mort în mașina personală. Ce bănuiește familia

A devenit asistent medical în 2018, acesta fiind – de altfel – visul său de o viață. Se afla în linia întâi a luptei împotriva pandemiei de coronavirus, dar și în plin proces de recuperare după ce, aproximativ 10 ani, avusese probleme cu drogurile. William Coddington avea 32 de ani și lucra în spitalul din […]
Un asistent medical din linia întâi a luptei împotriva COVID-19 a fost găsit mort în mașina personală. Ce bănuiește familia

În România au fost înregistrate încă 4 decese din cauza noului coronavirus, iar bilanțul a ajuns la 1.151

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că în România au fost înregistrate încă 4 decese provocate de noul coronavirus, iar bilanțul negru a ajuns, astăzi, la 1.151 de morți. Este vorba despre despre trei femei – Vaslui, Vrancea, Suceava – și un bărbat din județul Suceava. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în fiecare dintre […]
În România au fost înregistrate încă 4 decese din cauza noului coronavirus, iar bilanțul a ajuns la 1.151

Coronavirus în România – 19 mai. Numărul persoanelor infectate a ajuns la 17.191

Până astăzi, 19 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 17.191 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.166 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 155 de noi cazuri de îmbolnăvire. (CITEȘTE ȘI: […]
Coronavirus în România - 19 mai. Numărul persoanelor infectate a ajuns la 17.191

Autoritățile au făcut anunțul. Încă două țări din Europa relaxează măsurile de restricție în criza coronavirusului

La începutul lunii martie au fost impuse restricții dure din cauza pandemiei de coronavirus în Cehia și Slovacia, dar autoritățile au anunțat, acum, că urmează o perioadă de relaxare după ce evoluția pandemiei a cunoscut o curbă descendentă în ceea ce privește numărul cazurilor de infectare și al deceselor. Începând cu data de 21 mai, […]
Autoritățile au făcut anunțul. Încă două țări din Europa relaxează măsurile de restricție în criza coronavirusului

Oamenii au crezut că nu văd bine! Cine e, de fapt, acest bătrânel care stă la coadă în supermarket

Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți și pulover, așteptându-și rândul într-un supermarket. Nimic anormal până aici, numai că toți ceilalți cumpărători și-au dat seama că au de-a face chiar cu… președintele țării. Totul s-a petrecut în Potugalia, iar președintele Marcelo Rebelo de Sousa i-a luat prin surprindere pe toți cei prezenți cu atitudinea sa degajată. […]
Oamenii au crezut că nu văd bine! Cine e, de fapt, acest bătrânel care stă la coadă în supermarket

Nelu Tătaru a făcut anunțul momentului! Pe ce dată vor fi redeschise restaurantele, barurile și terasele

Autoritățile monitorizează permanent situația la nivel național după ridicarea stării de urgență și trecerea la starea de alertă, iar limitarea infecției cu noul coronavirus rămâne o prioritate.  Ținând cont de tempraturile ridicate și de apropierea verii, românii și-ar dori ca totul să reintre în normalitate cât mai repede cu putință, numai că totul va depinde […]
Nelu Tătaru a făcut anunțul momentului! Pe ce dată vor fi redeschise restaurantele, barurile și terasele

Anunț-șoc în plină pandemie. Donald Trump ia preventiv hidroxiclorochină, deși nu este bolnav: ”Eu cred că e bun…”

Un anunț absolut suprinzător a fost făcut de președintele Donald Trump, acesta declarând că că ia hidroxiclorochină, un medicament pentru malarie care a fost folosit, însă, cu rezultate contradictorii, și în tratarea COVID-19. Potrivit informațiilor apărute în mass-media de peste ocean, mai multe persoane din anturajul președintelui american – inclusiv membri ai Secret Service – […]
Anunț-șoc în plină pandemie. Donald Trump ia preventiv hidroxiclorochină, deși nu este bolnav: ”Eu cred că e bun...”

Cum se circulă cu metroul în timpul stării de alertă. Marcaje de distanțare fizică în vagoane: ”Nu am avut niciun incident”

Regulile de distanțare socială trebuie respectate și în timpul stării de alertă, iar autoritățile fac apel la cetățeni să trateze cu toată responsabilitatea această perioadă. Masca de protecție este obligatorie în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun, iar o călătorie cu metroul de desfășoară, acum, după cu totul alte reguli. Ministrul transporturilor, […]
Cum se circulă cu metroul în timpul stării de alertă. Marcaje de distanțare fizică în vagoane: ”Nu am avut niciun incident”

Vești bune. Câte cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în România, în prima zi a stării de alertă

Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 17.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.930 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până […]
Vești bune. Câte cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în România, în prima zi a stării de alertă

Carmen Harra, mărturii cumplite despre efectele izolării. Ce se întâmplă cu psihicul uman, din cauza coronavirusului

Psihicul uman a fost greu încercat de această perioadă de izolare, așa că celebra Carmen Harra face previziuni sumbre despre efectele resimțite de noi toți, din cauza celor întâmplate.  Pandemia mondială de coronavirus nu ne afectează doar din punct de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere emoțional. Celebra Carmen Harra a vorbit […]
Carmen Harra, mărturii cumplite despre efectele izolării. Ce se întâmplă cu psihicul uman, din cauza coronavirusului

Imaginile au devenit virale! Ce au făcut câțiva tineri din Iași după ce au scăpat din izolare

Românii au așteptat cu nerăbdare maximă ieșirea din starea de urgență și măsurile de relaxare graduală, însă unii dintre ei au fost ”luați de val”, iar bucuria unei scurte socializări cu prietenii s-a transformat în cu totul altceva. Câțiva tineri din Iași au lăsat în urma lor o mizerie cruntă după ce au scăpat de […]
Imaginile au devenit virale! Ce au făcut câțiva tineri din Iași după ce au scăpat din izolare

Se revine la starea de urgență în România?! Nelu Tătaru a făcut anunțul pe care nimeni nu îl voia

O revenire la starea de urgență nu poate fi exclusă, a avertizat Nelu Tătaru – ministrul Sănătății – după ce, în weekend – mulți români au tratat cu superficialitate măsurile de protecție și distanțarea socială impuse de criza coronavirusului. Pericolul nu a trecut, încă, iar o astfel de atitudine poate avea urmări nedorite. “Pericolul real […]
Se revine la starea de urgență în România?! Nelu Tătaru a făcut anunțul pe care nimeni nu îl voia

Greșeala uluitoare făcută de Ro-Alert în mesajul trimis tuturor românilor: „Starea de alertă a fost…”

Românii au fost anunțați prin sistemul RO-ALERT că a fost instituită starea de alertă pe teritoriul țării, după ridicarea stării de urgență, iar cei care au citit cu atenție mesajul au sesizat că s-a strecurat și o eroare în textul respectiv. În mesajul RO-ALERT, românilor li s-au transmis sfaturi pentru prevenirea infectării cu COVID-19, plecând […]
Greșeala uluitoare făcută de Ro-Alert în mesajul trimis tuturor românilor: "Starea de alertă a fost..."

„Starea de urgență se prelungește cu o lună”. Cine a făcut acest anunț și unde se va întâmpla

Autoritățile doresc prelungirea stării de urgență cu încă o lună pe teritoriul Spaniei, cel care a făcut acest anunț fiind chiar premierul Pedro Sanchez.  Spania este una dintre țările cele mai afectate de noul coronavirus și, într-o astfel de situație medicală gravă – chiar dacă, în ultima perioadă, a fost înregistrat un trend descendent în […]
"Starea de urgență se prelungește cu o lună". Cine a făcut acest anunț și unde se va întâmpla

A fost făcut anunțul! Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care se deplasează în afara localității fără declarație pe propria răspundere

Intrarea României în stare de alertă i-a determinat pe mulți români să abordeze cu o surprinzătoare și periculoasă lejeritate măsurile de protecție impuse de criza medicală a coronavirusului, cu atât mai mult cu cât circulația persoanelor în interiorul localităților se poate face, acum, fără a mai fi necesară declarația pe propria răspundere. Însă, în cazul […]
A fost făcut anunțul! Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care se deplasează în afara localității fără declarație pe propria răspundere

Mircea Badea, cu mască de protecție în direct. Care a fost reacția lui Mihai Gâdea

Starea de alertă a fost abordată, de foarte mulți români, cu o lejeritate nedorită, iar începând de astăzi vor apărea ”în decor” amenzile consistente pentru cei care cred că noul coronavirus a dispărut odată cu ridicarea stării de urgență de pe teritoriul României. Cu toate că autoritățile au făcut apeluri repetate, îndemnându-i pe români să […]
Mircea Badea, cu mască de protecție în direct. Care a fost reacția lui Mihai Gâdea

Ministrul Sănătății este decis să ia măsuri extreme: „Dacă evoluția va fi nefavorabilă, vom reintroduce restricțiile”

După ce în ultimele zile lumea s-a înghesuit să iasă la aer liber fără să țină cont de distanțarea socială, Nelu Tătaru a precizat că inconștiența poate duce la o evoluție nefavorabilă a corovirusului. Concret, spune ministrul Sănătății, dacă numărul de cazuri va crește mult, măsurile de restricție anterioare se vor reimpune, la fel ca […]
Ministrul Sănătății este decis să ia măsuri extreme: „Dacă evoluția va fi nefavorabilă, vom reintroduce restricțiile”

Stare de alertă în România. Klaus Iohannis a semnat decretul: ”În scopul protejării drepturilor la viață și la integritate fizică”

Președintele României – Klaus Iohannis – a semnat, azi, decretul pentru promulgarea Legii privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Trebuie menționat că această lege promulgată de Klaus Iohannis va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Concret, Legea privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de […]
Stare de alertă în România. Klaus Iohannis a semnat decretul: ”În scopul protejării drepturilor la viață și la integritate fizică”

Criza coronavirusului a transformat-o pe Anna Lesko în femeie de casă: ”Azi spăl, calc și dau cu pensula”

Frumoasă și nonconformistă, lăudată și – în același timp – criticată pentru unele fotografii care sunt, în opinia unora dintre fani, mult prea… dezgolite de complexe. Criza coronavirusului o obligă pe Anna Lesko să rămână în autoizolare la domiciliu, chiar dacă, fiind declarată starea de alertă, măsurile restrictive vor fi relaxate gradual. În această dimineață, […]
Criza coronavirusului a transformat-o pe Anna Lesko în femeie de casă: ”Azi spăl, calc și dau cu pensula”

Pericolul nu a trecut! Specialiștii avertizează: Trebuie să fim pregătiți pentru al doilea val de pandemiei

Coordonatoarea pe partea tehnică a echipei de răspuns la coronavirus a Organizației Mondiale a Sănătății, Maria Van Kerkhove, a avertizat că noul Covid-19 începe să reapară în mai multe locuri în care fusese deja suprimat. Vezi AICI ce transmit oficialii. Kerkhove susține că mai multe dintre locurile care au câștigat, inițial, lupta împotriva virusului se confruntă, acum, […]
Pericolul nu a trecut! Specialiștii avertizează: Trebuie să fim pregătiți pentru al doilea val de pandemiei

Maria Ghiorghiu, atac dur la adresa politicienilor: „Să nu se mai joace de-a Dumnezeu!”

Maria Ghiorghiu este extrem de revoltată pe faptul că autoritățile au decis închiderea bisericilor, din cauza pandemiei de coronavirus. Celebra prezicătoare a lansat un atac dur la adresa politicienilor, prin intermediul căruia îi îndeamnă să nu se mai joace de-a Dumnezeu.  Pe blogul său personal, Maria Ghiorghiu a răbufnit și a postat un mesaj extrem […]
Maria Ghiorghiu, atac dur la adresa politicienilor: „Să nu se mai joace de-a Dumnezeu!”

Coronavirus 13 mai. Numărul persoanelor infectate din România a ajuns la 16.002

Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.002 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.961 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1016 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, […]
Coronavirus 13 mai. Numărul persoanelor infectate din România a ajuns la 16.002

Starea de alertă nu va intra în vigoare pe 15 mai! Ce avem voie să facem vineri, sâmbătă și duminică

Proiectul de lege propus de Guvern – referitor la implementarea măsurilor referitoare la starea de alertă – a fost votat în Senat după ce i-au fost aduse foarte multe amendamente în comisii. Starea de urgență expiră vineri, dar rămân trei zile de vid legislativ până la intrarea în vigoare a stării de alertă, ceea ce […]
Starea de alertă nu va intra în vigoare pe 15 mai! Ce avem voie să facem vineri, sâmbătă și duminică

Coronavirus în România – 12 mai. Încă 190 cazuri de infecție cu COVID-19, iar numărul total a ajuns la 15.778

Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.685 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 991 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, […]
Coronavirus în România - 12 mai. Încă 190 cazuri de infecție cu COVID-19, iar numărul total a ajuns la 15.778

Cum vom circula cu metroul după 15 mai. Ministrul Transporturilor: ”Pot fi impuse restricții noi”

După data de 15 mai, România va intra în stare de alertă, iar autoritățile au stabilit măsuri prin care pericolul infecției cu COVOD-19 să fie cât mai mult diminuat. Distanțarea socială este esențială, iar în mijloacele de transport în comun și în spațiile închise va fi obligatorie purtarea de protecție. Călătoria cu metroul va fi […]
Cum vom circula cu metroul după 15 mai. Ministrul Transporturilor: ”Pot fi impuse restricții noi”

Coronavirus 11 mai. GCS anunță că numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în România a ajuns la 15.588

Până astăzi, 11 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 15.588 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.245 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 972 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. (CITEȘTE ȘI: ÎNCĂ UN CARTIER DIN ROMÂNIA A […]
Coronavirus 11 mai. GCS anunță că numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în România a ajuns la 15.588

Cum vor fi servite mesele în hoteluri, începând cu 15 mai. Anunțul oficial al autorităților

Autoritățile au făcut precizări de ultimă oră cu privire la funcționarea hotelurilor, începând cu data de 15 mai. Personalul hotelier va trebui să fie extrem de bine informat despre COVID-19, astfel încât să poată impune măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului.  De asemenea, începând cu 15 mai se schimbă și modul în care se vor […]
Cum vor fi servite mesele în hoteluri, începând cu 15 mai. Anunțul oficial al autorităților

Zeci de pensionari, fotografiați bând bere le terasă, fără măști de protecție. Unde s-a întâmplat

România se află, încă, în stare de urgență, iar măsurile restrictive acționează în consecință, chiar dacă vremea îmbie la plimbare. Dar distanțarea socială, în plină criză a coronavirusului, este esențială, iar autoritățile au transmis că va exista o relaxare, graduală, după data de mai, atunci când se va intra într-o nouă etapă, cea a stării […]
Zeci de pensionari, fotografiați bând bere le terasă, fără măști de protecție. Unde s-a întâmplat

Se întâmplă în România: „Se redeschid terasele de pe 15 mai”

Toți românii așteaptă cu nerăbdare relaxarea măsurilor restrictive impuse prin ordonanțele militare, iar după ridicarea stării de urgență se intră într-o nouă fază, cea a stării de alertă.  Evoluția crizei medicale va fi monitorizată permanent de către specialiști însă, încetul cu încetul, viața va reintra în normalitate, chiar dacă – așa cum transmit medicii – […]
Se întâmplă în România: "Se redeschid terasele de pe 15 mai"

În plină pandemie de coronavirus, Maria Ghiorghiu face un anunț șocant: „A cincea Apocalipsă!”

În plină pandemie de coronavirus, Maria Ghiorghiu a făcut un anunț îngrijorător. Celebra clarvăzătoare susține că i s-a arătat a cincea Apocalipsă, iar lucrurile ce urmează să se întâmple nu sunt deloc cele mai bune.  Maria Ghiorghiu a făcut un anunț îngrijorător pe blogul său. Celebra clarvăzătoare a vorbit despre a cincea Apocalipsă, după ce […]
În plină pandemie de coronavirus, Maria Ghiorghiu face un anunț șocant: „A cincea Apocalipsă!”

Din ce trăieşte Marina Voica, la 83 de ani. După o viaţă pe scenă, statul nu îi oferă pensie: “Mă mulţumesc cu…”

Marina Voica a ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani și se bucură de o viață liniștită, departe de zbuciumul Capitalei. Celebra artistă locuiește într-o vilă superbă, în Breaza și își duce traiul așa cum poate. Pandemia de coronavirus a prins-o singură, așa că Marina Voica se ocupă de tot ceea ce înseamnă nevoi.  […]
Din ce trăieşte Marina Voica, la 83 de ani. După o viaţă pe scenă, statul nu îi oferă pensie: “Mă mulţumesc cu…”

Monica Pop, anunţ halucinant la finalul stării de urgenţă! De ce crede că românii au stat degeaba în case: “Măsurile au fost exagerate! Au fost boli…”

Mai este foarte puțin până când măsurile de restricție se vor relaxa și cu siguranță toți românii se bucură de acest lucru. Profesorul Univ. Dr. Monica Pop a explicat, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” că măsurile luate în contextul pandemiei de coronavirus au fost, unele dintre ele, absurde și mult prea exagerate.  Prof. Univ. […]
Monica Pop, anunţ halucinant la finalul stării de urgenţă! De ce crede că românii au stat degeaba în case: “Măsurile au fost exagerate! Au fost boli…”

Ce se întâmplă cu unele curse de pe Aeroportul Otopeni, după 15 mai. Care sunt avantajele și riscurile de a cumpăra bilete, după pandemie

Nu puțini sunt cei care se întreabă ce se va întâmpla cu zborurile de pe Aeroportul Otopeni începând cu 15 mai, atunci când restricțiile se vor mai relaxa. În timp ce unele țări vor permite accesul liber, altele vor impune, încă, regim de carantină de 14 zile.  Până pe 15 mai, atunci când starea de […]
Ce se întâmplă cu unele curse de pe Aeroportul Otopeni, după 15 mai. Care sunt avantajele și riscurile de a cumpăra bilete, după pandemie

David Pușcaș, declarații despre cea mai mare durere. Fiul Luminiței Anghel șochează: „Moartea mea…”

A trecut ceva timp de când David Pușcaș, fiul Luminiței Anghel nu a mai fost în atenția oamenilor. Pandemia de coronavirus l-a găsit pe acesta mai singur ca niciodată și cu gânduri negre despre viață.  Fiul Luminiței Anghel a trecut prin numeroase schimbări de-a lungul timpului și nu a încetat să surprindă oamenii/ În plină […]
David Pușcaș, declarații despre cea mai mare durere. Fiul Luminiței Anghel șochează: „Moartea mea...”

Avertisment îngrijorător al specialiștilor: ”Bilanțul deceselor ar putea crește până la 1 iunie”

Noul coronavirus ar putea provoca un număr sporit de infecții și decese, în următoarea perioadă, au transmis specialiști ai guvernului american citați de New York Times.  Centrul pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor anticipează că boala COVID-19, provocată de noul coronavirus, va omorî 3.000 de americani pe zi până la sfârşitul lunii mai, a precizat publicaţia […]
Avertisment îngrijorător al specialiștilor: ”Bilanțul deceselor ar putea crește până la 1 iunie”

Încă un focar de infecție în Suceava. La centrul social de pe lângă Mănăstirea Bogdănești, 63 de vârstnici și 9 angajați au fost testați pozitiv la COVID-19

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Prefecturii Suceava, aceștia transmițând că 63 de vârstnici și 9 angajați ai Centrului Social Creștin Bogdănești – de pe lângă Mănăstirea Bogdănești – au fost infectați cu noul coronavirus. Persoanele infectate au fost internate de urgență la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou”. Din informațiile oferite […]
Încă un focar de infecție în Suceava. La centrul social de pe lângă Mănăstirea Bogdănești, 63 de vârstnici și 9 angajați au fost testați pozitiv la COVID-19

Raed Arafat, sfaturi referitoare la adaptarea concediilor în funcție de noul coronavirus: ”Lumea trebuie să-și facă vacanța în România. E mult mai ușor să eviți lucrurile rele…”

Românii trebuie să se adapteze noilor condiții impuse de această criză a coronavirusului, cu atât mai mult cu cât este departe de a se încheia. Concidiile trebuie adaptate, spune șeful DSU, iar oamenii ar trebui să își facă vacanțele în România.  Pandemia de coronavirus va lăsa urme și în ceea ce privește modul de abordare […]
Raed Arafat, sfaturi referitoare la adaptarea concediilor în funcție de noul coronavirus: ”Lumea trebuie să-și facă vacanța în România. E mult mai ușor să eviți lucrurile rele...”

Coronavirus. Ce măsuri vor fi luate de autorități cu ocazia zilei de 1 Mai: ”Una dintre principalele misiuni va fi descurajarea persoanelor care…”

În această seară, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut o loc o conferință de presă în care au fost prezentate măsurile care vor fi luate de autorități cu ocazia zilelor de 1 și 2 mai, în încercarea de a limita răspândirea infecției cu COVID-19.  Potrivit declarațiilor, 36.000 de polițiști, jamdarmi, pompieri, polițiști de frontieră […]
Coronavirus. Ce măsuri vor fi luate de autorități cu ocazia zilei de 1 Mai: ”Una dintre principalele misiuni va fi descurajarea persoanelor care...”

Cel mai tânăr pacient vindecat de COVID-19 are doar 16 zile: ”M-am speriat, dar am decis să-l las pe mâna medicilor”

Cel mai tânăr pacient care s-a vindecat după ce a fost infectat cu noul coronavirus are doar… 16 zile. Bebelușul, născut sănătos, a fost infectat cu COVID-19 după doar 5 zile de la naștere, iar ulterior a fost tratat de medici timp de 11 zile. ”Este cel mai tânăr pacient din întreaga lume care s-a […]
Cel mai tânăr pacient vindecat de COVID-19 are doar 16 zile: ”M-am speriat, dar am decis să-l las pe mâna medicilor”

Vești bune din Sicilia! Autoritățile de aici vor plăti jumătate din biletul de avion și o treime din cazare pentru turiștii care vor să o viziteze la toamnă

Vești bune din Sicilia pentru toți cei care își doresc să o viziteze peste cinci luni! Autoritățile de aici au decis să plătească jumătate din biletul de avion și o treime din cazare pentru turiștii care vor să se bucure de peisajele superbe ale insulei italiene la toamnă. Această hotărâre face parte din planul de […]
Vești bune din Sicilia! Autoritățile de aici vor plăti jumătate din biletul de avion și o treime din cazare pentru turiștii care vor să o viziteze la toamnă

Senzaționalul DD “înfruntă” pandemia. A ieșit la aprovizionare fără mască și și-a luat bere cu… nume de virus

”Senzaționalul” Dan Diaconescu și-a verificat frigiderul și a ajuns la concluzia că aprovizionarea cu produse de strictă necesitate este absolut necesară. Cum nu poate apărea pe sticlă din cauza interdicției primite din partea judecătorilor, omul de televiziune, izolat la domiciliu, urmărește evenimentele și, ca un adevărat gospodar, s-a decis să treacă la fapte. ”Înarmat” cu […]
Senzaționalul DD “înfruntă” pandemia. A ieșit la aprovizionare fără mască și și-a luat bere cu… nume de virus

În plină pandemie de coronavirus, petrecere într-o localitate din Argeș. A participat chiar și primarul

Distanțarea socială impusă de măsurile restrictive luate de autorități prin ordonanțe militare a fost tratată cu indiferență de mai mulți petrecăreți dintr-o localitate argeșeană, aceștia participând la o ”onomastică” unde a fost prezent chiar și primarul. Petrecerea respectivă a avut loc într-un local din Cicănești – închis din cauza stării de urgență decretate pe teritoriul […]
În plină pandemie de coronavirus, petrecere într-o localitate din Argeș. A participat chiar și primarul

Anunțul de ultimă oră făcut de specialiști: ”Copiii sub 10 ani nu reprezintă un risc de contaminare, fiindcă nu au…”

Oamenii de știință studiază noul coronavirus pentru a-i decripta toate secretele, iar specialiștii elvețieni au făcut un anunț de ultimă oră referitor la copiii care nu au împlinit, încă, vârsta de 10 ani.  Potrivit acestora, copiii sub zece ani nu au ”receptorii” din organism care sunt vizați de COVID-19, nereprezentând, astfel, un risc de contaminare. […]
Anunțul de ultimă oră făcut de specialiști: ”Copiii sub 10 ani nu reprezintă un risc de contaminare, fiindcă nu au...”

Eva Măruță, prințesa TikTok-ului în România! Filmarea cu dansul fiicei Andrei a devenit virală

La patru ani, Eva Măruță este considerată prințesa TikTok-ului în România! Astăzi, Andra a făcut publică o filmare în care fiica sa dansează pe una dintre melodiile cântăreței Shakira, iar mișcările ei i-au fermecat pe internauți. La scurt timp de la apariția înregistrării făcută pentru contul de TikTok al Andrei Măruță, aceasta a devenit virală.  […]
Eva Măruță, prințesa TikTok-ului în România! Filmarea cu dansul fiicei Andrei a devenit virală

Noi descoperiri făcute despre boala rară din China! Coronavirusul rămâne în aer mai multe ore în spațiile aglomerate și camerele neaerisite

În timp ce numărul infectărilor cu noul coronavirus a trecut de 3 milioane la nivel mondial, numeroși cercetători încearcă să înțeleagă exact cum se produce contaminarea. Iar un nou studiu realizat în China arată că SARS-CoV-2 pare să zăbovească în aer în spații aglomerate sau camere lipsite de ventilație. Mai mult, specialiștii chinezi susțin ideea […]
Noi descoperiri făcute despre boala rară din China! Coronavirusul rămâne în aer mai multe ore în spațiile aglomerate și camerele neaerisite

Indicele ROBOR la 6 luni, cel mai scăzut nivel al ultimilor doi ani! Ce se întâmplă cu ratele în timpul pandemiei de coronavirus

Indicele ROBOR la 6 luni a atins cel mai scăzut nivel al ultimilor doi ani, conform informațiilor făcute publice de reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR). În continuare, aflați ce se întâmplă cu ratele în timpul pandemiei de coronavirus. Citește și: România intră în stare de alertă! Ce se întâmplă, de fapt, după data de […]
Indicele ROBOR la 6 luni, cel mai scăzut nivel al ultimilor doi ani! Ce se întâmplă cu ratele în timpul pandemiei de coronavirus

Schimbare inedită la bordul avioanelor! Cum vor arăta însoțitorii de zbor, după pandemia de COVID-19

După pandemia de coronavirus, toate se anunță a fi schimbare. Printre noile modificări se numără și cele de la bordul avioanelor, căci o companie aeriană s-a pregătit îndeaproape și a lansat un nou echipament pentru însoțitorii de zbor. Compania aeriană low-cost Air Asia a pregătit ceva inedit pentru însoțitorii de zbor! După pandemia mondială de […]
Schimbare inedită la bordul avioanelor! Cum vor arăta însoțitorii de zbor, după pandemia de COVID-19

Un alt focar COVID-19 în Suceava. 103 persoane de la un centru de reabilitare neuropsihiatrică au fost infectate

Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava, a declarat – astăzi – că un nou focar de infecție cu COVID-19 a fost descoperit. Este vorba despre Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică (CRRN) din Costâna, acolo unde peste 100 de oameni sunt infectați. Sunt luate măsuri pentru izolarea acestora şi dezinfecţia tuturor locaţiilor, iar […]
Un alt focar COVID-19 în Suceava. 103 persoane de la un centru de reabilitare neuropsihiatrică au fost infectate

Paranghelie în plină pandemie. Peste 40 de romi din Craiova au participat la o logodnă, iar ”mascații” au intervenit

Încă de la primele ore ale dimineții, în cartierul Brestei din Craiova răsuna muzica de petrecere, iar peste 40 de romi au declanșat o paranghelie de zile mari cu ocazia unei logodne. Participanții au sfidat măsurile de restricție impuse de autorități, iar ”mascații” – alături de echipaje ale poliției, jandarmeriei și armatei – au intervenit […]
Paranghelie în plină pandemie. Peste 40 de romi din Craiova au participat la o logodnă, iar ”mascații” au intervenit

Pacienții infectați cu noul coronavirus și fenomenele ciudate observate de specialiști: ”Nu am văzut niciodată atât de multe…”

Provocarea pe care o reprezintă COVID-19 oferă medicilor din întreaga lume surprize teribile. În încercarea de a descoperi cum se comportă noul coronavirus atunci când pătrunde în organismul uman și care sunt efectele pe care le are, în funcție de vârsta pacienților sau comorbiditățile avute de aceștia, specialiștii au constatat, cu stupoare, că apar ”fenomene […]
Pacienții infectați cu noul coronavirus și fenomenele ciudate observate de specialiști: ”Nu am văzut niciodată atât de multe...”

Bianca Dobroiu, model în Italia, nu se vindecă de coronavirus: “Mi se spune că sunt studiu de caz”. Au trecut 57 de zile de când s-a infectat

Bianca Dobroiu este model în Italia și ar putea deveni studiu de caz pentru medicii care fac cercetări în legătură cu SARS-CoV-2! Și asta pentru că, deși au trecut 57 de zile de când s-a infectat, rezultatele pentru coronavirus sunt tot pozitive. Cu toate acestea însă, vedeta are o stare de sănătate bună, iar doctorii […]
Bianca Dobroiu, model în Italia, nu se vindecă de coronavirus: “Mi se spune că sunt studiu de caz”. Au trecut 57 de zile de când s-a infectat

Povestea răvăşitoare a unei familii cunoscute: “După 8 zile de comă, am aflat că mama şi tata au murit de coronavirus”

Povestea răvăşitoare a unei familii cunoscute din Marea Britanie a depășit multe granițe… Un fost fotbalist a stat opt zile în comă, având nevoie de ventilare mecanică după ce s-a infectat SARS-CoV-2. Iar când s-a trezit la Terapie Intensivă, el a aflat că părinții săi au murit după ce au fost depistați pozitiv cu noul […]
Povestea răvăşitoare a unei familii cunoscute: “După 8 zile de comă, am aflat că mama şi tata au murit de coronavirus”

Fred the Godson a murit la 35 de ani din cauza unor complicaţii provocate de coronavirus. Ultimul mesaj scris de rapper pe Facebook

Este doliu în lumea muzicii! Rapperul Fred the Godson a murit la vârsta 35 de ani în urma unor complicaţii provocate de noul coronavirus. Conform celor mai noi statistici, în lume, 191.090 de persoane au fost răpuse de coronavirus, iar 50.243 sunt din SUA. Alți 2.726.852 de oameni au fost infectați cu virusul mortal din […]
Fred the Godson a murit la 35 de ani din cauza unor complicaţii provocate de coronavirus. Ultimul mesaj scris de rapper pe Facebook

Există o amenințare mult mai mare decât noul coronavirus? Un atac EMP ar putea provoca 295 de milioane de victime

Pandemia de coronavirus a provocat un număr foarte mare de decese, la nivel mondial, iar medicii nu au reușit, încă, să descopere un vaccin împotriva COVID-19. Dar lupta este permanentă, ducându-se la toate nivelurile, iar Marea Britanie, spre exemplu, a anunțat că a început să testeze pe voluntari un vaccin care – dacă va avea […]
Există o amenințare mult mai mare decât noul coronavirus? Un atac EMP ar putea provoca 295 de milioane de victime

O mamă asimptomatică și-a infectat 17 din cei 18 copii cu noul coronavirus: ”Știam ce va urma…”

Un caz halucinant a scos din nou în evidență agresiunea fără precedent a noului coronavirus. O femeie, mamă a 18 copii, i-a infectat pe 17 dintre aceștia cu COVID-19, fiind asimptomatică. Bretania Jencik, din Statele Unite ale Americii, a declarat că această boală i-a lovit familia ca un ”tren de marfă” și totul s-a transformat […]
O mamă asimptomatică și-a infectat 17 din cei 18 copii cu noul coronavirus: ”Știam ce va urma...”